Dialog cu Silviu Oltean, un tată de fluture/ de Alexandru Ciolan

– O să mă prefac că nu știu de ce ți se spune așa (există și un Silviu “Mic”) și o să te întreb: cât de mare ești…? Cât de mare e copilul din tine?

– Copilul din mine e mai mare decât mine și eu sunt mai mic decât el. Adică, sufletul de copil din mine e mai mare decât mine, Silviu Mare, dar eu fiind un om matur pot să am grijă de el.

Fiind mai mare și mai vechi în trupă, când a venit un Silviu care era mai mic ca vârstă, a început să mi se spună Silviu Mare. Atunci am început să realizez că de fapt sunt cu câțiva ani mai mare decât colegii mei.

Pe urmă ne-am amuzat pe tema asta și într-o zi i-am spus lui Silviu Mic să nu fie supărat, că într-o zi o să ajungă și el cel Mare, or să înceapă să-l doară spatele, genunchii, părul creț și des ca o perie (cum era și al meu), încet, încet o să-l părăsească, o să mai pună câteva kilograme și o să ajungă și el Mare.

Asta e povestea lui Silviu Mare.

– “Fluturi și oameni” a încolțit și a crescut înainte de nașterea fetiței tale?

– A încolțit înainte de nașterea fetiței mele, dar a înmugurit și crescut odată cu ea.

– Este un spectacol pe care l-ai realizat cu gândul la ea sa ureprezintă o manifestare exclusivă a personalității tale?

– Acest apectacol l-am creat cu gândul la toți copiii și la toți adulții care mai au o fărâmă de copilărie în suflet. Timp de o oră și zece minute copii, părinți și bunici se vor bucura împreună de o feerie teatrală și muzicală, care pentru copii este o continuare a imaginației lor, iar pentru adulți este o întoarcere frumoasă în lumea de basm a copilăriei.

– Ești un om de echipă? Cum ți-ai ales colegii de spectacol (trupa are mult mai mulți membri), după afinitățile sufletești sau în funcție de performanțele tehnice?

– Dacă ar fi fost după mine, cred că i-aș fi ales pe toți. Cred că mi-am ales colegii în funcție de nevoile acestui spectacol, în funcție de rolurile care li se potriveau cel mai bine. Și nu am greșit, veniți să-i vedeți, sunt… de basm.

– Ce rol a jucat în evoluția ta artistică întâlnirea cu maestrul Dan Puric? Crezi că a activat latențe care altfel ar fi rămas adormite?

– O, da!, această întâlnire deloc întâmplătoare și toate discuțiile, toate cursurile de pantomimă, balet, step, dansuri populare, arte marțiale, lucrul cu copiii hipoacuzici și nu numai, au avut un rol hotărâtor în evoluția mea artistică. Am să-l citez pe maestrul maestrului Puric, Dem Rădulescu, care zicea așa: “Gică, eu nu învăț privighetoarea să cânte, îi aranjez doar aripile”.

– În final am să-ți pun una dintre întrebările inutile care încep cu “dacă”: Dacă ai fi avut la dispoziție fără restricții, să zicem, infrastructura Teatrului Național, dacă nu ați fi alergat contracronometru printre atâtea și atâtea alte obligații și proiecte, dacă te-ai fi, dacă v-ați fi concentrat exclusiv asupra “Fluturilor”, cum ar fi arătat spectacolul? Altfel spus: ce ai fi vrut să conțină spectacolul și nu conține, cum ai fi vrut să fie, în condiții ideale, și nu este?

– Eu sunt mulțumit de spectacol așa cum este el. Poate tocmai din aceste neajunsuri s-a născut (fără modestie) această minunăție de spectacol. Desigur, sunt multe lucruri tehnice care s-ar fi putut face, dar conținutul, povestea ramânea la fel sau poate că ne risipeam în amănunte tehnice și uitam de esența acestui spectacol.

– Următorul proiect…? Vei surprinde propunând ceva diferit de universul copilăriei sau te simți prizonier al lui, veșnic recidivist?

– Nu știu care e următorul proiect, dar cu siguranță voi fi eu însumi surprins când voi afla. Am fost surprins când am aflat că voi face un spectacol cu deținuții de la Jilava. Am fost și mai surprins când mi s-a propus să fac un spectacol despre mineri într-o peșteră. Și le-am făcut foarte bine.

Cu “Fluturi și oameni” a fost altceva, spectacolul mocnea în mine, nu am vrut să surprind, am vrut să-i bucur pe cei care îl vor vedea, își are rădăcinile în copilăria mea și în lucrul cu copiii.

Nu sunt prizonier, dar recidivez întorcându-mă mereu cu drag în lumea inocentă, pură a copilăriei.

Această lume plină de sensibilitate, gingășie și iubire merită să fie adusă pe scenă.

Vă aștept, vă așteptăm să retrăim împreună, de pe scenă și din sală, copilăria alături de copii și nepoți.