Din istoria universală a spionajului (III). Perioada modernă/ de Dr. Alexandru Popescu

Agenții și agenți

Așa-numita “perioadă a imperiilor” dintre 1700 și 1900 a adus cu sine nașterea spionajului modern, concretizată în organizarea unor servicii, agenții de informații eficiente și marcată de activitatea unor agenți profesioniști, ceea ce a avut repercusiuni reale în desfășurarea unor evenimente istorice. MAREA BRITANIE În secolul XIX, serviciile secrete ale Marii Britanii capătă contururi precise și sunt adaptate la rolul Albionului pe plan mondial. În 1844, este fondat “British Intelligence Service”, iar, în a două jumătate a secolului, apar agenții distincte însărcinate cu activitatea de informații și contrainformații, MI5 și MI6. Spioni in Europa Anglia a fost probabil Marea putere care a reușit să desfășoare cele mai eficiente acțiuni de spionaj în cele mai diferite puncte ale Europei și chiar in afara ei încă din secolul XVII, prin intermediul unor agenți care pot fi considerați adevărate personalități ale domeniului, dar și culturale. Este vorba de exemplu, de Aphra Behn (1640-1689), denumită și “Incomparabila”,una dintre primele scriitoare profesioniste din literatura engleză și, concomitent, spioană în serviciul Angliei, mai ales în Țările de Jos. O altă personalitate culturală implicată în acțiuni informative a fost părintele lui Robinson Crusoe, Daniel Defoe (1660-1731), considerat ca unul dintre întemeietorii servi­ciului de informații britanic. Dintre spionii perioadei războaielor napoleoniene, în care ținta spionajului britanic era bineînțeles Franța, sunt de amintit diplomatul William Wickham (1761–1840) și contele d’Antreg care a jucat și rolul de agent dublu. Exploratori Un rol major în desfășurarea de acțiuni informative chiar dincolo de granițele Europei l-au adus exploratorii între care s-au numărat somități științifice ale perioadei, ca și ași ai spionajului, deschizători de drumuri pentru expansiunea colonială britanică. Dintre exemplele cele mai celebre, sunt de amintit acelea ale lui William Moorcroft (1767-1825), considerat pionier al cunoașterii geografiei Munților Himalaia, Francis Younghusband (1863-1912), care a avut un rol important în explorarea drumurilor spre India și China. Considerat unul dintre cei mai eficienți spioni pe care i-a avut Anglia în secolul XIX, Francis Richard Burton (1821-1890)a fost, în același timp, un explorator și om de știință de excepție in Orientul Mijlociu și Africa, dar și traducător al colecției de basme O mie și una de nopți.
FRANȚA În perioada regalității, a Revoluției și în aceea a războaielor napoleoniene, Franța s-a afirmat, corespunzător ambițiilor și intereselor sale, ca una din Marile puteri și pe “frontul secret”. O asemenea atitudine activă s-a menținut și în cursul Imperiului și, ulterior al Republicii. Dintre toate serviciile secrete moderne, Biroul 2 francez (Deuexieme Bureau), creat în 1874, s-a apropiat de performanțele “Intelligence Service” britanic. Totuși, au existat și o serie de eșecuri sau chiar cazuri de corupție care au aruncat o “umbră” asupra activității sale, cum a fost “afacerea Dreyfus” Spioni la Curțile Europei Louise de Keroualle (1649-1734) care a fost considerată ca fiind “cea mai cunoscută dintre spioanele franțuzoaice” din secolul XVII, s-a făcut remarcată din tinerețe nu numai prin frumusețe, ci și prin inteligența sa ieșită din comun, ceea ce i-a permis să devină iubita prințului de Wales, care va deveni rege, dar și agentă pe lângă acesta. Desigur nu poate fi trecută cu vederea activitatea de agent a “spionului travestit”, Charles Éon de Beaumont (1728-1810, agent al serviciului “Secret du roi” în Rusia și Anglia. Scriitori-agenți Beneficiind de prestigiul datorat de activitatea lor literară, o serie de scriitori ai epocii au desfășurat mai ales activități de “agenți de influențare”. Este cazul lui François-Marie Arouet (Voltaire) (1694-1778),care a jucat un asemenea rol pe lângă Frederic II, regele Prusiei, sau al părintelui lui Figaro, Pierre Augustin Caron de Beaumarchais (1732-1799), agent al regelui Ludovic XV în Anglia. Spionaj împotriva Angliei a desfășurat și “marele amorez”, dar și autor de memorii Giovanni Giacomo Casanova (1725-1798). Abateleși scriitorulFrançois Xavier Montesquieu (1756-1832),membru al Academiei Franceze, devine principal agent al viitorului rege Ludovic al XVIII-lea. Spionii lui Napoleon Pe lângă armata sa regulată, consulul și apoi împăratul Napoleon a întreținut și o armată de spioni, între care Karl Ludwig Schulmeister (1770-1853). În ciuda eficienței pe care a dovedit-o împotriva Austriei, Napoleon a refuzat să-i acorde “Legiunea de onoare”: “Îți pot da bani, dar nu pot să decorez un spion”. Unii dintre spionii săi l-au trădat însă pe împărat, cum este cazul “prințului diplomaților”, Charles Maurice de Talleyrand-Perigord (1754-1838), care a condus multă vreme politica externă franceză, ceea ce nu l-a împiedicat să spioneze pentru Rusia și Austria. “Cazul Dreyfus” Printre “maladiile” de care vor suferi până astăzi serviciile de informații, se află duplicitatea, “jocul dublu”. Probabil că șefii contraspionajului francez ar fi continuat să îl acuze pe ofițerul Dreyfus de spionaj în favoarea Germaniei pentru a acoperi activitatea adevăratului agent, Ferdinand Walsin-Esterhazy, dacă o serie de personalități, adevărați patrioți, cum a fost scriitorul Emile Zola, nu s-ar fi implicat în demascarea acestor malversațiuni. GERMANIA Odată cu declanșarea politicii de unificare a Germaniei și de impunere a ei pe plan internațional, cancelarul Otto von Bismarck s-a preocupat de înființarea unui serviciu de informații, pentru care au acționat aproximativ 10.000 de spioni, trimiși în diferite țări europene. Între aceștia s-au numărat cel care poate fi considerat un predecesor al spionajului industrial, Johann Gotfried Brügemann (1750-1802), care a furat secretul războiului de țesut din Anglia, dar și baroneasa Kaulla (1850-1910), devenită amantă a ministrului Apărării al Franței. IMPERIUL HABSBURGIC “Spionul-șef al Europei” Una din personalitățile cele mai importante ale “frontului secret” a fost, desigur, cancelarul austriac Klemens von Metternich-Winnerburg (1773-1859), care, cel puțin pentru o anumită perioadă, poate fi considerat drept “spionul-șef” al continentului. El a avut ocazia să își demonstreze abilitățile cu ocazia Congresului de la Viena care urma să stabilească organizarea Europei după războaiele napoleoniene. Cu această ocazie, o serie de participanți, între care oameni politici și diplomați importanți ai Europei, s-au oferit să-i furnizeze informații cancelarului austriac. Cel mai important spion al Europei …a fost considerat în acea perioadă ofițerul Alfred Redl (1864-1913), unul din cei mai eficienți agenți infiltrați (“cârtiță”), care a spionat pentru Rusia 12 ani. De fapt, investigații mai noi au “demontat” în bună măsură această “legendă”, Redl rămânând numai ca un precursor a unei categorii de agenți cu înclinații homosexuale, dar și ca spionul care a comis un șir întreg de erori de neiertat care, de altfel, i-au determinat “căderea”. STATELE UNITE Înseși începuturile constituirii acestui stat au stat sub semnul desfășurării de acțiuni informative, primele evenimente majore ale sale fiind determinate, în bună măsură, de activitatea unor agenți. Spionii Războiului de independență (1775-1783) Pe “frontul secret” al acestui război s-au afirmat agenți de anvergură. Astfel Anglia a beneficiat se “serviciile” unor spioni activi, cum au fost Benedict Arnold (1741–1801), care, deși apropiat al George Washington, a ales să spioneze pentru englezi contra unor sume de bani, fiind considerat sinonimul “trădătorului viclean”. În mod cu totul surprinzător, chiar unul dintre “părinții patriei”, cunoscutul diplomat, om de știință, inventator, filozof, profesor și om politic, Benjamin Franklin (1706-1790) a fost, cel puțin într-o anumită perioadă, mai ales atunci când a activat ca ambasador la Londra, agent pentru Anglia căreia i-a transmis importante informații. Dar și Statele americane au acționat pe acest “front” cu agenți eficienți, cum a fost Robert Townsend (1754-1838), conducătorul unei rețele care a furnizat importante informații trupelor americane, sau Lydia Darragh (1753-1789) care a sprijinit substanțial trupele generalului George Washington, furnizând informații provenite chiar din Statul Major englez. …și ai Războiului Civil (1861-1865) Se poate spune că acest război a permis afirmarea majoră și substanțială a agentelor în activitățile informative Astfel, cea mai mare parte a agenților pentru Uniune (statele din nord) au fost femei: Pauline Cushman (1833-1893) care, datorită serviciilor aduse cauzei acestora, a fost înmormântată cu onoruri militare, Mary Elizabeth Bowser (1839-?), considerată drept “una din cele mai productive spioane”, sau Harriet Tubman, probabil prima spioană de origine afro-americană, născută sclavă, din istoria Statelor Unite. Dar și pentru Confederație (statele din sud) au acționat numeroase agente, între care actrița Belle Boyd («La Belle Rebelle») (1844-1900), spioana care a furnizat o mare cantitate de informații, sau frumoasa văduvă, Rose Greenhow (“Trandafirul sălbatic”) (1817-1874), figura cea mai importantă a rețelei de spionaj sudiste.
Dr. ALEXANDRU POPESCU, istoric, etnograf și diplomat, a studiat la Universitatea din București și, ca bursier al Fundației Alexander von Humboldt, la cea din Bonn, unde a obținut titlul de doctor. În perioada 1966-1990, a activat ca cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române. Din 1990, a făcut parte din corpul diplomatic, îndeplinind funcția de atașat cultural al Ambasadelor României în Germania, Austria și Finlanda, precum și pe aceea de director adjunct al Direcției Culturale din M.A.E. Este autorul a 24 de volume apărute în țară și peste hotare, a 35 de studii științifice și a sute de articole. A susținut cursuri și conferințe la universități din România, Germania, Austria.