Dinastia Vancu/ de Alex Goldiș
Foarte puțini poeți din tânăra generație au reușit să-și depășească umbra la a doua sau a treia carte. Decât să-și schimbe formula poetică, majoritatea preferă mai degrabă să migreze spre alte genuri. De aici și numărul mare de reconversii spre roman din ultima vreme, de la Dan Sociu sau Marin Mălaicu-Hondrari, până la Dan Coman sau Stoian G. Bogdan. O excepție de la regulă o reprezintă Radu Vanc…
Foarte puțini poeți din tânăra generație au reușit să-și depășească umbra la a doua sau a treia carte. Decât să-și schimbe formula poetică, majoritatea preferă mai degrabă să migreze spre alte genuri. De aici și numărul mare de reconversii spre roman din ultima vreme, de la Dan Sociu sau Marin Mălaicu-Hondrari, până la Dan Coman sau Stoian G. Bogdan. O excepție de la regulă o reprezintă Radu Vancu, al cărui ultim volum, Sebastian în vis (Tracus Arte, București, 2009), îl recomandă drept cel mai original și mai proteic poet al generației sale. Ceea ce impresiona în Biographia litteraria, carte de vârf a tinerei generații, era dexteritatea cu care scriitorul – în spatele căruia se poate ghici un pantagruelic cititor de poezie – suprapunea fără rest cele mai intime experiențe biografice cu evenimente livrești. Iluzia antiliteraturizantă care a cuprins mai toate generațiile de poeți de la avangardiști încoace l-a lăsat pe Vancu rece de la început. Conștient că literatura adâncește experiența, n-o falsifică, el s-a specializat în manipularea celor mai sofisticate instrumente livrești în direcția propriilor fantasme.
Astfel încât nu trebuie să ne surprindă decât pe jumătate epopeea fabuloasă, de o forță vizionară și de o expresivitate ieșite din comun – în cea mai curată descendență cărtăresciană (Andrei Terian) -, puse ambele în slujba micului Sebastian, nou-născutul familiei Vancu (identitățile ficționale se confundă, iată, cu cele reale). N-am exagerat cu nimic când am scris “puse în slujba”, căci cele mai multe atribute care roiesc în jurul degrabă-schimbătorului-bebeluș au drept numitor comun ipostaza de demiurg. Fie că ni se prezintă drept un imperator temut (“un baby-mikado”) contemplând cu superioritate lumea din căruciorul-caleașcă sau ca o înaltă figură spirituală (“un micro-Lao Țî”, “Siddhartha cu pamperși”), Sebastian e o autoritate absolută, suverană nu doar peste dorințele tatălui, ci pe mișcările întregului univers: “Sebastian contemplă amuzat lumea din căruciorul/ Peg-Perego, asamblând-o distrat ca pe un puzzle,/ ca pe un cub Rubik, ca pe un joc de Lego. Gângurește/ cu gurița știrbă la orice și oricine și pac!, așază totul/ cum îi vine bine. Pe bulevardul Mihai Viteazul, la/ primele hopuri, transformă în piese de puzzle cele/ două non-stop-uri. În parcul Sub Arini, magia degetelor mici inseminează opt Eminescuți-clone în Albă-ca-Zăpada-și-cei-șapte-pitici. Sebastian în vis își face/ din lume paradis”.Întregul efect comic al cărții, în relieful căruia se poate ghici o tandrețe deopotrivă paternă și maternă, e întreținut de disproporția dintre posibilitățile reale ale bebelușului și suprasolicitarea lor în virtualitate. Cele mai inocente, nemotivate sau stângace gesturi ale nou-născutului sunt receptate în registrul “înalt” al ecourilor culturale de tot soiul. Micul prinț nu numai că “face băi de mulțime” ori “levitează”, dar și “zumzăie-n sanscrită” sau rostește cuvinte pe cât de ermetice, pe atât de profunde: “ridică o mânuță și aprobă ca un micro-Lao Țî: angî-angî”. Poemul întins de-a lungul a 7 cânturi e epopeea aproape goetheană (măcar prin mize și aspirații) a răscumpărării unui cosmos decăzut de către acest geniu mic și inconștient.
