Dick Cheney n-a avut norocul asta

E cea mai mediatizata personalitate a ultimelor luni: declaratiile si interviurile lui umplu paginile ziarelor, manifestantii pacifisti poarta portretul lui in chip de calau sangeros, iar figura lui de baba, cu gura subtire si ochi sfredelitori, apare zilnic pe ecranele televizoarelor. In ultimele zile, de cand statuia lui Saddam a cazut “ca Zidul Berlinului”, afiseaza chiar un suras larg, care nu mai seamana cu obisnuitul lui zambet ironic, pe care un ziarist l-a comparat cu zambetul pisicii de Cheshire din “Alice in tara minunilor”, persistent in aer chiar si dupa ce chipul pisicii a disparut. Acum a devenit deja un cliseu sa se spuna ca adevaratul castigator al razboiului din Irak este el: Donald Rumsfeld, secretarul american al apararii. El e autorul strategiei defensive a SUA dupa 11 septembrie 2001, artizanul reformei fortelor armate si promotorul tehnologiei de varf ca baza a suprematiei militare a Americii.
Pentru unii, numele lui Rumsfeld e un simbol al patriotismului, al perseverentei si al pragmatismului american in actiune; pentru altii e un sinonim al spiritului belicos care insoteste dorinta de expansiune a oricarei mari puteri. Una peste alta insa, n-a avut deloc o viata prea usoara de cand e ministru: a fost acuzat ca-si impune planurile de reforma a armatei trecand peste parerile si peste interesele militarilor; a fost intens criticat pentru dificultatile intampinate de militarii americani in primele zile ale razboiului din Irak; acum i se reproseaza ca are in plan sa schimbe cu forta regimurile politice si sa puna mana pe petrolul tuturor tarilor arabe din Orientul Mijlociu.
Mult mai putin i-a fost insa reprosat ca si-ar fi exploata relatiile din sfera politica in folosul afacerilor personale. Dick Cheney, prietenul si colegul lui de partid si de Casa Alba, a avut o singura experienta de business, cand a fost CEO la compania petroliera Halliburton; atat in acea perioada, cat si ulterior a fost acuzat ca a adus comenzi lucrative si a ferit compania de necazuri gratie influentei lui la Washington. Rumsfeld insa, desi toata viata a facut afaceri sau a avut contacte cu oameni de afaceri, a stiut sa se fereasca atat de bine de eventuale conflicte de interese, incat multa lume nici nu stie azi la ce firme a lucrat el sau ca acum a ajuns cel mai bogat om al cabinetului Bush, dupa ce fostul secretar al trezoreriei, Paul O’Neill, a fost schimbat cu John Snow.
Spre deosebire de Dick Cheney, la care aptitudinea de a conduce un business n-a fost niciodata un punct forte, Donald Rumsfeld e un manager innascut; exista o intreaga colectie de butade, reguli si principii ale sale pe tema managementului, foarte cunoscute in presa economica americana. Experienta lui de CEO la cateva companii private l-a facut sa priveasca Departamentul Apararii pur si simplu ca pe o firma care trebuie rentabilizata. In plus, tipul lui de inteligenta e acela al omului care atinge excelenta cam in tot ce face, poate schimba multe meserii: a fost pe rand pilot in US Navy, luptator de wrestling (ar fi ajuns si in lotul olimpic daca nu-si fractura umarul), director al unor companii cu profiluri total diferite, congresman de Illinois, ambasador al NATO la Bruxelles si cel mai tanar secretar al apararii din istoria SUA, la 43 de ani (in perioada ’75-’77), dar si cel mai batran, acum cand a implinit deja 70 de ani. L-a ajutat sa razbata si firea dominatoare si extrem de agresiva. Rumsfeld a condus cu mana de fier mai toate institutiile unde s-a intamplat sa ajunga sef, numai ca stilul lui a devenit cunoscut opiniei publice abia la Departamentul Apararii, unde au inceput sa se inmulteasca acuzatiile de aroganta, lipsa de diplomatie si paternalism (“noi stim cel mai bine ce trebuie facut, iar altii n-au decat sa ne urmeze cand vor vedea ca asa e bine”).

