Din nou la urne, dupa 36 de ani
Din nou la urne, dupa 36 de ani
Candidatele pentru Parlamentul din Afganistan si-au continuat ieri campania electorala pentru scrutinul istoric de duminica, organizat la patru ani dupa inlaturarea regimului talibanilor si pentru care comunitatea internationala a cheltuit nu mai putin de 150 de milioane de dolari. Acesta este primul Parlament ales democratic, din 1969. Un procent de 25% din numarul de parlamentari a fost alocat femeilor. Aproape 12,5 milioane de afgani in varsta de peste 18 ani sunt asteptati, intre orele locale 6.00 si 16.00 (3.30 – 12.30 GMT) in circa 26.000 de birouri de vot, deschise in cele 34 de provincii afgane. Pentru aceste alegeri, presedintele Hamid Karzai – ales in octombrie 2004, cu sprijinul Statelor Unite – a promovat un sistem electoral care interzice partidele politice, ceea ce a avut drept rezultat inscrierea unui mare numar de candidaturi. Circa 5.800 de candidati se prezinta la alegerile in urma carora va fi desemnata o Adunare nationala (Wolesi Jirga, cu 249 de membri) si 34 de consilii provinciale. Incheierea numararii voturilor – care vor fi transportate cu masini, elicoptere sau magari – si rezultatele votului sunt asteptate in jurul datei de 10 octombrie. Rezultatele definitive vor fi anuntate la 22 octombrie, dupa analizarea eventualelor plangeri. Acestea vor fi primele alegeri parlamentare generale din Afganistan organizate dupa cele din 1969, desfasurate in perioada monarhiei constitutionale (1964 – 1973). Principala provocare pentru autoritatile de la Kabul si comunitatea internationala este acceptarea ideii de alegeri democratice intr-o tara unde mai mult de 70% din populatie este analfabeta, iar comandantii locali si liderii tribali domina regiunile rurale.
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere după T1 2022ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Milioane de utilizatori au rămas fără acces. UPDATE ora 14:00. Serviciile încă nu sunt funcționale, dar Microsoft transmite că le restabilește treptatEveniment · 13 noiembrie 2026