Dilema producatorilor de telefoane: sunt prea complicate ca sa se mai vanda bine?
Dilema producatorilor de telefoane: sunt prea complicate ca sa se mai vanda bine?
Noile gadget-uri lansate pe piata de producatorii sud-coreeni de echipamente de comunicatii wireless Samsung Electronics si LG s-ar putea dovedi a fi atat de avansate incat utilizatorii sa fie intimidati de acestea si sa aiba probleme mari in a le utiliza, scrie Financial Times.
Astfel, cele doua mari companii ar fi obligate sa renunte, cel putin pentru o vreme, la echipamentele “ultimul racnet”, foarte avansate, care sunt uneori greu de utilizat si scumpe si pe care utilizatorii ar putea prefera sa le ocoleasca din aceste motive, relateaza publicatia britanica.
Practic, in acest moment, atat Samsung, cat si LG sunt puse in fata unei intrebari dificile: ce tip de gadget-uri ar trebui sa produca pentru a nu pierde clienti?
Conform specialistilor, piata gadget-urilor incepe sa se satureze, iar utilizatorii prefera echipamentele mobile mai putin sofisticate si mai sarace in tehnologiile care de mute ori nu-si gasesc intrebuintarea. Solutia pentru producatori este deci concentrarea asupra pietei de echipamente simplu de utilizat si la preturi accesibile, scrie Financial Times.
Samsung si LG par sa nu fie foarte la curent cu aceasta situatie, comenteaza publicatia britanica, pentru ca au adus masiv pe piata echipamente foarte sofisticate, pentru care utilizatorii nu sunt aparent pregatiti. Avand in vedere ca pe viitor cresterea este asteptata sa provina din pietele in dezvoltare, al treilea si, respectiv, al cincilea mare producator de telefoane mobile din lume nu trebuie sa piarda din vedere aria de utilizatori din aceste zone.
“Aceasta este principala problema cu care se confrunta o companie in momentul in care estimeaza si incearca sa prevada ce fel de produse vor cauta utilizatorii”, a precizat Hank Morris, consultant de business in cadrul companiei Industrial Research and Consulting din Seul.
Oficialii Samsung si LG au recunoscut ca, la lansarea unui produs, este dificil sa se stie de la bun inceput daca va exista cerere pe piata. “Este si mai greu sa faci un studiu de piata pentru ca, de cele mai multe ori, nici utilizatorii nu stiu sigur ceea ce vor”, a explicat Yun Jong-Yong, director executiv al Samsung. “In majoritatea cazurilor, depinde de noi sa decidem daca noile echipamente sau tehnologii vor fi folositoare consumatorilor sau nu vor fi bine primite pe piata”, a mai spus el.
Dintre toate gadget-urile din lume, telefoanele mobile exprima cel mai bine aceasta problema, sunt de parere analistii. Marile companii investesc in departamentele de cercetare si dezvoltare pentru a crea un telefon mobil care sa stie sa faca absolut de toate, mai putin poate sa lustruiasca pantofii posesorului. Insa nimeni nu se intreaba, se pare, daca utilizatorii sunt pregatiti sa aiba in buzunar un echipament atat de inteligent si capabil sa faca un numar foarte mare de lucruri, scrie Financial Times. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, chiar daca utilizatorii isi vor dori un astfel de telefon mobil, cel mai probabil majoritatea dintre ei nu vor fi dispusi sa plateasca pentru un echipament atat de scump.
Ambele companii au conceput modele de telefoane mobile care ofera televiziune la o calitate foarte buna, insa, asa cum au admis si oficialii lor, cea mai mare problema este faptul ca nu se stie exact cati utilizatori sunt interesati sa detina un astfel de telefon mobil, scrie Financial Times.
“Foarte multe dintre functiile avansate incorporate in telefoanele mobile ar putea fi la fel de bine introduse intr-un PDA (asistent personal digital – n.r.), care este mult mai potrivit si din punctul de vedere al tehnologiei, dar si al echipamentului in sine pentru aceste functii”, a precizat Yun Jong-Yong, directorul executiv al Samsung. “Insa, daca utilizatorii se afla in living, cu siguranta vor prefera sa urmareasca un film sau o emisiune de televiziune pe televizorul cu o diagonala foarte mare, decat pe micul ecran al unui telefon sau PDA”, a mai spus acesta.