Daca pleci la Pentagon, vinde tot
In 2001, dupa nominalizarea sa pentru functia de secretar al apararii, revista Forbes scria ca portofoliul lui cuprindea actiuni in valoare de 11,4 milioane de dolari la companiile Gilead Services, producatoare de tratamente antivirale, unde Rumsfeld era presedinte al consiliului director, respectiv Amylin Pharmaceuticals, producatoare de medicamente pentru boli metabolice, unde Rumsfeld era director. In afara de acestea, Forbes mentiona suma de 12 milioane de dolari incasata in 1985 atunci cand Searle, firma de farmaceutice unde Rumsfeld era CEO, a fost preluata de compania Monsanto.
Mai multe despre averea lui Rumsfeld au iesit insa la iveala in luna iunie a anului trecut, cand agentiile de presa au relatat ca in 2001 si-a vandut active cu o valoare totala intre 20 si 90 de milioane de dolari, special ca sa evite conflictul de interese cu noua sa functie executiva. Intr-un raport adresat presei, Rumsfeld dezvaluia ca si-a vandut aproape toate participatiile de actiuni la diverse companii si a investit intre 25 si 50 de milioane in cateva fonduri mutuale si intre 11 si 55 de milioane in bonuri de trezorerie.
Rumsfeld preciza ca detinuse actiuni la companiile de software Microsoft si Nvidia, la celebrul gigant petrolier falit Enron (actiuni estimate intre 1.000 si 15.000 de dolari, vandute insa inainte de aprilie 2001, cand au inceput problemele acolo), precum si la companii care au contracte cu armata, ca Raytheon, Boeing, Lockheed Martin sau Northrop Grumman. Raportul mentiona si ca in 2001 familia Rumsfeld a cumparat cu 100-250.000 de dolari un hectar de teren in New Mexico pentru o locuinta de vacanta.
Cu doua luni mai tarziu, in aceeasi campanie de a demonstra opiniei publice ca e “curat”, Rumsfeld isi trimitea purtatorul de cuvant sa declare presei ca intentionat s-a abtinut si se abtine sa participe la decizii privind aprobarea la nivel federal a fuziunilor care implica firme unde el a fost sau mai e inca actionar si care au legaturi cu industria de aparare: General Dynamics, General Electric, Honeywell, Silicon Valley Graphics. Rumsfeld a precizat ulterior, exasperat, ca respectarea angajamentului etic la preluarea functiei de ministru al apararii l-a obligat sa-si cumpere chiar o polita de asigurare pentru compensatiile financiare acordate esalonat de producatorul de cereale Kellogg Co., unde el fusese in consiliul director: “Kellogg vinde cereale si unii oameni din Pentagon le cumpara, iar temerea era ca as fi putut lua vreo decizie care ar fi avantajat compania daca ar fi intrat in dificultati financiare, caz in care toata compensatia mea esalonata s-ar fi dus pe copca”.
Rumsfeld sustine ca, la fel, s-a abtinut sa se implice in vreun fel in discutiile publice despre un medicament sau altul aflate in asteptarea aprobarii din partea Administratiei pentru Alimente si Medicamente (FDA). Intr-adevar, in calitate de membru sau fost membru in conducerea firmelor Gilead si Amylin, ambele producatoare de medicamente aflate in aceasta situatie, Rumsfeld n-a fost pana acum acuzat de nimic.

