Disputa Basescu-Geoana pe tema alegerilor pentru PE
Data la care trebuie organizate in Romania alegeri pentru Parlamentul European (PE) ii pune pe Traian Basescu si pe Mircea Geoana pe pozitii diferite. Primul considera ca alegerile pentru Parlamentul European trebuie organizate inaintea aderarii, cel de-al doilea afirma ca ele pot fi organizate dupa aceasta data
Data la care trebuie organizate in Romania alegeri pentru Parlamentul European (PE) ii pune pe Traian Basescu si pe Mircea Geoana pe pozitii diferite.
Primul considera ca alegerile pentru Parlamentul European trebuie organizate inaintea aderarii, cel de-al doilea afirma ca ele pot fi organizate dupa aceasta data.
Purtatorul de cuvant al Presedintiei Adriana Saftoiu a declarat ieri ca interpretarea lui Geoana este o “eroare cu atat mai regretabila” cu cat el a fost ministru de externe in administratia PSD.
Potrivit purtatorului de cuvant, Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei la UE prevede ca, “inainte de 31 decembrie 2007, Bulgaria si Romania sunt obligate sa organizeze fiecare alegeri pentru Parlamentul European, prin votul universal direct al cetatenilor lor”, pentru desemnarea numarului de membri la Parlamentul European.
Potrivit lui Saftoiu, Tratatul stabileste ca, “in cazul in care alegerile sunt organizate dupa data aderarii, membrii Parlamentului European care reprezinta popoarele Bulgariei si Romaniei sunt numiti, pentru perioada dintre data aderarii si data fiecareia dintre alegeri”, a adaugat purtatorul de cuvant al Presedintiei. Acest lucru, spune Saftoiu, “sugereaza explicit” ca ideal este ca alegerile pentru PE sa fie organizate pana la data aderarii.
Reactia Presedintiei a survenit imediat unei declaratii a presedintelui PSD Mircea Geoana, care ieri a spus ca afirmatiile lui Traian Basescu legate de organizarea acestor alegeri in 2006 nu este conforma cu realitatea, lucru care demonstreaza ca seful statului nu stapaneste temele europene.
“Traian Basescu ne-a spus, la o ora de maxima audienta, ca intentioneaza sa organizam alegeri europene in Romania in 2006, cuplate cu un referendum pentru modificarea Constitutiei.
Vreau sa-i spun domnului presedinte Basescu si eventualilor consilieri care au mai ramas la Cotroceni ca, in Constitutia Romaniei, alegerile pentru Parlamentul European sunt deja prevazute in urma modificarii Constitutiei din 2003, deci nu este nevoie de modificarea Constitutiei pentru organizarea de alegeri europene, iar Romania nu are voie sa faca alegeri europene inainte de momentul aderarii. In Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei la UE, este prevazut ca Romania trebuie sa organizeze alegeri europene cel tarziu pana in decembrie 2007, doar dupa 1 ianuarie 2007, data prezumata pentru aderarea noastra”, a afirmat Geoana.
El considera aceasta declaratie drept o greseala impardonabila a presedintelui Basescu, care, dupa parerea sa, nu a avut probabil echipa capabila sa-l informeze despre acest lucru elementar.
Presedintele Traian Basescu a declarat la finele saptamanii trecute ca, in acest an, alegerile anticipate “nu pot fi rezonabil solicitate”, dar ca vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European si ca, o data cu acestea, ar putea fi organizat si un referendum pentru modificarea Constitutiei. Ieri, purtatorul de cuvant al Presedintiei a spus ca in privinta posibilitatii organizarii simultane a alegerilor pentru PE si a referendumului pentru modificarea Constitutiei, nici legislatia nationala, nici legislatia europeana nu interzic acest lucru.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026