Dinamo a ratacit drumul catre Europa
Dinamo a ratacit drumul catre Europa
Aerul tare al Ligii Campionilor a devenit irespirabil pentru echipele romanesti. De trei sezoane, Steaua, Rapid si Dinamo se chinuie sa prinda trenul care duce spre grupele celei mai importante competitii fotbalistice intercluburi din Europa, adevarata mina de aur pentru bugetele lor saracacioase.
Astazi insa nu se mai poate intra in aceasta lume buna doar pe baza de dorinta. “Polonia Varsovia este o adversara de facut”, afirmatie apartinand lui Danut Lupu, cel mai bun jucator dinamovist din dubla mansa cu polonezii, apare acum ca o simpla expresie demagogica devreme ce echipa sa a capotat atat de lamentabil.
Nu faptul ca Dinamo a pierdut ambele manse supara cel mai tare ci prestatia sa de ansamblu. Nu ne putem imbata cu apa rece dand vina permanent pe ghinion, pe absentele unor titulari, pe ratarile fara sfarsit, pe dimensiunile terenului sau pe cat de inalta este iarba. Trebuie spus raspicat faptul ca Dinamo s-a prezentat la dubla cu Polonia complet nepregatita pentru o asemenea competitie.
A afisat un lot incomplet, cu mari carente in pregatirea fizica si psihica – a se revedea caderile din repriza secunda din ambele partide, atunci cand dinamovistii s-au prabusit pur si simplu devenind o prada usoara pentru adversar. O parte de vina pentru acest esec dureros apartine conducerii administrative. Aceasta nu a gasit resursele financiare pentru a pastra doua piese grele, Lupescu si Iftodi, care reglau mecanismul de joc, si nu a transferat in loc fotbalisti capabili sa suplineasca aceste plecari.
Marii vinovati de cele doua infrangeri, 3-4 acasa, si 1-3 (goluri Tames, ’44, respectiv Olisadebe, ’63, ’65, si Golasewski, ’71) in deplasare, raman insa fotbalistii si antrenorii lor, care au tratat cu o nefireasca aroganta un adversar modest, dovedind ca nu au invatat nimic din patania de anul trecut a Rapidului cu Skonto Riga.
-
Emisiunea ZF Generația Pilon II: Dan Popovici, CIO BT Pensia Noastră: Pentru a intra la o listare, fondurile de pensii așteaptă un free float de 35-40% și o ofertă de 80-100 mil. euroZF Generația Pilon II · 13 noiembrie 2026
-
ZF LIVE: Unde se blochează proiectele de infrastructură publică? Cum se pot face licitațiile mai repede, astfel încât proiectele publice să se facă mai repede?Info · 13 noiembrie 2026
-
Turbomecanica își crește profitul cu 81% în primele nouă luni, la 7,8 mil. lei, dar raportează venituri totale în scădere, sub cele bugetate. Rezultatul net mai mare vine pe fondul cheltuielilor mai mici: compania a renunțat la 130 de angajați în ultimul anBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026