Doi militari români au murit în Afganistan
Doi militari români au decedat, miercuri, în Afganistan, după ce autovehiculul de tip Humvee în care se aflau a fost ținta unui atac cu un dispozitiv improvizat acționat de la distanță.
Doi militari români au decedat, miercuri, în Afganistan, după ce autovehiculul de tip Humvee în care se aflau a fost ținta unui atac cu un dispozitiv improvizat acționat de la distanță. Potrivit MApN, cei doi militari făceau parte din Batalionul 33 Manevră, dislocat în Afganistan și au căzut la datorie, miercuri, 23 iunie, ora 14.30 (ora României), informează Mediafax.
“Sergentul major Dan Ciobotaru și caporalul Paul Caracudă executau o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul de tip HUMVEE în care se aflau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, acționat de la distanță. În urma deflagrației, cei doi militari și-au pierdut viața”, precizează MApN.
Sergentul major Dan Ciobotaru, promoția 2007, avea 28 de ani și era necăsătorit. Caporalul Paul Caracudă, în vârstă de 36 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naționale din anul 1996, era căsătorit și avea doi copii. Mai multe despre moartea celor doi militari români citiți pe www.mediafax.ro.
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Aeroporturi București pregătește cumpărarea pachetului de 20% deținut de Fondul Proprietatea, evaluat la 300 mil. euro. Selecția consultanților s-a încheiat în octombrie, dar FP spune că nu există încă detalii despre momentul și structura tranzacțieiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026