Versiunea completă
Companii

Dezvoltatorul complexului Green Lake din nordul Bucureștiului a cerut intrarea în insolvență

Proiectul rezidențial Green Lake, a cărui primă fază totalizând circa 160 de apartamente și vile este finalizată, ar putea intra în insolvență, dezvoltatorul complexului, Greenlake Development, depunând săptămâna trecută o cerere în acest sens la Tribunalul București.

Cristina Cuncea - Mediafax · 30 mai 2011 · 1 min de citit

Proiectul rezidențial Green Lake, a cărui primă fază totalizând circa 160 de apartamente și vile este finalizată, ar putea intra în insolvență, dezvoltatorul complexului, Greenlake Development, depunând săptămâna trecută o cerere în acest sens la Tribunalul București. Cererea de intrare în insolvență a fost depusă pe 27 mai, iar termenul de judecată a fost stabilit pe 1 iunie, potrivit datelor publicate pe site-ul Tribunalului București.

Green Lake este un proiect rezidențial de 110.000 metri pătrați situat în nordul Bucureștiului, construit pe un teren de 107.000 de metri pătrați pe malul lacului Grivița de compania de dezvoltare imobiliară Quality Living Developers (QLD), aparținând unui grup de oameni de afaceri din Grecia. Reprezentanții Greenlake Development nu au dorit să comenteze informațiile referitoare la intrarea în insolvență.

Complexul ar urma să cuprindă la finalizare peste 540 de apartamente și vile, investiția fiind estimată la circa 100 de milioane de euro, potrivit declarațiilor anterioare ale reprezentanților dezvoltatorului. Planurile dezvoltatorului vizau construcția în două faze a proiectului, prima etapă a fost finalizată și cuprinde 118 apartamente și 39 de vile, iar potrivit reprezentanților firmei a fost vândută în proporție de 60%.

Dezvoltarea fazei a doua a proiectului a fost oprită. Compania Greenlake Development este deținută de Quality Living Developers, înregistrată în România, în proporție de 70% și de Edetrio Holdings cu sediul în Cipru. La sfârșitul lui 2009 datoriile firmei depășeau 155 de milioane de lei (peste 36 milioane de euro).

Citește și