Versiunea completă
Politică

Diaconescu, MAE: Până la sfârșitul anului avem Schengen

Ministrul afacerilor externe Cris­tian Diaconescu s-a declarat „prudent optimist“ în privința luării în luna septembrie a deciziei privind aderarea României și Bulgariei la Schengen, adău­gând că „este aproape exclus“ ca aceasta să nu fie luată până la sfârșitul lui 2012.

Marius Frățilă · 18 martie 2012 · 2 min de citit

Ministrul afacerilor externe Cris­tian Diaconescu s-a declarat “prudent optimist” în privința luării în luna septembrie a deciziei privind aderarea României și Bulgariei la Schengen, adău­gând că “este aproape exclus” ca aceasta să nu fie luată până la sfârșitul lui 2012.

“Promisiunea Olandei este ca, după evaluările simultane din iunie a acestui an, atât în ceea ce priveste progresele de etapă, pe Mecanismul de Control și Verificare (MCV), cât și în ceea ce privește evaluarea generală în legătură cu soarta MCV după cinci ani de aplicare, să ia o decizie până în luna septembrie. Președintele Comisiei Europene i-a spus premierului (Ungureanu – n.r.), ne-a spus tuturor faptul că va insista ca până în septembrie acest deziderat să fie realizat. Sunt prudent optimist, ca să spun așa”, a afirmat Dia­conescu, în emisiunea După 20 de ani”, difuzată duminică la PRO TV.

Întrebat dacă există “un plan B” referitor la situația în care aderarea la Schengen să fie amânată și după septembrie, Diaconescu a spus că, în opinia sa, este “aproape exclus ca până la sfârșitul anului să nu se ia o decizie”.

El a subliniat că nu au existat solicitări de avantaje economice din partea Olandei pentru a nu se mai opune ade­rării României la Schengen. “Categoric nu, nu au cerut nici mai voalat, nici mai puțin voalat, ei fac doar o legătură cu MCV”, plecând de la argumente de politică internă olandeză, a adăugat Diaconescu. El a amintit că Olanda este al treilea partener economic al României și nu are o atitudine negativă din acest punct de vedere.

“Vreau să vă spun că a lua o decizie într-un sens sau altul nu este numai obligația României. Este obligația statelor membre ale Acordului Schengen, care, cum vă spuneam, au depășit cu un an acest termen. Este obligația UE pentru că o atitudine este obligatorie față de un partener. Deci, acordul în sine a presupus o serie de criterii, iar aceste criterii au fost îndeplinite. România a făcut eforturi și cheltuieli care au reprezentat economii pentru alte state aflate în interiorul UE. Nu vreau să fiu resentimentar, dar asta e situația.”

Comisia Europeană va respinge orice încercare de a lega Mecanismul de Cooperare și Verificare de procesul de aderare a României la spațiul Schengen și va insista ca decizia finală să fie luată cel mai târziu în luna septembrie, a declarat, joi, președintele CE Jose Manuel Barroso.

Declarația a fost susținută la sfârși­tul întâlnirii cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, aflat în vizită la Bruxelles.

Citiți pe www.stirileprotv.ro/dupa20deani ce a spus Diaconescu despre relația cu Rusia

Citește și