Domnu’, domnu’…, domnul Ponta, un taxi... nu? Băi, sărăntocule!

De peste o lună Ziarul Financiar scrie în cazul japonezei ucise la Otopeni despre sistemul de taximetrie practicat la aeroport, unde sub ochii administrației aeroportului și, de ce nu, ai Ministerului Transporturilor se desfășoară pur și simplu un “jaf cetățenesc”.

Dacă vrei să iei taxiul din terminalul sosiri, plătești un preț de 3,5 lei pe kilometru, aproape triplu față de tariful din oraș, iar nimărul taximetrelor care operează este limitat. Pe platformă niciun taxi de oraș nu poate veni. La acest lucru se adaugă agresivitatea celor care operează acolo. Totul se desfășoară sub ochii administrației aerportului, și nu de ieri-de azi, ci de ani buni.

De la izbucnirea scandalului cu japoneza, pentru situația din aeroport nu a plătit decât directorul general care fusese numit cu două luni înainte. Oricum el a coborât o treaptă, preluând funcția de director economic. În rest, lucrurile sunt ca înainte, iar taxiurile cu 3,5 lei operează în continuare.

Pentru ZF, un ziar care se adresează managerilor, factorilor de decizie, ban­cherilor, avocaților, res­pectiv cei care au venituri ridicate, acest subiect ar putea părea neimportant, având în vedere că cei mai mulți dintre ei își fac transferul la aeroport cu mașina personală sau de serviciu.

Ne-am dus mai departe, întrebând constant auto­ritățile, pe primul-ministru și pe ministrul transporturilor ce au rezolvat în acest caz cu taxiurile, pentru că acest caz este simptomatic cu privire la modul cum este condusă această țară de la Palatul Victoria, sau de la alte palate. Ghinionul lui Victor Ponta este că s-a nimerit să fie prim-ministru când a fost ucisă japoneza și a revenit în atenție situația taxiurilor de la Otopeni. El plătește pentru ceea ce nu au făcut predecesorii săi, Emil Boc, Călin Popescu-Tăriceanu, Mihai Răzvan Ungureanu și chiar Adrian Năstase.

În Ziarul Financiar de marți am dat răspunul premierului când a fost întrebat despre ce a rezolvat la o lună de la incident, la Otopeni. “Am să cer ministerelor să vă informeze asupra măsurilor adoptate”. Ieri la începutul ședinței de guvern, premierul Ponta a cerut miniștrilor de interne și al transporturilor să prezinte ce au făcut ca să rezolve harababura de acolo. Dar ca o remarcă, premierul a menționat că nu vede nicio legătură directă între tarifele taxiurilor și crimă.

Până în acest moment nici premierul, niciun ministru, nici liderii de partide nu au avut o poziție cu privire la tarifele taxiurilor de la Otopeni. Sunt mari? Sunt mici? Sunt de acord sau revoltați cu faptul că pentru a avea acces la un taxiu mai ieftin, de oraș, trebuie să dai întâlnire la ceas? Ce mai contează că ceasul nu mai există. Deja a intrat în vocabularul rutier urban. Nu vrei cu taxiul? Poți să iei 783.

Cei care ocupă acum locurile la Palatul Victoria sau cei care le-au ocupat înainte nu văd o problemă în situația taxiurilor de la Otopeni. Fiind așteptați de șoferi și circulând cu mașinile puse la dispoziție de stat, nu s-au confruntat cu agresivitatea taximetriștilor de acolo, care se țin scai de tine când ieși cu bagajele, și nici cu situația în care în loc să dai 30 de ron până în oraș, dai 100 de ron. Pentru ei benzina este plătită de stat și nu contează cât este prețul ei, că nu dau din buzunarul lor. Pentru ceilalți diferența de preț de 70 de lei înseamnă ceva, pentru că trebuie să muncească pentru acești bani. Nici nu vă puteți închipui ce furie există când trebuie să dai acea diferență de 70 de lei, când vii la ora 12 și cu 5 minute înainte a plecat 783. Este nedrept. Și mai mult decât atât, este revol­tător cum stă taximetristul în spatele tău învârtindu-și cheile pe un deget așteptând, întrebându-te în sictir unde mergi ca să te înțelegi la preț. Pentru un ministru, pentru un parlamentar, pentru un prim-ministru și pentru președintele Băsescu, care nu au aceste probleme, situația de la Otopeni pare dintr-un alt film. Pentru un oficial al statului diferența de preț nu este o problemă, deoarece tot sistemul de stat se bazează ca mod de funcționare, de aprobare și de acordare a contractelor publice pe aceste diferențe. Întotdeauna statul, repre­zentat de cei de mai sus, sau de oamenii lor puși în pozițiile executive, va plăti pentru un drum județean cu 30% mai mult decât face, va plăti pentru o sală de înot în plin câmp de trei ori mai mult, va achiziționa sisteme informatice de sute de milioane de euro cu adaosuri comerciale de 300% prin mentenanța ulterioară sau va dijmui o treime din contractele acordate. Acest lucru arată cum este privit rolul Guvernului și de ce oameni mediocri se bat să vină la guvernare, pe salarii de 4.000 de ron (1.000 de euro), în condițiile în care numai îmbrăcămintea lor costă 10.000 de euro. Dar asta arată cum privesc ei rolul Guvernului și ce trebuie să facă el. Oamenii îi votează și îi aduc la putere pentru a le administra nevoile și resursele într-un mod rezonabil, începând de la siguranță, sănătate, educație până la prețurile serviciilor și produselor pe care le cumpără.

