Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Directorul sucursalei din Camerun al Societe Generale va prelua conducerea BRD

Președintele BRD, Guy Poupet, va fi înlocuit cu directorul regional al sucursalei Societe Generale din Camerun, Alexandre Maymat, au declarat pentru MEDIAFAX surse bancare.

Ovidiu Tempea - Mediafax · 8 decembrie 2011 · 1 min de citit

Președintele BRD, Guy Poupet, va fi înlocuit cu directorul regional al sucursalei Societe Generale din Camerun, Alexandre Maymat, au declarat pentru MEDIAFAX surse bancare.

Viitorul președinte al BRD se află deja în România și va avea în această după-amiază o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Guy Poupet a fost desemnat în poziția de director general și președinte al Consiliului de Administrație al BRD de la 1 ianuarie 2010, când l-a înlocuit pe Patrick Gelin, care a condus banca aproape nouă ani și a plecat pe o poziție în Comitetul de Direcție al grupului Societe Generale.

BRD a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 382 milioane lei (90 milioane euro), după standardele românești de contabilitate, în scădere cu 19% față de câștigul din perioada similară a anului trecut.

Activele totale ale băncii totalizau la sfârșitul lunii septembrie 46,05 miliarde lei (10,57 miliarde euro), în scădere cu 2% față de nivelul din perioada similară a anului trecut.

Citește și