Versiunea completă
Analiză

Dolarul joaca fara garda (II)

Daca ne uitam doar la cotatiile de pe pietele internationale, fara sa luam in seama realitatile din spatele cifrelor, am putea spune ca saptamana in curs a inceput prost pentru moneda americana. Si am avea motive sa notam: la 19 mai a fost lunea neagra a dolarului

Adrian Vasilescu · 20 mai 2003 · 4 min de citit

Daca ne uitam doar la cotatiile de pe pietele internationale, fara sa luam in seama realitatile din spatele cifrelor, am putea spune ca saptamana in curs a inceput prost pentru moneda americana. Si am avea motive sa notam: la 19 mai a fost lunea neagra a dolarului.
Intr-adevar, luni moneda americana a suferit trei socuri puternice in cursa cu euro: la 1,1550; la 1,1600 si la 1,1700. Maxima zilei fiind de 1,1732 de dolari pentru un euro. Dupa amiaza, euro si-a schimbat insa directia de miscare, incepand sa mearga inapoi. Cursul a coborat sub 1,1700 dolari pentru un euro.
Marti, euro si-a continuat mersul inapoi, coborand sub nivelul de 1,650. Dupa-amiaza, si-a reluat insa urcusul, dar fara sa depaseasca 1,1680.
Privind insa in spatele cifrelor, nu cred ca putem vorbi despre o drama a dolarului. Mai degraba, ascensiunea euro a fost incurajata de declaratiile domnului John Snow, ministrul american de Finante. Domnia sa a spus limpede ca SUA nu vor actiona pentru a combate deprecierea monedei americane. Si ca, de fapt, scaderile dolarului sunt modeste. Lumea a inteles ca opiniile analistilor de pe pietele internationale, potrivit carora autoritatile americane isi doresc o moneda mai slaba, care ar putea incuraja cresterea economica, sunt intemeiate. Si cum, initial, nici vest-europenilor nu le-a displacut ideea unui euro care sa-si arate muschii, realitatile din piata au dat curs dorintelor.
Acum e asteptat  discursul  de miercuri, 21 mai, al presedintelui FED Alan Greenspan, care va vorbi in fata Comitetului Economic Reunit. Va veni oare cu noutati sau va reinnoi nevoia de masuri care sa previna o scadere substantiala si nedorita a inflatiei? In acest ultim caz, dolarul slab va primi si girul bancii centrale americane.
Cum va reactiona insa Germania? Pentru ca si aici planeaza spectrul recesinii si al deflatiei. Asa ca mentinerea unui euro tare nu are de ce sa-i surada. Se pare insa ca, la nivelul global al zonei euro, Banca Centrala Europeana se teme mai mult de o crestere a inflatiei decat de o deflatie trecatoare si nu va accepta sa participe la eforturi concertate pentru a-i da in cap propriei monede.
Pe piata romaneasca, in conditiile in care euro isi continua ascensiunea, s-au inmultit vocile care cer ca Banca Nationala sa intervina si sa stopeze deprecierea leului. Argumentul cel mai des auzit: doar are rezerva.
Banca Nationala intervine pe piata valutara. Dar o face potrivit politicii sale monetar-valutare. N-o va face insa pentru a obtine un curs leu-euro contra naturii. Ar fi absurd ca, in timp ce pe pietele internationale euro se apreciaza, sa-l vedem depreciindu-se constant pe piata noastra, in fata leului. Interventiile BNR nu pot avea alt sens decat acela de a evita o depreciere exagerata a monedei nationale.
In acelasi timp, piata valutara romaneasca a fost antrenata, de-a lungul anilor, sa tina ea insasi piept socurilor. Treptat, pe aceasta piata s-a intetit concurenta, pe masura ce au prins contur mai multe centre de putere. Decizia s-a dispersat. Dupa spargerea monopolurilor, toate bancile au inceput sa tranzactioneze valute in regim concurential, in functie de evolutia cererii si ofertei. Ambele fiind influentate, desigur, de principalii indicatori macroeconomici: rata inflatiei, dinamica balantei comericale, nivelul dobanzilor. Leul a invatat sa-si potriveasca pasii cu toate aceste miscari.
Inflatia si cursul, cu deosebire, se misca impreuna. Inflatia, in scadere, descurajeaza deprecierea accentuata a monedei nationale. Totodata, un leu care se depreciaza moderat induce mai putina inflatie.
Apoi, economia se dovedeste a fi o succesiune de fenomene complexe, a caror dinamica nu este de loc lineara. Sa notam ca, in prezent, datorita faptului ca pietele incep sa functioneze, stimulate de contactele cu Uniunea Europeana, se reduce numarul supracapacitatilor de productie nefolosite sau prost folosite; se restrang structurile de cost supraincarcate; incepe reducerea personalului supraponderal. Primele consecinte: creste productivitatea muncii si scade presiunea asupra deficitului bugetar. Cursul leu-euro scapa, in acest fel, de o serie de influente nocive.
Alaturi de inflatie, sunt inca vreo zece indicatori care influenteaza cursul. Daca unii dintre ei se imbunatatesc – si avem semnale ca se imbunatatesc: cresterea economica nu da semne ca se va opri; numeroase consumuri spun deja adevarul; dobanzile se stabilesc in conditii de piata, rezerva de valute forte a atins nivelul cel mai inalt – inseamna ca presiunea pe curs scade. In rest , daca in plan intern reformele structurale continua sa intarzie iar pe pietele externe euro comanda muzica, e normal ca si pe piata noastra leul sa fie in defensiva. Banca Nationala, care monitorizeaza clipa de clipa piata valutara, si-a asumat insa misiunea  de a bloca eventualele tendinte destabilizatoare. Piata urmandu-si cursul firesc.

Citește și