Rămas fără umbră, lăsând în urma lui o lume devitalizată în care laptele natural a dispărut în favoarea demonicului lapte-praf Nestlé, “Sebastian se plimbă de-a bușile prin univers”, “cu pampersul jenându-l un pic la mers”. Și mai surprinzător, “parcurgerea hiperspațiilor de stele” sau istovitorul drum “la marginea sferei dodecaedrale” nu presupun calități ieșite din comun, de vreme ce, la întâlnirea cu Elohim însuși, Mesia-bebeluș se manifestă exact cum s-ar manifesta orice sugar emoționat peste măsură: “ridicând ochii vede pe/ Dumnezeu lăsându-se ciuciu-miciu lângă el – piciul/ simte viitorul păr dârdâind pe căpșorul chel, iar/ pampersul prezent îmbibându-se la un moment dat de un/ fel binecunoscut de gel./ Sebastianomorfii serafimi/ și heruvimi se opresc din cântat și se pun pe strâmbat/ nasuri. Fără nazuri, Elohim desface pampersul/ băiețelului, șterge profi rorschachul căcățelului,/ trimite un heruvim mai materno-patern după un tub/ de Bepanthen, șervețele umede Nivea și pampers/ curat, apoi, după ce a uns bine și a încheiat, privește/ spre băiat cu noumenalii ochi cerești și spune liniștit:/ «Sebastian, devino ce ești!»”. Chiar în miezul vizionarismului de tip înalt, pe a cărui structură se construiește acest delicios poem parodic, scriitorul refuză să falsifice în vreun fel revelațiile copilului-erou. În caz că se produc, totuși, ele sunt doar umede sau gelatinoase, perfect conforme cu posibilitățile de entuziasm ale piciului…
Tată indulgent dar mai ales poet responsabil, Radu Vancu clădește un imperiu livresc (numai bun de lăsat moștenire celui mai tânăr vlăstar) nu prin facile zboruri abstracte sau prin speculații intelectuale fără consistență, ci pornind de la umorile cele mai stricte ale copilului. “Ecstaza post-căcuță”, “distoniile neurovegetative”, “pârțurile aromate” sau doar date ale fizionomiei copilului sunt trambuline cât se poate de concrete ale imaginației. În acest aspect e de regăsit, de altfel, plasticitatea extraordinară a poeziei lui Radu Vancu, care deghizează toate stările fiziologice ale copilului în câte un personaj: dacă, atunci când e meditativă, fața copilului aduce a rege asiatic, concentrarea îi dă o mină de Nietzsche. Astfel încât toate personajele din Sebastian în vis par nu atât agenți ai imaginației compensative, cât personificări ale stărilor variate și contradictorii ce compun “infrapsihologia” nou-născutului. Poate părea surprinzător însă, în ciuda aspectului butaforic și proteiform, cartea e o apropiere considerabilă de misterul “bebelușeniei”, mod specific de existență în care sentimentele, încă neformate pe deplin, se văd, toate, la suprafața epidermei. Radu Vancu descompune cu tact, imaginație și umor – toate întreținute de o imensă curiozitate – mașinăria secretă a corpului mititel, preocupat să afle “cum anume stă sufletul în băiețel”. De aici, fragmentele remarcabile despre inteligența pur somatică a organismului de copil.
Prin bătaia sigură și acuitatea metaforelor, Radu Vancu poate coborî în beciul mecanismelor sufletești, acolo unde domină confuzia absolută dintre senzație, sentiment sau intelect: “Sebastian e un model upgradat de bebeluș. Pe/ neocortextul lucios, toate informațiile lumii le dă pe/ derdeluș; după care, distrate și frăgezite, deschide floarea carnivoră a creierului și le înghite. Prin/ transparența chihlimbarie, se vede fiecare informație,/ încă vie, palpitând în stomacul neuronal. Digerate,/ sunt apoi conectate serial în rețele înțelepte, ca/ piramidele cu trepte în selva aztecă, ca pietrele prețioase în glyptotecă. E nevoie de mii de rețele/ aprinse deodată pentru un surâs, și de alte mii/ pentru un gângurit – iar Shoahul și Gulagul și/ Armagedonul informației se repetă la nesfârșit pentru/ o mami topită și un tati fericit”.