Aspartamul din creierul lui Bush
Alta e situatia insa cu Searle, prima firma farmaceutica unde Rumsfeld a fost cooptat in functia de CEO. In 1983, FDA a aprobat folosirea in fabricarea bauturilor racoritoare a aspartamului (cunoscut si sub denumirile de NutraSweet sau Equal), indulcitorul sintetic patentat de Searle, dupa aproape 20 de ani de lupte grele, in care aprobarea a fost impiedicata de dovezile, prezentate de o multime de comisii independente de cercetare, cum ca aspartamul e nociv pentru sistemul nervos. Numai ca in 1981 a venit la putere republicanul Ronald Reagan, din a carui echipa de la Casa Alba facea parte si Donald Rumsfeld, pe atunci CEO al Searle. Echipa l-a desemnat la sefia FDA pe un anume Arthur Hull Hayes Jr., care a aprobat aspartamul fara comentarii. Ulterior, Hayes a demisionat in urma unor acuzatii ca ar fi primit foloase necuvenite de la o firma de produse alimentare, dupa care s-a angajat tocmai la firma de relatii publice a companiei Searle. Povestea a fost asa de mediatizata, incat si acum pe site-urile pacifistilor apar caricaturi cu Rumsfeld intinzandu-i o sticla de Cola light (cu aspartam) lui George W.Bush, “ca sa-i distruga creierul”.
In afara de chestiunea cu aspartamul insa, prea multe pete in biografia de business a lui Rumsfeld nu prea s-au gasit. Una e, potrivit Neue Zurcher Zeitung, conflictul de interese dintre calitatea lui de membru in consiliul director al ABB, furnizor – intre altele – de tehnologie pentru reactoare nucleare, si cea de sef al Comisiei Congresului pentru reducerea proliferarii nucleare, cu prilejul unui contract in valoare de 200 de milioane de dolari negociat in 1998 cu Coreea de Nord si care avea in vedere constructia unui reactor nuclear in aceasta tara. Cealalta, afirmata de un jurnalist la Moscow Times, se refera la faptul ca Rumsfeld ar fi castigat 500.000 de dolari dintr-o societate mixta pe care a infiintat-o cu firma chineza Red Flag Software, furnizoare de soft inclusiv pentru autoritatile de la Beijing dornice sa contracareze asaltul serviciior americane de informatii asupra computerelor regimului comunist.
Dar nici unul din aceste episoade n-a fost suficient pentru a-i strica imaginea publica lui Rumsfeld. In septembrie anul trecut, Washington Post scria ca, din 14 membri ai cabinetului Bush, zece sunt milionari: cel mai bogat din toti e secretarul trezoreriei, Paul O’Neill, fost CEO al companiei Alcoa, cu o avere estimata intre 67 si 253 de milioane, urmat de Donald Rumsfeld, cu 62-116 milioane, pe locul al treilea fiind vicepresedintele Dick Cheney, cu 22-104 milioane. E ceva rau in asta? Dimpotriva, inseamna ca sunt exact oamenii potriviti sa conduca Statele Unite (dupa caz, Casa Alba, Departamentul Trezoreriei sau Pentagonul) ca pe o companie.
In ceea ce il priveste pe Rumsfeld, mai mult ca sigur ca va fi acuzat si in continuare de multe: ca a ucis copii in Irak, ca vrea sa atace Arabia Saudita, ca i-a expus la riscuri inutile pe militarii americani in desert. Dar imaginea lui va ramane, in mare, aceea a unui politician integru si a unui om de afaceri talentat. Prietenul lui, Dick Cheney, n-a avut nici pe departe un asemenea noroc. E posibil ca nici alti colegi sa nu-l aiba, in cele din urma. Poate si de asta, uneori, cand oamenii presedintelui Bush se strang impreuna la vreo conferinta de presa ori ocazie festiva, zambetul superior al lui Rumsfeld domina intotdeauna sala. Si dupa ce cu totii au plecat ramane in aer mai departe, enervant si misterios, exact ca zambetul pisicii de Cheshire.

Cum a cunoscut Donald Rumsfeld lumea afacerilor
Broker – banca de investitii A.G.Becker, Chicago (1960-1962)
CEO – compania farmaceutica G.D.Searle&Co., Chicago (1977-1985)
Consultant – banca de investitii William Blair&Co., Chicago (1985-1990)
Presedinte si CEO – compania de electronica de varf General Instrument Corp. (1990-1993)
Membru al consiliului director – compania farmaceutica Amylin Pharmaceuticals (1991-1996)
Membru al consiliului director – grupul energetic ABB; compania de media Tribune Company, editorul publicatiei Chicago Tribune; producatorul de cereale si snack-uri Kellogg Co.; lantul comercial Sears, Roebuck&Co.; compania de asigurari Allstate Corp. (in diverse perioade, inainte de 2001)
Consultant – grupul suedez de investitii Investor AB (inainte de 2001)
Presedinte al consiliului de administratie – institutul de studii si analize Rand Corp. (1981-1986; 1995-1997)
Presedinte al consiliului consultantilor internationali – banca de investitii Salomon Smith Barney (inainte de 2001)
Presedintele consiliului director – compania de biotehnologie Gilead Sciences (1997-2001)

