Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Doine de cinci stele la New York/ de Remus Andrei Ion

New York City Jazz Record scrie astfel despre cel mai recent album al pianistului Lucian Ban alături de grupul Elevation, cu colaborarea extraordinară a lui Gavril Țărmure. Același album a primit cinci stele în renumita revistă americană DownBeat Magazine – este o premieră pentru un muzician român.

Remus Andrei Ion · 25 februarie 2016 · 2 min de citit

,,Pianistul Lucian Ban trimite o scrisoare de dragoste României natale cu noul său album Songs from Afar(…) Elevation combină tradiția jazz-ului și a cântecelor populare în această emoționantă și inspiratoare călătorie.”

New York City Jazz Record scrie astfel despre cel mai recent album al pianistului Lucian Ban alături de grupul Elevation, cu colaborarea extraordinară a lui Gavril Țărmure. Același album a primit cinci stele în renumita revistă americană DownBeat Magazine – este o premieră pentru un muzician român.

Lucian Ban a dus de această dată și mai departe o ideea a sa mai veche, aceea de a acomoda cu lumea marelui jazz tonalități muzicale din spațiul românesc, de la George Enescu la vechi cântece de nuntă transilvănene.

De peste 20 de ani locuiește, studiază, cântă și manageriază evenimente la New York. Dar cântă și la București, și la Berlin, și la Bistrița, și la Londra etc.

Cel mai recent album pe care l-a înregistrat împreună cu cvartetul Elevation și pe care l-a lansat în New York de ziua sa, pe 22 ianuarie, ,,Cântece de  departe” este un mix de vechi teme populare românești și formule consacrate ale jazz-ului tradițional.

,,Titlul, Cântece de departe, pornește de la ideea de a aduna cântece, gânduri muzicale care mă reprezintă fie de aici, de acasă, de unde sunt, fie de acolo, de acasă, de unde sunt, de la New York.  Sunt câteva cântece transilvane, vechi doine, cântece de nuntă, sunt unele cântece care țin de canonul jazz-ului, care mă reprezintă la fel de bine. Pe toate, cumva, le-am subsumat în ideea unor cântece de… departe”, mărturisea muzicieanul recent într-un interviu pentru TVR.

Marea provocare a  ,,Cântecelor de departe” sunt o doină – piesa care  deschide albumul – și un vechi cântec de nuntă interpretat în două orchestrații. Astfel, doi muzicieni de culoare din cvartetul Elevation s-au îndrăgostit de vechea muzică din spațiul transilvan…   

,,Doina cu care deschidem albumul – am tradus-o Transilvanian Sorrow Song – […] este extraordinar de frumoasă și textul este uimitor. Am tradus  textul în engleză și l-am pus pe copertă”, explică muzicianul.

Lucian Ban va reveni în luna mai în România alături de prietenul său, violistul american Mat Maneri (nominalizat Grammy). Vor face împreună o cercetare despre doină și vor avea câteva concerte în orașe din Transilvania.

Și Elevation revine în România în acest an, în luna octombrie.

Mai multe despre Lucian Ban puteți afla și din interviul recent acordat pentru Televiziunea Română

Citește și