Diversitatea in dialoguri teatrale

Despre festivalurile de teatru de la noi s-a scris si s-a vorbit mult. Parerile au fost intotdeauna impartite: ca sunt prea putine ori prea multe in raport cu numarul premierelor din timpul unei stagiuni, ca sufera din punct de vedere artistic sau organizatoric, ca ar trebui sau nu sa fie tematice, cu un selectioner sau mai multi, cu premii ori fara etc. Desi supus acelorasi controverse, din peisajul accidentat al festivalurilor de teatru se desprinde unul, avand caracter oarecum aparte: Colocviul Teatrelor Minoritatilor Nationale de la Gheorgheni.

In Romania exista douasprezece astfel de trupe, care joaca spectacole in limbile minoritatilor maghiara (la Odorheiu Secuiesc, Cluj, Targu-Mures, Satu Mare, Miercurea-Ciuc, Gheorgheni, Timisoara, Oradea, Sfantu Gheorghe), evreiasca (la Bucuresti – Teatrul Evreiesc de Stat) si germana (la Sibiu si Timisoara). Toate acestea, carora li s-a adaugat mai nou infiintatul Yorick Studio din Targu-Mures, au fost prezente in programul festivalului de la Gheorgheni.
Cred ca sunt destui cei carora le-ar fi greu sa spuna cu exactitate, fara o harta la indemana, unde se afla orasul Gheorgheni. Mica localitate, care anul acesta sarbatoreste o suta de ani de la atestare, avand locuitori in majoritate etnici maghiari, e pierduta intre muntii judetului Harghita, pe drumul dinspre Baile Tusnad spre Lacul Rosu. Asadar, un orasel de provincie ca multe altele, cu o viata linistita si unde pare ca nu se intampla nimic deosebit. si totusi, aici functioneaza un teatru de repertoriu (Figura Studio) si au loc doua festivaluri, unul intitulat Dance.Mouvement.Theatre si acest Colocviu al Teatrelor Minoritatilor. Carcotasii ar putea privi cu neincredere aceste initiative, suspectand atat calitatea cat si “rentabilitatea” lor. Pe de o parte, de ce ar fi nevoie de teatru la Gheorgheni, daca destul de aproape, la nici o suta de kilometri, se afla unul la Miercurea-Ciuc si altul la Odorheiu Secuiesc? Si anume, tot de limba maghiara. Apoi, cata lume a auzit de productiile “minoritarilor”? O saptamana, in luna mai, timp in care am participat la Colocviu ca membra a juriului, a fost suficienta pentru a capata raspunsuri personale la aceste intrebari.
La Gheorgheni se face teatru pentru ca exista cativa artisti care au inceput aici ca amatori, au plecat apoi la studii de specialitate, dar s-au intors si au reusit sa stranga in jurul lor tot mai multi oameni iubitori de frumos. In orice coltisor de lume unde s-ar naste, astfel de initiative ar fi apreciate. In cele noua zile de festival, s-au jucat douazeci si unu de spectacole, cu salile arhipline. Nu ma asteptam la atat de mult interes pentru teatru. Am recunoscut in public aceleasi fete, spectatori care isi cumparau bilete seara de seara; unii veneau din localitatile din jur. La fel de multi spectatori au fost si la reprezentatiile in limba germana sau romana. Am inteles, astfel, de ce sunt atat de motivati sa continue artistii din Gheorgheni – si organizatorii festivalului. Desi termenul “colocviu” pare, aici, impropriu, putandu-te face sa crezi ca programul cuprinde mai mult dezbateri decat spectacole, el indica faptul ca teatrele minoritatilor nationale sunt “convocate” la o intalnire unde isi aduc cele mai reprezentative productii (nu exista un selectioner, conducerea fiecarui teatru participant propunand, din repertoriul ultimei stagiuni, spectacolul pe care il considera potrivit), unde artistii au ocazia sa schimbe impresii, sa asculte parerile spectatorilor sau sa discute pe diverse teme teatrale in cadrul simpozioanelor din fiecare dimineata. Dintre cele douazeci si unu de spectacole, sase au fost productii ale claselor de actorie de la facultatile de teatru din Targu-Mures, Timisoara si Cluj. Din restul de cincisprezece, doar zece au intrat in concurs: Tangou final de Mario Diament (Teatrul Evreiesc de Stat din Bucuresti), Brunelda dupa Franz Kafka (Teatrul National “Radu Stanca” din Sibiu, Sectia germana), Soldati, Soldati de Tibor Zalan (Teatrul din Odorheiu Secuiesc, actrita Kata Laszlo primind un premiu special din partea juriului), Pentru un Da sau pentru un Nu de Nathalie Sarraute (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, actorul Andras Hathazi obtinand Premiul pentru interpretare masculina), Ivona, principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz (Teatrul National din Targu-Mures, Compania “Tompa Miklos”, productie distinsa cu Premiul pentru cel mai bun spectacol, Dorottya Nagy luand si Premiul de interpretare feminina pentru rolul titular), Intriga si iubire de Friedrich Schiller (Teatrul Municipal din Miercurea-Ciuc), Jocul de-a vulpea dupa Ben Jonson (Teatrul Figura Studio – Premiul publicului si Premiul pentru cea mai buna regie: Laszlo Beres), Parazitii de Gergely Csiky (Teatrul Maghiar de Stat din Timisoara), In aburi de Nell Dunn (Teatrul de Stat din Oradea – Premiul special al juriului) si Judecata de Barry Collins (Teatrul German de Stat din Timisoara). Majoritatea spectacolelor au avut ca suport texte contemporane care, desi vorbeau despre probleme actuale, precum insingurarea individului sau deruta societatii in lipsa valorilor autentice, izbuteau sa evite recursul la limbajul “colorat” sau la subiectele deja batatorite din repertoriul altor teatre din tara (violenta, consum de droguri, sexualitate agresiva). Am vazut cum aceeasi “propozitie” poate fi scrisa foarte bine cu un alt fel de “alfabet”. Din pacate, nu toate textele erau traduse in limba romana (o sporita exigenta din partea organizatorilor la capitolul comunicare ar asigura festivalului o mai ampla deschidere); cu toate acestea, spectacole precum Tusierului Marton ii e frig (Teatrul de Nord din Satu Mare, Compania Gyorgy Harag) sau In aburi reuseau sa-ti capteze atentia de la inceput si pana la sfarsit datorita evolutiilor actoricesti, care conturau si nuantau cu efect situatiile si relatiile dintre personaje. In fiecare seara, colocviul a propus spectacole bine construite si jucate, fara pretentia unor montari grandioase sau “de efect”; altfel spus, felii de teatru “cuminte”, dar adevarat. Au fost si exceptii, cum ar fi Brunelda sau Intriga si iubire, care nu s-au ridicat la nivelul artistic de ansamblu al festivalului. Mi-ar fi placut, de asemenea, sa vad montari mai variate din punctul de vedere al mijloacelor folosite. Colocviul a castigat, insa, la capitolul diversitate prin includerea in program a unor lansari de carte, lecturi, workshop-uri, concerte. si, cum in cazul unui asemenea festival diversitatea trebuie sa fie cuvantul-cheie…