Cel mai bun lucru care s-ar putea intampla in industria IT&C ar fi convergenta tehnologiilor, este de parere Yun Jong-Yong. “Sunt perfect de acord cu cei care considera ca, intr-o zi, toate tehnologiile avansate vor fi incorporate intr-un singur echipament utilizabil la nivel mondial, iar din punct de vedere tehnic acest lucru este posibil”, a adaugat el.
Insa, si in cazul in care convergenta tehnologiilor de ultima ora ar deveni realitate, intrebarile vor continua sa apara. Cat de bine vor folosi utilizatorii acest echipament care sa contina toate tehnologiile “ultimul racnet”? Dat fiind faptul ca, in general, oamenii au nevoi diferite, si asta in orice domeniu, nu numai in ceea ce priveste tehnologia, acest echipament al viitorului va trebui sa fie extrem de bine gandit pentru a impaca toate nevoile de pe piata mondiala, scrie Financial Times.
Marile companii nu se dau insa inapoi in fata acestor probleme de piata si continua sa investeasca in cercetare si dezvoltare pentru a face fata concurentei. Samsung si LG se concentreaza in special pe diviziile afacerilor cu telefoane mobile, dar si pe cele care produc televizoare cu ecran plat.
Oficialii Samsung au dezvaluit recent planurile companiei de a investi aproximativ 33 de miliarde de dolari (27,4 miliarde de euro) in urmatorii sapte ani, pentru a putea produce noi linii de echipamente si pentru a crea un nou centru de cercetare pe segmentul semiconductoarelor. Compania estimeaza ca pe tot anul acesta investitia pentru cercetare si dezvoltare a Samsung reprezinta aproximativ 9,2% din veniturile totale, adica 5,4 miliarde de dolari (4,5 mld. euro), in timp ce predictiile LG cu privire la aceste cheltuieli indica faptul ca 1,8 mld. $ (1,5 miliarde de euro) au fost cheltuiti in aceasta directie, adica 5% din veniturile totale.
Cu toate acestea, faptul ca exista investitii nu inseamna ca cele doua companii nu se mai confrunta cu probleme. Sunt foarte multe situatii in care companiile investesc in anumite divizii si risca sa piarda acesti bani in cazul in care productia si vanzarile nu sunt conform asteptarilor.
“In ultimii trei ani, LG a redus costurile de productie pentru televizoarele cu plasma cu aproximativ 30% in fiecare an, insa preturile de vanzare au inregistrat o crestere mult mai rapida, iar asta a condus la scaderea veniturilor din vanzari ale companiei”, a precizat Lee Hee-Gook. Compania sud-coreeana a vandut in ultimul an 1,5 miliarde de televizoare cu plasma, insa divizia a obtinut profit foarte mic, aproape de zero, au precizat oficialii companiei. “Practic, pe piata vor ramane functionale doua sau trei companii pe acest segment, care vor putea conduce o afacere profitabila. Restul jucatorilor vor fi nevoiti sa se retraga de pe piata”, a conchis directorul departamentului de tehnologie al LG.
Strategiile Samsung si LG
Pentru Samsung, cercetarea si dezvoltarea este prioritara, insa in special cu privire la echipamentele de dimensiuni foarte mici, conform oficialilor companiei. In al doilea rand, compania are in plan sa grabeasca procesul de luare a deciziilor in ceea ce priveste viitoarele echipamente care sa apara pe piata. Pentru asta, este de asemenea nevoie de cei mai buni directori si manageri, iar acest lucru presupune investitii in programele de pregatire. “Indiferent de modelul de business pe care-l vom adopta, totul este schimbator si nu pot fi facute predictii in ceea ce priveste urmatorii ani”, a explicat directorul executiv al companiei, Yun Jong-Yong.
Strategia LG pentru produsele sale se bazeaza pe patru elemente cheie: simplificarea lor prin eliminarea de functii care nu mai sunt necesare, reducerea dimensiunilor gadget-urilor, ridicarea standardelor de productie si crearea si dezvoltarea de noi functii. Compania se va concentra suplimentar asupra functionalitatii, calitatii, performantei si design-ului echipamentelor pe care le vor lansa pe piata, au spus oficialii companiei.
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026