Din deșert pe culmile gloriei/ de Ziarul de duminică
„Floarea deșertului” este povestea adevărată și extraordinară a vieții lui Waris Dirie. Toate evenimentele prezentate sunt autentice, bazate pe amintirile ei. Cartea a fost ecranizată în 2009.
Waris Dirie și Cathleen Miller
Floarea deșertului
Călătoria extraordinară a unei nomade din deșert
Meteor Publishing
Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu. „Floarea deșertului” este povestea adevărată și extraordinară a vieții lui Waris Dirie. Toate evenimentele prezentate sunt autentice, bazate pe amintirile ei. Cartea a fost ecranizată în 2009.
Waris Dirie a fugit de viața ei asuprită din deșertul african, pe când era doar o adolescentă, analfabetă și săracă, neavând asupra ei decât un veștmânt zdrențăros. A traversat singură periculosul deșert somalez, îndreptându-se către Mogadiscio – prima etapă a unei călătorii remarcabile, care avea s-o ducă la Londra, unde a lucrat ca servitoare într-o reședință. În urma unei întorsături spectaculoase a vieții, a ajuns apoi în toate colțurile lumii, ca model de renume mondial și, finalmente, la New York, unde a devenit ambasador ONU pentru drepturile omului. (A fost ambasador special ONU pentru eliminarea mutilării genitale feminine. Ulterior a înființat Desert Flower Foundation, menită să promoveze drepturile femeilor în Africa.)
„Povestea lui Waris este una a curajului remarcabil. Din deșerturile Somaliei, în lumea modei, ea luptă împotriva oprimării și iese campioană. Waris este inspirația cea mai frumoasă pentru toți.” – Elton John
Un coridor din sediul new-yorkez al Națiunilor Unite. O tânără femeie încearcă să se calmeze: Waris Dirie urmează să țină primul ei discurs în fața Națiunilor Unite. A străbătut un lung drum. Ca într-un basm, Waris, născută în Somalia, a devenit unul dintre cele mai căutate manechine ale lumii. Provenită dintr-o familie de crescători de capre nomazi, drumul fascinant al lui Waris a călăuzit-o din deșerturile Africii de Nord pe copertele celor mai prestigioase reviste de modă. La 13 ani a fugit din fața unui măritiș forțat și a rătăcit prin deșert zile în șir înainte de a ajunge în capitala Mogadiscio. Rudele au trimis-o la Londra, să fie servitoare în ambasada Somaliei, unde și-a petrecut anii adolescenței fără să apuce să învețe să citească…
Povestea lui Waris Dirie este într-o foarte mare măsură o poveste de succes, drama tinerei femei e dezvăluită gradat, prin întoarceri în timp, și asumată de eroină în momentul culminant al gloriei sale. Femeia fusese circumcisă de la vârsta de 3 ani și din cauza unei infecții i se extirpaseră organele genitale. (În cronologia dramelor, la 13 ani fusese vândută ca soție.) Momentul culminant al filmului, venind la capătul unui scenariu de o superficialitate uluitoare, e cel când eroina ia cuvântul la ONU, denunțând tradiția din țara sa ca pe o practică ucigașă. Filmul
oferă imagini-șablon ale diverselor medii despre care vorbește. Unul e șablonul despre Africa, altul e cel despre lumea modei, altul despre viața imigranților în Marea Britanie.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026