Din stinsa cenusa

Nu cu mult timp in urma, profesorul Ion Glodariu evoca in paginile Ziarului de Duminica fapte obisnuite, poate, pentru aheologii cu indelungi zaboviri in preajma urmelor de demult. In curtea unui taran din anii ’80 ai veacului trecut, de la Sarmizegetusa, apa fusese adusa pe un jgheab dacic. Un alt satean folosea un topor tot dacic, reascutit de el…

Semne ale unui timp de-acum mitic. Pentru ca, in noianul de rapide treceri de la o pagina de istorie la alta (nici macar de rasfoire nu mai poate fi vorba), trecutul nostru indepartat tinde sa devina doar o insiruire de cuvinte lipsite de continut. Cercetatorii se chinuie in conditii numai de ei stiute sa prezerve urme si marturii inestimabile, in timp ce prezentul le da dovezi evidente ca acestea nu mai intereseaza. Este vorba de interesul marelui public. Bratarile dacice au inceput sa devina atractive abia cand au fost invaluite in aura unor rapiri si rascumparari…
Scriu gandindu-ma la lucruri mai apropiate mie. Exista un vizibil efort de a apropia literatura zilelor de acum de cititorii din acest timp. Programe felurite se deruleaza, de la cele oarecum traditionale, pana la altele insolite (cenacluri in puscarii…). Sunt eficiente, desigur. Dar intr-un spatiu inca restrans, dupa parerea mea. In lumea mare, a tinerilor indeosebi, scriitorii romani sunt tot mai necunoscuti. Pulsul viu, reavan al literelor nu mai razbate pana la cititorii nespecializati. Motive de instrainare sunt multe, de la programele scolare pana la media, care au creat alte centre de interes “cultural”.
Nu-i ceva nou, doar ca, odata cu diversificarea mijloacelor de comunicare, s-a ajuns si la un fel instrainare de conventia literara. La un fel de degradare a mitului scriitoricesc. Tinerii nu mai citesc, dar incep sa produca un soi de paraliteratura. Ma gandesc la feluritele bloguri cu veleitati literare care, majoritatea, pornesc din aceasta nevoie de a comunica, similara oarecum cu a scriitorului. Am ajuns astfel la un paradox: se citeste din ce in ce mai putin, dar se scrie din ce in ce mai mult. Imbucurator si acest fapt pana la un anume punct. Pana la acel misterios orizont in care cuvantul comun se transforma in faptura literara.
Pentru aceasta inca mai sunt scriitorii. Pentru ca prin jgheabul sufletului lor inca mai trec undele unor comori din stravechimea neamului. Pentru ca ei mai reascut simtiri tocite si rasaprind din stinsa cenusa carbunii frumusetii…