Despre prioritati
“Primul lucru pe care trebuie sa-l faci e sa-ti stabilesti prioritatile. Cand ai facut asta ai stabilit de fapt ca un lucru e mai important decat altul, si o sa apara cineva caruia n-o sa-i placa asta. Dar asa e viata. Pe urma, trebuie sa recunosti ca nu poti imbunatati decat ceea ce evaluezi, si daca nu selectezi anumite lucruri ca sa le evaluezi, sa le incerci si sa le masori, atunci nimic nu va merge mai bine. Pe de alta parte, daca incerci sa evaluezi totul, nimic nu va mai ajunge sa se miste”.
Despre management
“Merita sa te intrebi daca stocul de probleme pe care le ai de rezolvat e mai mare decat cel cu probleme deja rezolvate si pe baza caruia merge inainte organizatia ta. Daca prima situatie e adevarata, inseamna ca mai mult reactionezi la ce se vine din afara decat conduci cu adevarat organizatia dupa scopurile tale”.
Despre gandirea in perspectiva
“Cand ai de-a face tot timpul cu cerinte imediate, trebuie sa te constrangi oarecum sa te dai inapoi si sa observi anumite probleme diferite de cele cu care te confrunti zi de zi. Nimeni n-o sa te intrebe despre astfel de probleme: intrebari de acest gen nu vin spre tine, ci trebuie sa provina de la tine”.
Donald Rumsfeld

Despre actiune si consecventa
“Cred ca sunt un pic de moda veche. Sunt inclinat sa cred ca daca dai prea mult din gura si te impaunezi cu ceea ce vrei sa faci, ai pierdut; nu trebuie sa vorbesti prea mult despre ce faci, vezi-ti de treaba si fa ceea ce crezi ca trebuie sa faci”.
Despre detasare
“Nu controla lucrurile excesiv de aproape, ca un pilot novice. Ramai suficient de distantat de cursul lucrurilor ca sa poti privi ansamblul, sa calibrezi si sa rafinezi”.
Despre creativitate
“Uita-te dupa ceea ce lipseste: multi pot sa spuna cum sa imbunatatesti ceva care exista deja, dar putini sunt in stare sa vada ceea ce lipseste”.
Despre critici
“Daca nu esti criticat, inseamna ca de fapt nu faci cine stie ce”.
Despre noutate
“Atentie cand o idee e promovata in primul rand fiindca e noua, indrazneata si atractiva. Sunt multe idei care sunt noi, indraznete si atractive, dar si prostesti”.
Donald Rumsfeld

Despre suprematia tehnologica a SUA
“Ma ingrijoreaza baza tehnologica in tara asta. Gradul de competitie e in scadere in industria de aparare. Cu cat mai mult au de-a face marii contractori din industrie cu Departamentul Apararii, cu atat mai mult ajung sa semene cu Departamentul Apararii – si nu spun asta ca un compliment. Ei ajung mari si lenti si birocratici si ineficienti. Energia si vitalitatea pe care le vedem in segmente de nisa din societatea noastra, in tehnologie, evita sa incheie contracte cu statul, fiindca asta dureaza mult; in schimb, amanarile si incetineala le priesc marilor companii, fiindca ele au la dispozitie toti avocatii si tot lobby-ul si toate legaturile lor la Washington. Firmele mici n-au timp sa astepte. Si asta inseamna ca statul tinde sa se rupa de creativitatea si inovatia care exista in societatea noastra. Am incercat odata sa aduc pentru activitatea stiintifica din Departament doi oameni de vreo 30 de ani, din Silicon Valley, si a fost considerat pe atunci un sacrilegiu sa aduci astfel de oameni in <distinsul corp de cercetatori> care lucra acolo de zeci de ani”.
Despre ce va fi dupa razboiul din Irak
“Irakul are o situatie foarte diferita de cea a Afganistanului. Irakul are petrol. Are resurse financiare. Economia regiunii va inflori fara regimul lui Saddam Hussein. Va fi mai bine si pentru Turcia, si pentru Iordania si cu siguranta pentru poporul irakian. E o regiune care va prospera, fara discutie”.
Donald Rumsfeld
crenguta.nicolae@zf.ro