Detectivistică medievală/ de Stelian Țurlea

Ioan-Aurel Pop

Românii și puterea în Regatul Ungariei medievale

(Secolele XIII-XIV)

Editura Litera

“Cartea se referă la perioada timpurie, secolul XIII-XIV, și este scrisă pe baza câtorva mii de documente in limba latină, studiate de mine de-a lungul timpului. Am lucrat aproximativ cinci ani, iar primii trei ani doar ca să pun cap la cap documentele și ca să extrag documentele de structură a puterii și de locul românilor în putere. Românii au fost acolo și au participat la putere până in sec XIV alături de nobilime, de sași și de secui. Au participat la exercitarea puterii alături de ceilalti locuitori ai Transilvaniei. Românii erau pe ultimul loc pentru că reprezentau poporul cucerit și pentru că erau schismatici, adica ortodocsi. Iar eliminarea lor de la putere s-a produs datorită faptului că într-un regat catolic ortodoxia nu putea fi acceptată. Numele de schismatici e dat de occidentali, de catolici în sens depreciativ ortodocsilor. Multe dintre documente au fost publicate pentru prima dată. Au fost publicate anterior doar în limba latină, iar eu care predau această limbă studentilor mei m-am descurcat să pun documentele cap la cap.”, “Am gasit documentele in arhivele maghiare la Budapesta, dar si in Arhivele Nationale de aici, din Cluj. Unele dintre ele le-am gasit in arhivele Occidentale de la Venetia, la Milano sau la Roma. Grupurile românilor din Ungaria se chemau universitas, adică comunitate. De aici vine și numele universității in epoca modernă. Unii dintre ei au fost individualizați. Printre românii care făceau parte din puterea Ungariei se numără familia Candea din Țara Hațegului sau familia Candreș tot din acea zonă. În schimb, am prezentat in carte numele a sute de români care stăpânesc pământuri in Transilvania.”

“Titlul de mai sus, deși simplu si clar in alcatuirea sa, are nevoie de anumite explicații – spune istoricul în introducerea cărții. Prima parte a acestui titlu – cea care pare oarecum metaforică, dar nu este – exprimă esența etnică a poporului român medieval, anume latinitatea provenită din lumea occidentală, cuprinsă în termenul de valahi și apartenența la spiritualitatea răsăriteană, reflectată de cuvântul schismatici. Ambele noțiuni au fost folosite de străini și nu de români si, cu toate că incumbă in ele adevăruri si nu ficțiuni, au o nuanță clară depreciativă. Termenul de schismatic, folosit în lumea catolică, a avut de la început un astfel de sens, de dispreț și desconsiderare, pe când cel de valah (cu variante), folosit de mai toți străinii, a dobândit un astfel de sens treptat și numai in anumite limbi si împrejurări istorice. Intreaga expresie pusa intre ghilimele in titlu – desprinsă dintr-un șir de înscrisuri latine din 1377, comentate mai la vale – sugerează răpirea unei avuții (materiale, morale, spirituale etc.) aflate in patrimoniul românilor ortodocsi. Considerăm că acest gen de răpiri, de despuieri, de frângeri sau smulgeri – de la țări, moșii, păduri sau sate până la credințe și visuri – au pecetluit pentru multe secole soarta românilor. Toate acestea vor fi explicate pe indelete în lucrare.
Partea a doua a titlului este mai clară, dar și ea presupune mici comentarii. Despre care români este vorba? Evident, despre cei cuprinși intr-o formă sau alta in Regatul Ungariei, dar, in sens mai larg, despre toti românii nord-dunăreni, fiindcă toți s-au aflat în legătură cu Ungaria medievală, cu voia ori fără voia lor. Cum se prezentau românii nord-dunareni pe la anii 1200-1300? Câți erau ei si cum erau organizați? Sunt întrebări la care este greu de răspuns ferm și precis, dar, pe parcursul cărtii, vom incerca să le dam dezlegări, in functie de cunostintele actuale. Oricum, românii sunt astăzi cel mai numeros popor din sud-estul Europei si nu avem motive să credem că la începuturile mileniului al II-lea erau, păstrând proporțiile, mai puțini in raport cu alții. Românii erau mostenitorii incontestabili ai romanității orientale si erau perceputi ca atare, in mod direct ori indirect, de către popoarele din jur, de către institutiile acestora, de catre diferiti autori ai vremii.”