Diferite ipostaze ale inimii pe „Raftul Denisei”/ de Ziarul de duminică

Antonio Lobo Antunes – Inima inimii. Cronici. Editura Humanitas fiction. Selecție, traducere din portugheză, prefață și note de Dinu Flămând.

Cu o operă de peste 30 de volume, dintre care peste 20 sunt construcții romanești – extrem de complexe prin polifonie și prin multitudinea de voci și de situații suprapuse –, tradusă în serii aproape complete în numeroase țări, António Lobo Antunes este cel mai important scriitor în viață al Portugaliei. Începând din 1998, a publicat până în prezent cinci volume de proze scurte, cronici, cum le-a denumit el însuși, excepționale „fotografii ale clipei“ developate din viață și din imaginație.

Copilăria surprinsă în momentele ei de grație sau de teroare comică, un album de familie emoționant, centrul lumii de la Plaja Merilor, scene din viața unor cupluri fracturate, gândurile unor bărbați și femei a căror disperare provine fie din lipsa iubirii, fie din cauza îmbătrânirii, evocări ale vechii Lisabone cu pitorescul mahalalelor și al cafenelelor-patiserii… Aceste scurte proze nostalgice, dramatice, ironice sau poetice își trag substanța din fulgurații reale sau imaginare, din culoarele ascunse ale memoriei și din singurătatea unei vieți dedicate scrisului.

„În 1998, când romanele sale ample îi impuneau perioade de recuperare, Lobo Antunes a acceptat să răspundă solicitării unei reviste angajându-se, oarecum din joacă, să scrie periodic cronici, al căror profil, absolut personal, l-a și inventat. Treptat numărul lor a crescut, iar unele dintre motivele evacuate din romane au reintrat pe fereastră în același laborator de proză și s-au redistribuit în aceste compoziții scurte. Dacă punem împreună romanele și cronicile putem observa cum ele se completează deseori, dar compozițiile scurte aduc și o diversificare notabilă pe paleta tematică a lui Lobo Antunes. Multe dintre ele se prezintă ca sâmburi de posibile romane sau ca fragmente ale unor compoziții viitoare. Dar chiar și în aceste texte de mici dimensiuni simțim stilul și vocea distinctă ale romancierului, sau observăm câteva din tehnicile de compoziție polifonică pe care el le aplică în romane. E arta lui narativă extrem de elaborată, care știe să «rețină» informația pentru a dramatiza acțiunea; și e arta lui stilistică inconfundabilă, aceeași acuratețe a exprimării ce manifestă oroare de adjective, dar și de vacuitatea metaforică, fiindcă preferă densitatea emoției restituite prin forța enunțului. Regăsim fraza lui fluvială ce antrenează în albia ei vaste priveliști și subtile detalii, dar care nu admite nici pietricica accidentală a unei virgule – totul construit de fiecare dată ca un poem.“ (Dinu Flămând)

James Meek – Invaziile inimii. Traducere din engleză și note de Carmen Toader

Scriitorul britanic James Meek este autorul bestsellerului internațional multipremiat Un gest de iubire. Cel mai recent roman al său, Invaziile inimii, finalist la Costa Novel of the Year Award 2012, este tradus în peste douăzeci de țări. „Ritchie Shepherd, un fost star rock și producător de succes al unui show pentru tineri, are o aventură cu o adolescentă. Din acest moment, întregul eșafodaj al vieții sale începe să se năruie. Sora sa, Bec, cercetătoare pasionată, descoperă un vaccin-minune ajungând celebră peste noapte. O nouă serie de evenimente neașteptate le  zdruncină însă existența amândurora și un carusel nebunesc de minciuni, trădări și răzbunări se pornește, dinamitând iremediabil armonia familiei Shepherd. Romanul, comparat cu scrierile lui Jonathan Franzen sau Jeffrey Eugenides, este o poveste, intensă și perfect articulată, despre familie și rolul pe care-l are aceasta în societatea de azi, despre dorințele, speranțele și dezamăgirile ființei contemporane.” (editorii)

„Romanul te acaparează total, asemenea prozei anterioare a lui James Meek, dar ceea ce aduce nou în ficțiunea actuală este viziunea, desfășurată pe nenumărate paliere, asupra responsabilității sociale și personale. Cred că îl putem numi un thriller moral. Oricum l-am numi, mi-a făcut o impresie extraordinară.“ (Philip Pullman)