Dictatura (bunului-gust) din strada Slobozia

Dintre toate harurile care au fost convocate in antecamera doamnei Ileana Dana Marinescu, ințelepciunea a fost lăsată la urmă. Spun asta pentru că, dacă ar fi fost ințeleaptă, s-ar fi apucat de bijuterii, iar nu de splendori inutil-perisabile cum ticluiește acum, și ar fi lucrat in regim de huzur ca designer de lux pentru o casă precum Van Cleef & Arpels (asta și nu alta, pentru că sună ca un clinchet de cristale de stâncă, inșirate pe un fir de argint). Ultima sa ispravă artistică* a fost pusă in scenă intr-un spațiu de expunere despre care nu am prea avut prilejul să vorbesc până acum. E vorba despre Anaid Gallery, una dintre multele săli bucureștene deschise in ultimii ani, una dintre puținele care a știut să-și respecte programul curatorial, exigențele valorice, temeinicia organizării și vocația de gazdă fără cusur. Spațiul are ceva de palat rătăcit in deșert (lipsesc doar havuzurile), iar deșertul este mahalaua de la poalele Dealului Filaret și din coasta Parcului Carol, o zonă splendidă, insă doar pentru connaisseurs, cu parfum de vremuri apuse, dar ocolită de harta traseelor culturale și vilegiaturistice bucureștene. O curte cochetă și subțire ca un culoar inverzit duce spre parterul galeriei, unde se află birourile, un spațiu cafenea, aria design (unde, de câtăva vreme, stau expuse intr-un concept-store straiele negre, de călugări/ călugărițe felliniene ale lui Lucian Broscățean) și unde atrage atenția și suspinele de nedumerire ale vizitatorilor pricinoși uriașul tablou al lui Rădvan, intitulat “Cancer” (nerecomandat minorilor și persoanelor slabe de inger). Etajul, destinat expozițiilor temporare, are o suprafață generoasă (in raport de profilul, aparent exiguu, al clădirii văzute dinafară), ambient minimalist, și o structură modernă, ce poate fi modulată in funcție de temele expoziționale sau de numărul de expozanți. Pe toată intinderea acestui etaj și-a risipit (termenul vrea să evoce preaplinul ofertei, nu și așezarea pe simeze, atent studiată, cu spații de respirație dozate savant și soluții spectaculare ingenioase) Dana Marinescu OZN-urile de care s-a ciocnit in ultima sa călătorie artistică. Sunt obiecte greu de clasat ca gen plastic (colaje tridimensionale, in ultimă instanță) și care se joacă, in ton cu titlul expoziței (micro/macro), intre registrul minor și cel major. Totul cusut cu ața de argento vivo a unei ironii stenice. Tehnica alcătuirii lor se slujește de metodele unei arheologii sui generis – descoperirea unor obiecte uitate, prăfuite, pierdute in colțuri de debarale și prin podul bunicii, patinate, de-funcționalizate și apoi reciclate intr-o altă direcție semantică -, pe de-o parte, și, pe de alta, de uneltele orfevreriei: minuția obsesivă, perfecțiunea detaliului, dimensiunea decorativă, abilitatea de a intreține iluzia că mica lume reprezentată este o replică a lumii mari (vezi scutul, cât un univers, al lui Ahile, bijuteria supremă inventată vreodată). Nu pot spune că Dana Marinescu evoluează de la o expoziție la alta. Cu certitudine, insă, fiecare ieșire la rampă, deși are un stoc stilistic recongonscibil, este complet altfel, izbutește să fie incitantă, prin recursul la elemente noi de regie, la sertare de imaginație nebănuite și, mai ales, la altă poveste-cadru. Acum, obiectele ei sunt macro-bijuterii sau micro-sculpturi compuse din instrumente dezafectate (casate la școala de ambliopi) ale văzului: ochelari și lupe. Aglutinați, baroc, pe plase de sârmă, ochelarii devin roiuri foșnitoare de fluturi, lentilele – aripi translucide sau elitre, brațele (de baga, plastic sau metal) – piciorușe sau antene. Lupele au o secțiune aparte. Li s-a dedicat un eseu plastic exhaustiv, in care sunt aliniate toate posibilele sensuri ale instrumentului de mărit, de la acela de ochean spre universul atomic, la cel de punte intre două ordine de mărime, sau, in sfârșit, de mașină a timpului pierdut. Ca să zâmbim, așa cum autoarea noastră o face fără incetare, de aici, din această enciclopedie a lupelor trăsnite, lipsește una singură – lupa capitolină. Vernisajul acestei expoziții hors-série a fost unul de pomină. Potrivit in timpul Nopții Muzeelor, insoțit de muzică și avalanșă de vizitatori, evenimentul a fost dirijat de artista insăși. Șezând pe un scaun inălțat deasupra oaspeților, drapată in negru și având alura unei năluciri fantast-burlești coborâte parcă dintre crenelurile de la Hogwarts, Dana Marinescu vântura coregrafic aerul serii de mai cu două perechi de pince nez, ca o zână a dioptriilor care, in loc de “abracadabra” rostea “celupamea”. O expoziție ce nu trebuie ratată, a uneia dintre cele mai singulare și mai proaspete artiste ale noastre.

*) Ileana Dana Marinescu, micro/macro, 15 mai – 5 iunie 2010, Anaid Gallery, str. Slobozia nr. 34