Diplomatie si PR

Ma preocupa (si pe mine) “imaginea” Romaniei in statele-membre UE, dat fiind ca electoratele aferente sprijina sau nu extinderea in functie de reprezentarea pe care si-o fac despre tarile candidate. Daca baza lor cognitiva e ingusta – sau ocupata cu stereotipuri ostile -, atunci opinia publica ajunge la inevitabile concluzii negative.

In mintea olandezului mediu lipseste, de regula, ideea ca marile companii ale regatului sau detin primul loc in topul investitorilor straini din Romania si ca, prin urmare, Haga are interesul obiectiv de a include Bucurestiul pe harta comunitara. El citeste ziare populare, urmareste actualitatile TV sau aduce vorba, la o bere, despre o cu totul alta serie “emblematica”: rromi cersetori, copii abandonati, coruptie, inapoiere economica, mentalitati anticapitaliste si, eventual, Dracula-Ceausescu, plus Nadia Comaneci.

Am fost uimit sa constat, in varii circumstante, ca occidentalul obisnuit a auzit mai curand de Hagi decat de Eugen Ionescu sau de Brancusi. Evident, nu ma numar printre falsii abili care sustin ca performanta externa depinde numai de imagine si respectiv de perceptie. Daca vrei o buna reputatie internationala, ai nevoie (si) de realitati interne limpezi sau – cum se spune mai nou – euroconforme.

Ce-am scris adineaori nu scuza, totusi, distorsiunile periodice pe care le sufera dezbaterea imagologica autohtona. De curand, un jurnal bucurestean a publicat inca una dintre deja banalele judecati generice despre (s-a intamplat acum sa fie) Ministerul Afacerilor Externe.

Capetele de acuzare sunt cat se poate de dure. Pe de o parte, autorul pomenitului rechizitoriu afirma ca MAE ar fi o institutie specializata in risipirea banilor publici. Pe de alta parte, el considera ca “incompetenta” diplomatilor nostri in materie de comunicare & PR ii condamna – pe toti – la o ineficienta vecina cu impostura. Las deoparte procedeul compromitator de a pune totul intr-un sac pe care aplici, ulterior, o eticheta infamanta. E treaba Curtii de Conturi sa se ocupe de primul aspect. Precizez doar ca recentul control (superamanuntit) pe care respectiva institutie l-a efectuat la Ambasada Romaniei din Lisabona a produs un raport fara fisuri: ca atare, Misiunea Diplomatica pe care am onoarea sa o conduc nu trebuia sa figureze pe lista neagra a capitalelor unde s-ar fi descoperit – zice ziaristul – “un adevarat haos” financiar-contabil.

In ce priveste al doilea aspect evocat, mi se pare convenabil sa enunt cateva lucruri de bun simt, cu care sper sa fie de acord nu doar inchizitorii de serviciu, ci si publicul receptiv la nuante.

Dincolo de caricatura virtuala, diplomatia ramane o activitate complexa, la succesul careia contribuie o multime de elemente sustinatoare. A fi diplomat presupune urmarea unei vocatii de tip “misionar”, dar mai cu seama satisfacerea unor standarde intelectuale consistente si a unor exigente profesionale aflate intr-o permanenta reconfigurare… Inseamna a sti sa gestionezi stresul poliglot, a reusi sa reactionezi calm la presiuni, a fi capabil sa dedramatizezi sau, dimpotriva, sa conferi unui mesaj politic fermitatea necesara. Aceasta meserie implica laolalta cultura ceremonialului si sustinerea unor dialoguri pe cele mai diverse teme, de la registrul monden, pana la evolutiile din sfera IT…

Diplomatia iti pretinde sa te comporti si sa scrii elegant, sa detii aptitudinea sintezei si un minimum de talent analitic, sa poti redacta prognoze viabile asupra statului unde esti acreditat si mai ales sa imaginezi relatiile cele mai fructuoase din perspectiva interesului national… In aceste conditii, nimic nu ne garanteaza ca un specialist in PR ar deveni (automat) un bun diplomat, chiar daca oricarui bun diplomat ii sunt (categoric) necesare cunostintele de Public Relations.

E clar ca nu toti diplomatii romani corespund oarecum idealizatului job description de mai sus. Ca orice institutie captiva in prelungita noastra “tranzitie”, MAE are cu siguranta inca multe de facut pentru a domina modernitatea si a-i selectiona, impersonal, pe cei mai straluciti doritori. Avem, in fapt, corpul diplomatic pe care-l meritam la aceasta ora a societatii romanesti. Daca vrem ceva mai bun, se cuvine sa renuntam la diabolizarea sumara a unei intregi categorii, dar mai ales sa lucram – eventual prin propriul angajament – pentru formularea unui diagnostic just si a unor solutii realiste. Orice alta abordare a temei genereaza, din pacate, numai vorbarie si resentiment.