Directorul general al CFR Marfă, Dragoș-Alexandru Drăghici, a murit
Directorul general al CFR Marfă, Dragoș-Alexandru Drăghici, a încetat din viață, duminică, la Spitalul Elias din Capitală, unde se afla internat din 28 ianuarie, după ce a suferit un atac cerebral, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții unității sanitare.
Directorul general al CFR Marfă, Dragoș Alexandru Drăghici, a încetat din viață, duminică, la Spitalul Elias din Capitală, unde se afla internat din 28 ianuarie, după ce a suferit un atac cerebral, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții unității sanitare.
Decesul s-a produs la ora 18.30, diagnosticul medicilor fiind hematom intracerebral cu evoluție severă, a precizat managerul Spitalului Elias, prof. dr. Doina Dimulescu.
Drăghici a fost operat de urgență la Elias, în 29 ianuarie, pentru evacuarea hematomului cerebral și oprirea sângerării.
După operație, directorul general al CFR Marfă a fost dus în secția de Anestezie și Terapaie Intensivă, în comă și cu protezare ventilatorie, preciza, în 30 ianuarie, managerul spitalului.
Numele directorului CFR Marfă apare în dosarul în care Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), a fost arestat preventiv, fiind acuzat de cumpărare de influență, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boștină trei milioane de euro pentru a afla prețul cerut de CFR Marfă la o licitație pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia.
Dragoș-Alexandru Drăghici, jurist de profesie, a fost numit director general la CFR Marfă în februarie 2013. El lucrase anterior în managementul unor companii naționale și multinaționale.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026