Dintr-o „joacă“, un bancher a devenit antreprenor în confecții
Alin Andreescu, consilier corporate în cadrul uneia dintre cele mai mari bănci, a devenit antreprenor „dintr-o joacă” la o afacere de familie aflată în derivă pe care a dus-o pe profit, dorind să-și exerseze abilitățile dobândite în urma unui MBA.
Alin Andreescu, consilier corporate în cadrul uneia dintre cele mai mari bănci, a devenit antreprenor „dintr-o joacă” la o afacere de familie aflată în derivă pe care a dus-o pe profit, dorind să-și exerseze abilitățile dobândite în urma unui MBA.
Alin este un absolvent de MBA care și-a deschis o afacere, este de profesie economist și a reușit să ducă un business aflat în derivă pe profit cu un număr dublu de angajați față de momentul intrării în acționariat.
Andreescu, 29 de ani, spune că programul de MBA urmat în cadrul școlii de afaceri INDE/CNAM Paris i-a oferit cunoștințele necesare pentru a intra într-o arie ușor necunoscută lui – industria de confecții textile în regim „lohn“ (ce presupune producția de confecții pentru branduri deja consacrate în condițiile impuse de acestea – n. red.).
„Businessul este de fapt o afacere de familie care la momentul în care am fost solicitat pentru reorganizarea acestuia înregistra pierderi pe toate palierele. Pentru a pune în practică cunoștințele acumulate în cadrul MBA-ului, dar și prin experiența proprie și a mă asigura de rezultat am decis să intru în acționariat ca asociat majoritar și administrator. La acel moment, compania avea sediul într-un sat din județul Olt și 25 de angajați“, spune Andreescu.
În următoarea perioadă, bancherul a restricționat accesul la plăți și la încasări angajaților companiei, iar membrilor familiei care fondaseră afacerea le-a repartizat sarcini în zona de producție, administrarea personalului, în departamentul juridic și cel contabil, pentru ca apoi să mute businessul în municipiul Slatina, într-un spațiu în care puteau lucra circa 150 de muncitori.
În prezent, Alin Andreescu a renunțat la acționariatul companiei care numără 55 de muncitori și se ocupă de relațiile comerciale ale acesteia. În același timp însă, în paralel cu jobul „de zi” pe care îl ocupă în cadrul băncii, el a hotărât să își încerce norocul și să își testeze cunoștințele dobândite în timpul MBA-ului în consultanță și cercetare pe un business de intermediere în export.
„Întotdeauna am lucrat de o singură parte a baricadei, respectiv în analizarea businessurilor, iar programul de MBA m-a ajutat să îmi exersez abilitățile de antreprenor, oferindu-mi antrenamentul necesar pentru a gândi și pentru a acționa în consecință într-un mod eficient. Am vrut să mă «joc» de-a antreprenorul, studiind și analizând în același timp reacțiile celorlalți în raport cu mine, dar și în ansamblu, exact cum se întâmplă pe piață între competitori. Este și un mod de a învăța cum să reduci riscurile”, explică el.
Citiți mai multe despre realizările absolvenților de MBA pe zfcorporate.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026