Directorul general al Nuclearelectrica a demisionat
Directorul general al producătorului de electricitate Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, a demisionat din funcție, au declarat vineri surse din Ministerul Economiei.
Directorul general al producătorului de electricitate Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, a demisionat din funcție, au declarat vineri surse din Ministerul Economiei.
“Am decis să demisionez, în 30 noiembrie, pentru a nu murdări numele companiei (…). Lucrez de 30 de ani în sectorul ăsta”, a declarat Budulan pentru MEDIAFAX.
Budulan a fost numit șef al Nuclearelectrica în 2009, de fostul ministru al Economiei Adriean Videanu.
Presa a relatat că fiica lui Budulan, Izabela Budulan, a fost numită director tehnic al Nuclearelectrica, însă Budulan susține că în organigrama companiei nu există această funcție. Budulan afirmă că fiica sa a deținut o poziție în departamentul de strategie-dezvoltare al Nuclearelectrica.
El a adăugat că fiica sa a fost angajată în 2009 în Nuclearelectrica în urma unui concurs. Contractul de muncă este suspendat, Izabela Budulan aflându-se în concediu de maternitate pentru doi ani.
“Nu mi-a cerut nimeni să demisionez, o spun cu mâna pe inimă. Fata mea era pe un post de execuție, nu de conducere. Este decizia fiicei mele dacă va rămâne în Nuclearelectrica după cei doi ani de concediu de maternitate”, a spus Budulan.
Îniante de a fi angajată în Nuclearelectrica, Izabela Budulan a lucrat în cadrul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și în Electrocentrale București, fililală a companiei de stat Termoelectrica.
Deputatul PDL de Buzău Cezar Preda a criticat vineri modul în care sunt puse în funcții importante diverse persoane “care sponsorizează PDL” și pe care nu-i recomandă altceva decât sumele pe care le plătesc, adăugând că aceste situații nu ar trebui puse “în cârca lui Emil Boc”.
Cezar Preda l-a dat ca exemplu pe directorul tehnic al Nuclearelectrica, despre care a lăsat să se înțeleagă că este pe acest post pentru că ar fi sponsorizat o organizație a partidului de guvernământ.
Nuclearelectrica este al doilea cel mai mare producător de energie din România și este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026