Deutsche Post da 5,4 mld. euro pe Exel
Deutsche Post da 5,4 mld. euro pe Exel
Deutsche Post, confruntata cu pierderea recenta a monopolului in domeniul postal, a hotarat achizitia companiei britanice Exel in schimbul a 3,7 miliarde de lire sterline (6,7 miliarde de dolari, 5,45 miliarde de euro), relateaza Bloomberg.
72% din aceasta suma va fi platita cash, restul fiind acoperit cu actiuni ale companiei germane.
Deutsche Post, cel mai important serviciu postal din Europa, va plati, in numerar, cate 1,83 eurocenti pentru fiecare actiune a Exel, conform declaratiilor lui Klaus Zumwinkel, directorul executiv al companiei germane.
Suma respectiva reprezinta cu 24% mai mult fata de pretul vehiculat in jurul datei de 1 septembrie, cand cele doua firme au facut, pentru prima data, publice tratativele pe care le poarta in acest sens.
Aceasta este cea mai importanta achizitie a lui Zumwinkel, care i-ar garanta acestuia din urma accesul pe piata europeana, care opereaza contracte logistice in valoare de circa 51 de miliarde de dolari (41,5 miliarde de euro).
Compania engleza Exel a inregistrat, anul trecut, vanzari de 11,4 miliarde de dolari (9,3 miliarde de euro).
Printre clientii sai se numara Ford Motor si Hewlett-Packard.
-
Bucureștiul intră pe harta marilor destinații europene de nightlife. FACE Club atrage aproximativ 2.000 de vizitatori străini lunarInfo · 13 noiembrie 2026
-
JW Marriott Bucharest Grand Hotel aduce la București cei mai buni barmani de flair din lume pentru Champions Flair Crash 2026Info · 13 noiembrie 2026
-
Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, o investiție de 11 mil.euro. Noul parc va avea la final peste 45.000 mpZF 24 · 13 noiembrie 2026