Adâncimea construcției lui Vancu rezidă însă în faptul că, în ciuda aparențelor, Sebastian în vis e mai degrabă cartea tatălui decât cartea fiului. Privită mai îndeaproape, oda închinată fiului în cuvinte și imagini cât mai nestatornice și mai pestrițe nu e altceva decât o mașinărie fabuloasă de alungat urâtul tatălui. Prin crăpăturile mirificului basm se întrevăd angoasele și obsesiile omului matur. Fără narcoticul indus de lumea bebelușului, tatăl aproape că nu poate supraviețui, iar poezia se transformă într-o crudă elegie: “tati ia notițe timid și disperat, gândind că pentru el chestia s-a strâmtat cu totul, partida-i terminată”; “dacă realitatea ar avea prostul gust să fie reală, treaba ar fi nasoală…creierul și-ar vârî ca pițigoiul gheara-n gât”.
Dacă n-au cum să fie proiecții ale imaginației nou-născutului, nici exerciții literare gratuite, personajele centrale din Sebastian în vis sunt dubluri ale subconștientului încărcat al tatălui. Nietzsche, Omul din Subterană, Supraomul sau doar tatăl sinucigaș sunt problematici cât se poate de grave, îmblânzite de vecinătatea cu imaginarul domestic al copilului. De altfel, frumusețea de subtext a cărții stă, toată, în această dialectică inversată: căci nu tatăl își educă fiul, așa cum ne-am aștepta într-un scenariu firesc al formării, ci invers: cel mic forțează, inconștient, maturizarea celui mare. Nu mă pot abține să nu citez, în final, un excepțional pasaj despre ritualul de inițiere a tatălui. Afecțiunea se construiește ca efect invers al cruzimii, într-o imagistică atât de concretă, încât aproape că vezi sentimentele: “Sebastian se joacă cu tati cu tandrețea măcelarului/ decrepit care-și îndoapă porcul favorit cu trufe/ sperând să moară de inimă, să scape de cuțit. Îi/ injectează cantități demente de sentimente, și patetice,/ și bufe, direct în creierul clocotit, și tati când grohăie/ cu patimă, când guitar ascuțit. Toarnă în tati biberoane/ de endorfine și îl agită bine-bine. Când, în sfârșit,/ o să apară semnele negative de viață, când carnea/ porcului beatific va fi mâncată toată de cașexie,/ Sebastian va atinge cu degețelele pielea colilie,/ acoperită de pustule și mătreață – pielea va crăpa/ sub unghiuțele-bisturie, iar din husa cu rapăn o să/ iasă tati pururi tânăr, pe sine sieși redat, plesnind/ de sănătate ca un porc bine îndopat. Sebastian o să/ facă atunci ochi dulci-amari, privindu-l cu dragostea/ profesională a unui staroste de măcelari”.
Sebastian în vis e o frumoasă zestre nu doar pentru copilul în curs de formare, ci și pentru literatura actuală. Ea consacră un poet pur-sânge, de cursă lungă, de la care ne putem aștepta oricând la surprize de proporții.
Alex Goldiș (n. 26 aprilie 1982, Arad) – critic și istoric literar, redactor al revistelor Cultura și Vatra. Doctor în filologie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu o teză despre critica românească postbelică. A publicat aproximativ 150 de cronici literare și eseuri în: Cultura, Vatra, Bucureștiul cultural, Echinox, Tribuna, Steaua, Cuvântul etc. Prezent în volumele colective: Horea Poenar (coord.), Dicționar Echinox, 2004; Ruxandra Cesereanu (coord.), România înghesuită, 2006; Sanda Cordoș (coord.), Spiritul critic la Cercul literar de la Sibiu, 2009.-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere de după T1 2022. Ne-am revizuit prognoza pe 2026 la -0,1%, de la -0,7% anteriorZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Milioane de utilizatori au rămas fără acces. UPDATE ora 14:00. Serviciile încă nu sunt funcționale, dar Microsoft transmite că le restabilește treptatEveniment · 13 noiembrie 2026