Distribuitorul de materiale de construcții Proges Oradea a intrat în insolvență
Compania Proges din Oradea, unul dintre cei mai mari importatori și distribuitori de materiale pentru amenajări interioare cu capital românesc, a intrat în insolvență pe 5 iulie 2012, la propria cerere, Casa de Insolvență Transilvania fiind numită administrator judiciar al companiei.
Compania Proges din Oradea, unul dintre cei mai mari importatori și distribuitori de materiale pentru amenajări interioare cu capital românesc, a intrat în insolvență pe 5 iulie 2012, la propria cerere, Casa de Insolvență Transilvania fiind numită administrator judiciar al companiei.
Cauzele pentru care a fost luată decizia cererii de insolvență sunt reducerea sau anularea limitelor de credit furnizate de companiile de asigurări furnizorilor, recuperarea cu mare întârziere a banilor din piață, reducerea vânzărilor pe fondul crizei economice, dar în special creșterea ponderii creanțelor litigioase, în contextul în care o serie de firme de construcții sau clienți revânzători ai Proges au intrat la rândul lor în insolvență.
“Toate acestea sunt caracteristici generale ale mediului de afaceri în această perioadă și au ca efect lipsa lichidităților, făcând imposibilă achitarea datoriilor companiei”, a declarat Radu Lotrean, coordonatorul departamentului de ofertare al Casei de Insolvență Transilvania.
Proges a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri de circa 174,4 milioane de lei (41,4 milioane de euro) și o pierdere de 1,3 milioane de lei (peste 300.000 de euro), având 393 de angajați, potrivit Ministerului Finanțelor.
Compania distribuie produse precum parchet laminat, parchet masiv și stratificat, mochetă, covoare, pardoseli PVC, uși de interior, perdele, draperii și tapet. Proges are 25 de magazine și centre logistice, precum și o rețea de peste 1.000 de clienți revânzători în țară.
Grupul Proges, înființat în urmă cu 11 ani, este deținut de trei oameni de afaceri din Oradea, Sim Cristian Ovidiu, Copăcean Cristian Florin și Ilonta Claudiu, potrivit celor mai recente informații.
-
ZF LIVE: Unde se blochează proiectele de infrastructură publică? Cum se pot face licitațiile mai repede, astfel încât proiectele publice să se facă mai repede?Info · 13 noiembrie 2026
-
Turbomecanica își crește profitul cu 81% în primele nouă luni, la 7,8 mil. lei, dar raportează venituri totale în scădere, sub cele bugetate. Rezultatul net mai mare vine pe fondul cheltuielilor mai mici: compania a renunțat la 130 de angajați în ultimul anBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Bursă. Ziarul Financiar a făcut pe baza informațiilor publice o radiografie a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic în plină derulare din România, care va dubla din 2027 producția de gaze a României. Focusul a fost mai ales pe partea de contractare. Ce se știe în acest moment?Burse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026