Domnisoara de onoare

O domnisoara frumoasa, cu studii la Stuttgart, unde a frecventat cursurile Facultatii de Geografie si ale Facultatii de Medicina. Frumusetea ii aduce repede un rapitor, care o face sa renunte la preocuparile universitare. Numele rapitorului: capitan Ioan Perticari, aureolat de o glorioasa participare la Razboiul de Independenta. Datorita familiei sale si pozitiei pe care aceasta o ocupa la curte, Elena ajunge sa fie invitata, in vara lui 1882, ca domnisoara de onoare pe langa regina Elisabeta. In acel an o intalnim aici alaturi de Lucia Ghica, “moldoveanca de neam, maruntica, palida, cu par negru si ochi mari, albastri, de o gratie aristocratica desavarsita”, cum o descrie ea, de Eufrosina Gradisteanu, “foarte frumoasa si impunatoare, cu un minunat par lung si blond”, de Maria Assan si de Titina Theodory – fiica medicului Curtii, buna pianista, ca si tatal ei. Elena Perticari are numai cuvinte de lauda pentru tinerele care, alaturi de ea, impartasesc gratiile regale in acea vara a lui 1882. Dovada de generozitate, de caracter si de buna crestere.

Castelul Peles era in constructie si curtea regala locuia in chiliile de la Manastirea Sinaia. Elena Perticari ne descrie viata la manastire, simpla si patriarhala. Insotite de regina, domnisoarele invitate fac excursii. Pentru a putea urca mai usor pe potecile de munte, Regina adopta “un costum de munte, care se compunea dintr-o tunica lunga si larga formand fusta, scurta pana la genunchi, pe care o ridica intr-o parte, trecand tivul de jos prin centura ce o cingea. Sub aceasta fusta avea pantaloni din acelasi material cu rochia, care se continuau in jambiere ce se inchideau cu nasturi aparenti, pe partea exterioara, de la genunchi pana la glezne”. La vremea aceea, un astfel de costum starneste uimire. “Ce scandal! Ce clevetiri! Ce fusta scurta!” “Revolutia era desavarsita. Noi purtam acelasi costum si ne prindea bine.” Iata cum o vede Elena Perticari Davila pe Regina: “Era inalta, cu o talie foarte frumoasa si bine proportionata, cu picioare mici si incheieturi delicate. Artista, admira plantele ce cresteau in trunchiurile doborate ale brazilor si fagilor uriasi, care striveau sub povara lor puiandrii iesiti din propria lor samanta, dar care, pe partea superioara a trunchiului putrezit, dadeau nastere la o sumedenie de flori marunte: muschi, ierburi diferite, ferigi plapande si chiar limba vecinului”. Tot Perticari ne da informatii despre cum sunt mobilate sufrageria si salonul din spatiul regal de la Manastirea Sinaia, ca si despre felul in care isi petrece timpul dupa masa de seara, cand toti se aduna in salon, in jurul suveranilor, si fac muzica. Este si momentul in care canta Marie Assan. Apoi “faceam sarade, jocuri de societate, ghicitori, cateodata ne costumam”. Scene de viata, simple, trecatoare, cu parfum de epoca. Existenta, chiar si a suveranilor, e incarcata de cotidian.