Din septembrie, dosar personal pentru fiecare angajat
Toti angajatorii vor fi obligati, incepand cu 1 septembrie, sa intocmeasca si sa completeze in forma electronica registrul general de evidenta a salariatilor si sa intocmeasca un dosar personal pentru fiecare dintre angajati, a decis guvernul in ultima sa sedinta
Toti angajatorii vor fi obligati, incepand cu 1 septembrie, sa intocmeasca si sa completeze in forma electronica registrul general de evidenta a salariatilor si sa intocmeasca un dosar personal pentru fiecare dintre angajati, a decis guvernul in ultima sa sedinta.
Dosarul cuprinde actele necesare angajarii, contractul individual de munca, actele aditionale si celelalte acte referitoare la modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale de munca, precum si orice alte documente care certifica legalitatea si corectitudinea completarilor in registru.
La solicitarea scrisa a salariatului, angajatorul este obligat sa ii elibereze copii, certificate pentru conformitate cu originalul, ale documentelor existente in dosarul personal.
In ceea ce priveste registrul, acesta se completeaza in ordinea angajarii si cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariatilor: nume, prenume, CNP, data angajarii, functia/ocupatia conform specificatiei COR sau a altor acte normative, tipul con-tractului individual de munca si data si temeiul incetarii contractului individual de munca.
Angajatorul trebuie sa transmita, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a hotararii, registrul in forma electronica la inspectoratul de munca in a carui raza teritoriala isi are sediul sau domiciliul, dupa caz. Registrul electronic si dosarele personale ale fiecarui salariat se vor pastra in conditii care sa asigure securitatea datelor si mentinerea lor pe termen lung. Nerespectarea prevederilor legale de catre angajatori, persoane fizice sau juridice, se sanctioneaza cu amenzi cuprinse intre 2.000 si 5.000 de lei. Agentii economici sanctionati vor putea achita pe loc sau in cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal jumatate din minimul amenzii.
Inspectia Muncii trebuie sa adopte solutia tehnica privind registrul in forma electronica si aplicatia informatica pentru completarea si transmiterea registrului catre angajatori. Aplicatia informatica este distribuita gratuit angajatorilor care au obligatia infiintarii registrului.
Registrul de evidenta a salariatilor a fost introdus in 2003, o data cu adoptarea Codului muncii. Acesta ar fi trebuit sa inlocuiasca evidenta prin carnetele de munca, acestea urmand sa fie aliniate, dar existenta lor s-a prelungit pana in 2007, astfel ca s-a ajuns la o evidenta paralela. Din acest motiv, reprezentantii mediului de afaceri au solicitat in repetate randuri simplificarea procedurilor de evidenta a salariatilor.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026