Doar promoțiile mai pot compensa creșterea TVA
Operatorii telecom vor suporta, în general, majorarea costurilor interne generată de creșterea TVA și nu vor transmite către clienți facturi mai mari decât ca rezultat al aplicării noii taxe pe valoarea adăugată, potrivit datelor furnizate de companii.
Operatorii telecom vor suporta, în general, majorarea costurilor interne generată de creșterea TVA și nu vor transmite către clienți facturi mai mari decât ca rezultat al aplicării noii taxe pe valoarea adăugată, potrivit datelor furnizate de companii. Orange și Vodafone, cei mai mari operatori de telefonie mobilă, care au aproximativ 20 de milioane de clienți, au anunțat că vor menține tarifele de bază, dar vor aplica noua cotă a TVA, astfel că valoarea facturilor va crește. Atât Orange, cât și Vodafone vor suporta însă costul majorării TVA pentru telefoanele mobile achiziționate împreună cu un abonament. În cazul Orange decizia este valabilă până pe 2 august, în timp ce la Vodafone decizia se aplică până la “epuizarea stocului de terminale aferent promoției actuale”. Reprezentanții Cosmote nu au oferit detalii despre strategia companiei. Orange, Vodafone și Cosmote au tarifele exprimate în euro. RCS&RDS, numărul unu pe piața de servicii TV și internet în România nu anunțase ieri noile prețuri până la închiderea ediției. “Compania păstrează unele tarife neschimbate, suportând diferența rezultată din creșterea de TVA. Noile tarife vor fi disponibile în curând”, potrivit anunțului RCS&RDS. Romtelecom, numărul unu pe telefonie fixă și unul dintre cei mai mari jucători pe TV și net, nu va majora prețurile de bază și va aplica noua cotă a TVA. Compania a redus recent tarifele la internet cu până la 29%, astfel că unii clienți vor plăti facturi mai mici deși cota TVA va crește. UPC, numărul doi pe piața locală de servicii TV și al treilea jucător pe piața de internet fix, va păstra neschimbate tarifele în lei și va aplica noua cotă a TVA. “UPC păstrează prețurile fixe în lei pentru toate abonamentele”. Compania desfășoară, ca și Romtelecom, mai multe campanii promoționale prin care oferă și pentru un an fără costuri unele servicii. UPC are tarifele în lei. Majoritatea operatorilor telecom se așteaptă la noi reduceri ale consumului pe fondul creșterii TVA și al măsurilor de austeritate.
-
Emisiunea ZF Generația Pilon II: Dan Popovici, CIO BT Pensia Noastră: Pentru a intra la o listare, fondurile de pensii așteaptă un free float de 35-40% și o ofertă de 80-100 mil. euroZF Generația Pilon II · 13 noiembrie 2026
-
ZF LIVE: Unde se blochează proiectele de infrastructură publică? Cum se pot face licitațiile mai repede, astfel încât proiectele publice să se facă mai repede?Info · 13 noiembrie 2026
-
Turbomecanica își crește profitul cu 81% în primele nouă luni, la 7,8 mil. lei, dar raportează venituri totale în scădere, sub cele bugetate. Rezultatul net mai mare vine pe fondul cheltuielilor mai mici: compania a renunțat la 130 de angajați în ultimul anBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026