Versiunea completă
Companii

Domo asteapta vanzari de 100 milioane de dolari

Daca Flanco si la cateva zile Altex au anuntat luna aceasta ca au depasit 100 de milioane de euro, compania Interexpo, cea care detine reteaua de magazine Domo a intrat la randul sau la sfarsitul acestei luni in "clubul 100 de milioane". Insa nu de euro, ci de dolari

Ionut Bonoiu · 17 decembrie 2003 · 3 min de citit



Daca Flanco si la cateva zile Altex au anuntat luna aceasta ca au depasit 100 de milioane de euro, compania Interexpo, cea care detine reteaua de magazine Domo a intrat la randul sau la sfarsitul acestei luni in “clubul 100 de milioane”. Insa nu de euro, ci de dolari.



“Vom ajunge pana la sfarsitul anului la o cifra de afaceri de 100 de milioane dolari (peste 80 de milioane euro – n. red.). Reteaua Domo contribuie cu mai mult de 70% la aceasta cifra de afaceri” a declarat Mihail Laptoiu, directorul general al Domo. Potrivit acestuia, divizia de retail a depasit anul acesta ca performante activitatea de comert cu ridicata.



Este posibil ca in aceste conditii, adauga Laptoiu, cele doua activitati sa fie desfasurate de companii diferite. “Studiem aceasta posibilitate insa nu s-a luat inca o decizie in acest sens”, a completat Laptoiu.



Chiar daca este in urma Flanco si Altex din punct de vedere al vanzarilor, reteaua Domo are de la sfarsitul saptamanii trecute cel mai mare magazin de electronice si electrocasnice de pe piata romaneasca.



“Magazinul are 1.500 de metri patrati care a fost deschis in Militari Shopping Center din Bucuresti, si este complet diferit fata de celelalte magazine ale noastre. Pe langa faptul ca este mai mare, si spatiul este utilizat mai bine”, a completat Laptoiu. Stocurile de produse sunt depozitate deasupra celor expuse, intr-o maniera similara celei din magazinele de tip cash & carry. In acest fel, au fost realizate economii, spun reprezentantii Domo, in ceea ce priveste spatiul de depozitare. Acest format de magazin va fi extins anul viitor, existand in plan deschiderea altor magazine similare, in zone cu potential ridicat, cum este cazul aglomerarilor comerciale.



Pana acum, cel mai mare magazine pe piata romaneasca era cel pe care reteaua Flanco l-a deschis in aceasta toamna in complexul comercial Orhideea si care avea o suprafata de vanzare de 1.200 de metri patrati.



Tot anul acesta trebuia sa se deschida si un magazin de 3.000 de metri patrati al retelei Altex in complexul comercial Bucuresti Mall. Anuntata initial pentru luna octombrie-noiembrie, deschiderea magazinului a fost amanata, pentru sfarsitul acestei luni. Pana la urma, magazinul Domo va ramane cel mai mare magazin din acest an, deoarece oficialii Altex au amanat din nou deschiderea magazinului pentru sfarsitul lunii ianuarie a anului viitor.



Domo opereaza insa alte trei magazine de 1.000 de metri patrati, doua dintre acestea situate in cadrul hypermarketurilor de mobila Mobexpert Militari si Pantelimon, iar al treilea in Constanta. Reteaua Domo are in prezent 85 de magazine a caror suprafata totala este de 22.000 de metri patrati.



Anul trecut, Interexpo a avut o cifra de afaceri de aproape 46 demilioane de euro la care reteaua Domo a contribuit cu jumatate.



“Anul viitor nu se va mai repeta cresterea din acest an. Anticipam insa o crestere a cifrei noastre de afaceri cu 20%, adica cu putin peste ritmul de crestere al pietei de electronice si electrocasnice”, a mai spus Laptoiu.



Cea mai mare parte in vanzarile Domo (60%) este reprezentata de produsele electrocasnice, aceasta fiind si elementul cheie al campaniilor de comunicare ale companiei.



Principalii concurenti ai Domo pe piata romaneasca sunt retelele de magazine Flanco, Altex si Cosmo. Flanco a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 54 milioane euro si anticipeaza 120 de milioane de euro pentru acest an, in timp ce Altex a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 36,5 milioane euro si, potrivit oficialilor, va ajunge la 120 milioane euro. ionut.bonoiu@zf.ro

Citește și