Document si fantezie

Interesul pentru peisaj, aparut in epoca lui Rousseau si problematizat de romantici pe axa binomului natura-cultura, ramane pana astazi suprafata de incidenta a valorilor etice, filosofice, estetice si stiintifice, deseori convergente, reflectate de om in raportul cu natura. Reprezentarea naturii (“salbatice”, “pieptanate” sau pe cale de disparitie) este barometrul situarii noastre in realitate, fata de valorile perene ale vietii, dar si un simptom al integrarii sau alienarii noastre in plan universal.
Descoperirea peisajului – Inceputurile modernitatii romanesti, expozitie organizata de “Cabinetul de Desene si Gravuri” din cadrul Galeriei de Arta Moderna Romaneasca (MNAR), ce poate fi vizitata pana in iunie 2008. a pus in evidenta largirea orizontului tematic si estetic din arta romaneasca de la jumatatea secolului al XIX-lea, modul cum preocuparea pentru o anume tema (peisajul) a generat fortarea limitelor mijloacelor plastice si glisarea spre un registru expresiv mai evoluat, si a identificat decantarea primelor experiente ale naturii, tipice pentru cultura si civilizatia noastra, ce prefigureaza viziunea matura infaptuita de Grigorescu.
Investigatia naturii, pe caile curiozitatii stiintifice (aparitia cercetarilor topografice, arheologice, etnografice etc.), ale apetentei filosofice (notiunea romantica de “sublim”), a celei realist-anecdotice (“pitorescul”) si a sensibilitatii poetice (peisajul ca “stare emotionala”) s-a realizat prin mijloacele cele mai potrivite exprimarii bogatelor continuturi, in tehnicile graficii (acuarela, creion, laviu), mai aproape intotdeauna de “nervii” scrisului, prin receptarea ideilor avansate ale epocii si directetea ilustrarii lor.
Pornind de la artisti pentru care natura nu mai este doar un cadru simbolic, situant, ci un subiect imaginat in maniera academista de atelier, si ajungand pana la descrierea realista a unei naturi “imblanzite”, cadru intim si confortabil (Theodor Aman), dar si a aceleia care transpune perceptia concreta, atmosferica, dezbracata de referinte literare (Ion Andreescu, Ioan Georgescu, C-tin Jiquidi), expozitia insista asupra momentului romantic de plein air avant la lettre, reprezentat de Henri Trenk si Carol Popp de Szathmary.
Pentru elvetianul Trenk, al carui desen cu calitati ingineresti il determina pe Odobescu sa si-l faca partener in campaniile sale arheologice prin tara (incepand din 1860), peisajul este document al frumusetii locale, dar si mareata armonie de linii si culori a naturii. Szathmary inregistreaza cu excelenta artistica (acuarela si creion) sau stiintifica faptul de diversitate umana, nationala, geologica sau botanica, observat in lungile peregrinari prin tara, Occident si Orientul Apropiat. Atunci cand pasul rapid al calatorului se transforma in pasul tihnit al plimbaretului, el devine fascinat de autenticul natural, extras din fantezia inepuizabila a dublei naturi: a peisajului contemplat si a sensibilitatii observatoare.