Versiunea completă
Profesii

Dilema companiilor: training intern sau extern?

Vorbeam intr-un articol anterior despre ce inseamna activitatea de pregatire si dezvoltare profesionala (training) si spuneam ca aceasta activitate presupune sa aduci un angajat la nivelul de performanta dorit de angajator, prin instruire sau practica

Mihaela Mazilu · 12 ianuarie 2003 · 4 min de citit

Vorbeam intr-un articol anterior despre ce inseamna activitatea de pregatire si dezvoltare profesionala (training) si spuneam ca aceasta activitate presupune sa aduci un angajat la nivelul de performanta dorit de angajator, prin instruire sau practica. In acelasi articol faceam referire la diferenta dintre activitatea de training on-job (activitate desfasurata in timpul programului de lucru al angajatului) si off-job (in afara timpului sau a zonei de lucru), aceasta diferentiere fiind necesara pentru a intelege mai bine complexitatea acestei activitati.
In cele ce urmeaza imi propun sa aduc in discutie o problema de mare actualitate: De ce departament de training intern? Ar fi bine sa avem un angajat dedicat activitatii de training? Ce face un specialist in training? Daca am un departament de training, mai am nevoie de furnizori de training?
Acestea sunt cateva din intrebarile la care ar trebui sa raspunda managementul companiilor, in special al acelora prestatoare de servicii!
In cele ce urmeaza va ofer posibile raspunsuri in baza experientei mele in activitatea de training, si as dori sa o lansez ca tema deschisa tuturor celor care si-au pus aceste intrebari si au gasit …posibile raspunsuri.






Ar fi bine sa avem un angajat dedicat activitatii de training?
* Ei bine, daca te afli in sfera serviciilor, cu siguranta ai simtit nevoia infiintarii acestui departament, iar, daca nu, incearca sa faci o analiza mai atenta a calitatii serviciilor oferite clientilor. Este posibil ca probleme de training sa le fi tratat gresit, un gen de “mal praxis” in management. Cu alte cuvinte ai avut incasari slabe si ai decis ca preturile sunt prea mari. Ce ai facut? Ai scazut preturile, numarul de clienti a crescut usor insa nivelul incasarilor a ramas nesatisfacator. Specialistul in pregatirea si dezvoltarea angajatilor identifica nevoile si face diferentierea intre cele de training si cele de non-training, rezolvarea acestora facandu-se diferit, rezultatul fiind acelasi: servicii mai bune, incasari mai mari!
* Daca, desi te afli in sfera serviciilor, nu iti poti permite infiintarea unui post permanent, apeleaza la o firma specializata cu care poti incheia contracte pe proiecte si pe probleme specifice, acestea avand la indemana instrumente specializate. 
* Nu esti in sfera serviciilor dar ai unul / mai multe produse pe care vrei sa le vinzi? Este clar ca un specialist in domeniul pregatirii profesionale nu ar fi de prisos dar, este adevarat ca nu exclude colaborarea cu un furnizor de training, aceasta combinatie fiind chiar indicata pentru a asigura un nivel de pregatire inalt in cadrul departamentului care aduce profitul in cadrul companiei.






Ce face un specialist in training?
Indiferent ca face parte din companie sau este furnizor de training, un specialist in probleme de pregatire si dezvoltare profesionala are urmatoarele atributii principale:
* Identifica nevoile de training si non-training, stabilind prioritatile
* Planifica activitatile de training in vederea acoperirii golului de performanta
* Implementeaza activitatile de training
* Evalueaza rezultatele activitatii de training
Ceea ce poate face specialistul in training (in functie de pregatirea pe care o are si de structura companiei) este sa pregateasca, din punct de vedere al procesului de training persoanele apte de a desfasura activitati de training on-job, aceste sesiuni de pregatire presupunand cunostinte profesionale temeinice in domeniul in care angajatul urmeaza a fi pregatit (Ex. in cadrul unui hotel, specialistul in training nu poate acoperi nevoia de pregatire on-job pentru un lucrator din receptie insa poate pregati o persoana cu autoritate din cadrul departamentului respectiv sa desfasoare aceasta activitate pentru angajatii acelui departament).






Daca am un departament de training mai am nevoie de furnizori de training?
Raspunsul este da, ai nevoie de furnizorii de training. Multe dintre aceste companii s-au dezvoltat in ultimii doi ani si au adus in Romania programe de pregatire pentru o paleta foarte larga de nevoi, au investit in pregatirea consultantilor proprii ridicandu-se astfel la asteptarile clientilor. Cu toate acestea in momentul in care decizi ca a venit momentul sa iti pregatesti angajatii pentru a-ti dezvolta afacerea, asigura-te ca furnizorul de training face parte din acele companii si stabileste un contract pe termen lung, sigur va fi nevoie! 
O concluzie a acestor randuri ar fi: indiferent ce fel de companie ai, activitatea de training este necesara. Mai mult, indiferent de domeniul de activitate al companiei, training-ul on-job  exista, diferenta consta in planificare, implementare, evaluare – training profesionist! In acest fel raspund si la intrebarea pe care am pus-o la inceputul acestui articol: “de ce departament de training in cadrul companiei?”- pentru ca este singura modalitate de a asigura ca cea mai importanta activitate de training, cea on-job, este facuta intr-un mod profesionist! 



Citește și