Domnita Elena Sutu

Nicaieri nu este mai sugestiva, mai precis si, in acelasi timp, mai spectaculos creionata ca in aceasta gravura formula “Bizant dupa Bizant”, emisa de Nicolae Iorga.
Nu ma refer la inrudirile voievozilor nord-dunareni cu familiile imperiale din Constantinopol, la drepturile si la visele lor de a ocupa tronul lui Stefan cel Mare, la influenta civilizatiei orasului de pe malurile Bosforului asupra tinuturilor romanesti. Nimic din toate acestea. Ma refer insa la implantul tardiv, al carui prim si fascinant element s-a numit Dimitrie Cantemir, la implantul civilizatiei bizantine tarzii, fastuoasa, erudita, benefica prin domniile alternative la Bucuresti si Iasi pentru coagularea sentimentului national si patriotic al romanilor, negativa prin fiscalitatea excesiva care a barat dezvoltarea Principatelor si prin distrugerea armatei, pasul definitiv catre umilinta prin distrugerea coloanei vertebrale in politica interna si externa. Ma refer la epoca fanariota, blamata inainte de a-i fi descoperit stralucirea. Ma refer la faptul, nestudiat de istoricii care s-au grabit sa condamne, ca majoritatea familiilor fanariote erau, totusi, de origine vlaha, cum demonstreaza profesorul Vulpe, iar cele de origine greaca se inrudeau cu boierimea moldo-vlaha. Familia Sutu nu a facut exceptie de la aceasta situatie devenita regula, fie ca este vorba de Alexandru Voda, fie ca este vorba de Mihai Voda Sutu. Este un motiv ca sa nu vedem in delicata domnita desenata de Louis Dupre in anul 1819 o straina, o persoana care se infrupta din carnea romanilor si care, ca un vampir, le bea sangele.