Din nou despre literatura comparată/ de Rodica Grigore

Dacă ar fi să-i dăm crezare lui Sainte Beuve și să preluăm o afirmație a sa datând din anul 1868, atunci literatura universală ar fi luat naștere exact pe data de 12 martie 1830, la Ateneul din Marsilia, unde Jean-Jacques Ampère, fiul celebrului savant, a evocat, în deschiderea unuia dintre cursurile sale, „o istorie comparativă a artelor și a literaturilor, prezentă la toate popoarele, din care ar putea apărea o filosofie a literaturii și a artelor.” Cu toate acestea, Daniel-Henri Pageaux consideră că, având în vedere faptul că demersul comparatist se definește în mod fundamental prin deschiderea către alte culturi, am putea, forțând puțin nota, să-l considerăm chiar pe Herodot, cel care acoperea, în Istoriile sale, atâtea spații culturale, drept primul spirit comparatist…

În 1967 apărea, în Franța, La littérature comparée, lucrarea lui Claude Pichois și André-Michel Rousseau, care se va reedita în 1983, prin intermediul său fiind, în sfârșit, acoperite o serie de lacune care existau încă în ceea ce privește dimensiunea teoretică a acestei discipline cu specific accentuat universitar. Astfel, aici sunt descrise diversele domenii care intră în componența literaturii comparate, respectând, în linii mari, ordinea prezentă și în cunoscutul și consacratul „manual” al lui Paul Van Tieghem, publicat în 1931, dar oferind, în același timp, o documentație variată, la care se adaugă diferite elemente de problematizare. În conformitate cu definiția pe care cei doi autori o dau, „literatura comparată este arta metodică de a apropia, prin cercetarea raporturilor de analogie, înrudire și influență, literatura de alte domenii de expresie sau de cunoaștere, faptele și textele literare între ele, distanțate sau nu în timp și spațiu, cu condiția ca ele să aparțină unor limbi sau culturi diferite și să fie integrate într-o tradiție comună, în vederea descrierii, înțelegerii și justei lor aprecieri.” Din momentul apariției acestei lucrări, formula sa va marca drumul pe care îl vor urma comparatiștii (mai cu seamă cei francezi!) în următoarele decenii.

Literatura comparată a reprezentat, însă, și o preocupare a universitarilor de peste Ocean, Asociația Americană de Literatură Comparată publicând o serie de studii extrem de documentate dedicate nu doar definirii acestei discipline, ci și clarificării sferei termenului, mai cu seamă în contextul noilor – și din ce în ce mai numeroaselor provocări – reprezentate de realitățile ultimilor ani. Un astfel de exemplu este și volumul intitulat Comparative Literature in an Age of Globalization, coordonat și editat de Haun Saussy și apărut la Johns Hopkins University Press. Studiul introductiv, Exquisite Cadavres Stitched from Fresh Nightmares, este semnat, de altfel, chiar de Saussy, în încercarea de a spune câteva lucruri esențiale despre „starea disciplinei în anul 2004”. Autorul vorbește despre literatura comparată din perspectiva „identității corporatiste” a acesteia, câtă vreme ea are în vedere, din ce în ce mai frecvent, procesul schimburilor culturale și manifestă tendința de a accentua mai degrabă metoda de cercetare decât subiectul propriu-zis. De aici, desigur, aplecarea spre interdisciplinaritate și transdiciplinaritate a multor specialiști în domeniu. În continuare, David Damrosch discută pe larg „diviziunea tripartită” a canonului literar contemporan, vorbind despre „hipercanonul opus contracanonului” și nuanțând sensurile „postcanonului”, iar Richard Rorty se apropie din nou de semnificațiile teoriei literare în raport cu demersul comparatist contemporan. Gail Finney aduce o nouă perspectivă asupra feminismului, Steven Ungar dezbate delicatele aspecte ale traducerii, iar Djelal Kadir recontextualizează totul pornind de la „epoca prezentă a terorismului” și urmările sale literare.

Partea a doua a volumului de față, intitulată Răspunsuri, revine la nevoia găsirii unei noi si adecvate definiții pentru literatura comparată practicată în epoca pe care o trăim, unii dintre autori pornind, implicit, de la încercarea ceva mai veche a lui Daniel-Henri Pageaux de a impune denumirea de „literatură generală” și de a cerceta măsura în care literatura comparată are o sferă identică. Astfel, Katie Trumpener vorbește despre „perspectiva geopolitică” în domeniul literaturii universale, Roland Greene are în vedere realitățile lumii coloniale și relația acestora cu literatura comparată, iar Linda Hutcheon concluzionează, cu privire la această disciplină cu adevărat fascinantă, definind-o drept „congenially contrarian”.

Abordând, cu ani în urmă, chiar dacă din alte perspective, realități asemănătoare, Alexandru Ciorănescu sublinia, pe bună dreptate, faptul că literatura comparată, apărută în plină epocă romantică, s-a întemeiat pe două tendințe diferite: pe de o parte, una care crede în „unicitatea gândirii omenești” și, prin urmare, a eventualei sale exprimări artistice (și care preferă să analizeze opera în sine), în vreme ce comparatismul, așa cum este el înțeles în ultimele decenii, consideră opera ca fiind „mai curând o transmisie ori un proces de transmisie” și o examinează în devenirea ei. Prima tendință este un studiu static al literaturii, pe când cea de-a doua îi interpretează mereu aspectul dinamic; așa se întâmplă (și vom descoperi asta la o lectură atentă) și în volumul coordonat de Haun Saussy, care aduce laolaltă nume importante ale culturii contemporane, accentuând preocuparea tuturor în ceea ce privește evoluția literaturii comparate, în atmosfera adesea atât de încărcată a evenimentelor istorice ori a devenirii sociale a ultimilor ani.

Comparative Literature in an Age of Globalization.

Edited by Haun Saussy, The Johns Hopkins University Press, 2006