Oamenii nu l-au votat pe Ponta, Boc, Tăriceanu, Năstase, Băsescu, Videanu, Isărescu și cine ne mai conduce pentru a plăti cel mai mare preț posibil pentru un taxi, pentru un kilometru de autostradă, pentru un soft sau un calculator, pentru un medicament, pentru litrul de benzină, pentru energie, apă, gunoi, pentru telefonie, pentru credite, pentru comisioane bancare. Iar acest lucru este valabil și pentru salariile din sectorul companiilor de stat.

Nu poți să ai un salariu de peste 20.000 de euro pe lună când salariul minim este de 300 de euro, și nici entitatea pe care o conduci nu are o influență determinantă în economie. Vezi cazurile de la EximBank sau CEC când conducătorii au salarii de un asemenea nivel, ce au fost “aprobate” chiar de oficiali ai statului ce au 1.000 de euro pe lună. Și nimeni nu a avut în intenție corectarea situației când s-au schimbat managerii.

Oamenii așteaptă de la Guvern să admi­nistreze banii publici sau puterea legislativă pentru a plăti cel mai mic preț rezonabil din piață, nu pe cel mai mare.

Pentru că piața liberă la un moment dat scapă de sub control, iar entitățile private își forțează puterea și poziția dominantă, Gu­ver­nul a fost ales și angajat de oameni să le pre­zinte interesele astfel încât să nu plătească tot acest preț. De aceea în istorie s-au spart com­panii petroliere, s-au dat reglementări bancare, s-au redus sau s-au limitat prin legi tarifele din sectorul privat. Pentru a nu se abuza.

Rolul entităților private este de a face profit. Dar nu cu orice preț și nu în orice condiții. Iar atunci când entitățile private abuzează de forța și poziția lor creată prin mijloace de piață perfect legale statul trebuie să intervină și să corecteze anomaliile care ar putea fi considerate “strigătoare la cer”.

La Otopeni s-a creat o poziție de monopol, iar tariful a fost stabilit la 3,5 lei. Primul-ministru nu vede o problemă aici, indiferent că el se numește Ponta, Boc sau Ungureanu. Iar dacă ne amintim de acum câțiva ani accesul la Otopeni a fost dat unor oameni de afaceri, prieteni cu cei aflați la putere. Eu cred că rolul primului-ministru este să rezolve această situație ridicată de miile de persoane care trec prin Otopeni și iau taxiul până în oraș. Dacă primul-ministru consideră că este o problemă. Nu cred că rolul primului-ministru Ponta este de a se război cu președintele Băsescu pe spinarea oamenilor, ci de a da posibilitatea ca prin măsurile luate și legile impuse să aducă creștere economică, locuri de muncă și îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor. Iar acest lucru se face nu prin lozincile scrise în programele de guvernare, ci prin decizii practice.

Ziarul Financiar a semnalat o situație strigătoare la cer la Otopeni, care îi afectează pe oameni. Mai departe este decizia premierului și a miniștrilor ce fac, dacă o iau în considerare sau nu. La fel este și pentru taxe și impozite, la fel este și pentru modul de transparență a Guvernului și a entităților de stat, la fel este și pentru contractele de achiziții publice, la fel este și pentru deciziile de investiții publice. Presa intervine atunci când consideră că sunt situații care ies dintr-un cadru rezonabil. Iar ca un exemplu privind modul de funcțio­nare a taximetriei de la Otopeni, care poate fi extins la modul cum se administrează țara de către stat, închei cu o întâmplare personală, într-o duminică seara am ieși de la o nuntă și am văzut un taxi pe stradă. Din prevedere m-am uitat la tarif. Era 1,95 lei pe kilometru. I-am spus taximetristului că nu merg. M-a întrebat încotro vreau să merg, i-am spus că nu mă interesează. Și m-am trezit cu expresia: “Sărăntocule. Ce? 1,95 ți se pare mult?”. I-am replicat de ce comentează. Iar răs­punsul lui a fost: “Bă, dacă mă dau jos la tine îți sparg ochelarii”. M-am simțit umilit, sunt un om mic de statură, port ochelari și nici nu sunt bă­tăuș. Eu cum să îi răspund decât înghi­țindu-mi furia și părăsind zona pentru a nu lua bătaie? Când ieși de la Otopeni sau de la gară primele vorbe pe care le auzi sunt: Domnu’, domnu’, un taxi? Iar dacă întrebi de tarif primești și o înjurătură. Extindeți acest exemplu la nivelul unui întreg stat sau administrație. Suntem săraci, dar plătim cu vârf și îndesat un serviciu 3,5 lei pe kilometru când am putea să plătim 1,39. Înlocuiți tariful de la taxi cu prețurile multor altor bunuri și servicii, care beneficiază în spate de un monopol sau de o rentă dată printr-o lege. Nu știu dacă celor care au fost aleși să conducă li se pare ciudat. Poate li se pare normal. Numai să fim informați.