Dolarul joaca fara garda (I)

Cursa euro-dolar, intetita ca niciodata, ne pune pe jar. Nu atat prin influenta imediata asupra pietei noastre valutare, cat mai ales prin descurajarea oricaror previziuni pentru viitorul apropiat. Specialisti americani si vest-europeni au precizat ca, deindata ce a izbucnit razboiul din Irak, toate prezicerile au fost aruncate in aer. Acum, razboiul s-a sfarsit. Dar si de aici inainte orice prognoza risca sa fie infirmata de realitate.
Demn de un interes major este insa si un alt fapt: acela ca trecutul e la fel de incert ca si viitorul. Stim ce s-a intamplat, dar nu stim de ce s-a intamplat. Sau intuim doar de ce lucrurile au luat o anumita turnura, fara sa avem inca o confirmare.
Sa vedem insa, mai intai, ce s-a intamplat. Anul marilor rasturnari in cursa euro-dolar a fost 2002, cand douasprezece tari din UE au pus efectiv in circulatie moneda unica europeana. Daca la 3 ianuarie, prima zi bancara din 2002, paritatea euro – dolar era de 1 la 0,9034, urmata de caderi ale monedei unice pana la 0,8960, apoi la 0,8629, euro si-a revenit in penultima zi a lunii martie. Atunci a ajuns la o cotatie apropiata de cea din prima zi bancara a anului: 1 euroAa€š0,9037 dolari. De aici a pornit urcusul.
La inceputul lunii mai, euro a sarit la 0,9154 dolari. Un alt prag a fost depasit la 21 mai: 1 dolar Aa€š 0,9203 euro.
La 15 iulie, euro a reusit sa egaleze dolarul. A urmat o vara fierbinte, cu suisuri si coborasuri, apoi o toamna si mai fierbinte.
La 7 noiembrie 2002, euro a sarit in carca dolarului. De atunci n-a mai coborat in nici o zi. Pragul de 1,1 dolari pentru un euro a fost trecut la 7 martie 2003. O etapa scurta, care s-a incheiat la 12 martie. In zilele urmatoare, pe ecranele calculatoarelor semnul ce indica directia monedei euro a fost indreptat cu deosebire in jos: 1,0864 dolari pentru un euro la 13 martie; 1,0775 la 14 martie, 1,0801 la 17 martie, 1,0586 la 18 martie, 1,0570 la 19 martie.
La 20 martie a inceput razboiul. Dupa primele zile de razboi, pe fondul euforiei nascute din speranta intr-o victorie rapida a aliatilor, dolarul a cunoscut o revigorare evidenta. Pentru ca, deindata ce pietele au devenit prudente, in conditiile in care stirile de pe front s-au suprapus peste sperantele optimistilor, aducand in prim-plan ideea ca razboiul ar putea fi ceva mai lung si mai greu, dolarul sa lase initiativa monedei euro. Nu insa in totalitate. Zilnic, pe fondul unei tendinte de depreciere in raport cu euro, dolarul avea cateva momente de rabufnire. Unii analisti americani au spus ca dolarul se pregateste pentru un alt timp, cand mersul razboiul ii va fi favorabil. Numai ca, pe neasteptate, razboiul s-a intors total in favoarea  Statelor Unite, fara ca dolarul sa urmeze si el acest curs. Dimpotriva, initiativa a ramas de partea monedei euro, care de atunci stapaneste cursa zi de zi.
De o saptamana incoace, euro domina copios dolarul. Pragul de 1 euro + 1,1500, depasit inca de vineri, n-a mai fost cedat.
De la pragul critic de 1 euro + 1,1500 dolari in sus, lucrurile se complica pentru toata lumea. De aici intrebarea: sa fi intervenit Banca Japoniei, marti, pe piata internationala, dupa ce a vazut ca pragul de 1,1500 se mentine? Normal, Banca Japoniei pastreaza tacerea. E regula de aur a oricarei banci centrale. Dealerii, insa, sustin ca a cumparat dolari, cu intentia clara de a opri deprecierea monedei americane. De altfel, inca de luni analistii de pe pietele valutare se asteptau la o interventie, fiindca japonezii sunt vadit nemultumiti de aprecierea monedei lor fata de dolar. Scaderea monedei americane, pana la 117 yeni pentru un dolar, deci un yen tare, le incurca rau de tot socotelile exportatorilor japonezi, carora nu le place nicidecum dolarul slab. Lor le place  yenul slab, daca se poate chiar pana la nivelul de 120-125 de yeni pentru un dolar.
Un dolar tare le place si exportatorilor din Uniunea Europeana, indeosebi celor din Germania. Pe  masura ce euro urca, exportatorii din UE, mai cu seama cei germani, intra in panica. Asa ca este de asteptat si o contraofensiva a zonei euro, chiar daca presedintele Bancii Centrale Europene, Win Duisemberg, a declarat ca “nu sunt inca motive de ingrijorare”.
Sa aiba atunci Statele Unite motive de ingrijorare legate de slabirea dolarului? Pana in prezent nu sunt semnale in acest sens. Dolarul joaca in clar cu garda deschisa, gata sa incaseze lovituri. Pentru ca ii prind bine. Ministrul Finantelor din Statele Unite, John Snow, a afirmat public ca deprecierea dolarului ajuta exporturile americane.
Totusi, nici americanilor nu le va conveni o prelungire a deprecierii dolarului peste pragul de 1,1500. De aici incolo incepe zona periculoasa. Ar putea sa scada increderea in dolar. Lumea ar incepe sa cumpere euro sau yeni, sa-si faca rezerve in moneda unica europeana sau in moneda japoneza, ceea ce ar face ca dolarul sa aiba probleme.
Apoi, nici calculul americanilor de a incuraja exporturile mentinand mult timp un dolar depreciat nu poate fi un ulcior care sa mearga de prea multe ori la apa. Lumea e plina de dolari. tarile cu dolari multi in visterii ar putea riposta pe pietele internationale, pentru a intoarce roata in favoarea monedei americane. Care, de fapt, nu mai e demult numai americana. Daca Banca Japoniei a intervenit intr-adevar, inseamna ca spectacolul a inceput.
Dupa incheierea razboiului din Irak, un razboi al valutelor devenise inevitabil. Miza fiind o suprematie infima, pe o piata internationala ce tinde mereu sa se reaseze si sa se reechilibreze. Spre deosebire de sfera geopolitica, lumea banilor nu suporta decalaje pronuntate intre marile puteri.