Donatorii artelor frumoase

“Exact cum un fruct este produsul solului, tot asa o colectie este produsul colectionarului, el ii da valoarea si savoarea sa”, scria Camil Ressu medicului Mircea Iliescu, drept dedicatie dupa vizitarea colectiei acestuia. Era parerea unui mare pictor si pedagog al artei care a vazut, la fractura politica de mijloc de veac XX, cand s-au schimbat mentalitatile dar si principiul proprietatii, cum au rezistat ori s-au risipit colectiile de arta. Unele tocmai se infiripau, la preturile derizorii cu care altele erau lichidate pentru subzistenta. Mai apoi, dupa cutremurul din 1977, avand ca pretext protejarea seismica a colectiilor, s-au luat in custodie fortata donatiile concepute pentru spatii private, personalizate. Palatul Romanit, de pe Calea Victoriei nr. 111, va deveni Muzeul Colectiilor de Arta in 1978. Institutie aparuta prin abuz politic, dar intrata astazi in constiinta iubitorilor de arta cu o aura a bunului trai interbelica, Muzeul gazduieste 44 de colectii particulare donate statului roman. Inventarele insumeaza peste 12.000 de piese cu tipologii si areale culturale incantator de diverse, ca frumosul insusi de pe toate continentele. Dupa consolidari indelungate, Muzeul Colectiilor de Arta, aripa Calea Grivitei, repune in circuitul artistic 15 colectii, dintre care unele etalate public pentru prima data, in urma unor donatii recente (de pilda colectia Aznavorian, Stefanescu-Preda, Eugen Taru, Emanoil Anca).

O dragoste care o depaseste pe cea a simturilor singure

La inceputul anului 1947, cand isi dona colectia puterii populare, Krikor Zambaccian formula, in discursul sau de la Ministerul Artelor, explicatia inalta a colectionarismului de opere de arta: “E, in dragostea aceasta a formelor si a culorilor, ceva care depaseste pe cea a simturilor singure, ceva care purifica si ne poarta spre seninatate”. Este si una dintre explicatiile de subtila compensare a solicitarilor profesiunii de medic prin apropierea de arta. Iar vocatia umanista, comunicationala a acestei meserii explica, apoi, gestul donatiei publice, foarte frecvent la colectionarii medici. In perioada interbelica, doctorii bucuresteni intrau intr-o eleganta competitie a colectiilor lor de arta. Incepand cu ilustrul profesor Ion Cantacuzino, colectionar de talie eropeana, balneologul Iosif Dona, doctorii C. Ionescu-Mihaesti, I. Siligeanu, Ion Dumitrescu-Popovici, Aurel Garoiu sau Stefan Jianu isi focalizau gustul colectionarismului asupra picturii romanesti.

O colectie tipic romaneasca din perioada interbelica

In actuala expunere a Muzeului Colectiilor, spatiul dedicat ambiantei doctorului Iosif N. Dona reprezinta un adevarat compendiu de arta moderna romaneasca. Colectia Dona insumeaza doua donatii: 113 lucrari oferite in 1950 de catre fiul generalului Nicolae Dona, doctorul Iosif Dona (1875-1956) si 242 de piese donate in 1979 de catre fiica sa, Maria Elena Dona. Balneologul Dona si-a legat numele si de amenajarea bazelor de tratament de la Eforie si Techirghiol. S-a ingrijit de sanatatea unor mari personalitati, precum Iorga, Blaga, Delavrancea, ramanand in constiinta contemporanilor mai ales cu devotiunea fata de pictori. I-au fost apropiati Nicolae Grigorescu, Luchian, Petrascu, Pallady, Iser, Tonitza, Steriadi si Ciucurencu. Marele sau preferat, colectionat inca din tinerete, a fost Grigorescu, caruia iI poza sora mamei doctorului, Zettina Urechia. Nu dupa mult timp , Iosif Dona, crescut intr-un mediu de elevatie culturala, face pasiune pentru noutatea picurii lui Luchian. In 1925, la desfacerea colectiei lui Bogdan-Pitesti, doctorul Dona a achizitionat cateva capodopere de Luchian: Ghereta Filantropia, Interior, Scranciobul.

Un alt preferat al colectionarului a fost Gheorghe Petrascu, dovada stau cele 47 de tablouri cu adancimi de smalt. Tonitza este reprezentat cu 42 de lucrari, printre care Fetita padurarului, Balcic si Crizanteme albe. Colectia Dona mai inseamna mult Pallady, Ciucurencu, Sirato, Eustatiu Stoenescu, Iorgulescu-Yor, ca si sculptura de Oscar Han, Milita Petrascu si altii. Doctorul Dona a iubit si a colectionat arta populara romaneasca, icoane, certamica, scoarte. Orientul covoarelor turcesti si al salurilor de Buhara, inventarul etnografic caucazian si ceramica persana fac vecinatati tipice unei colectii romanesti interbelice cu arta franceza moderna: Carpeaux, Meunier, Pissaro etc.

“Un dusman al poporului”

O alta mare colectie, datorata pasiunii pentru arta a unui celebru medic, transmisa si fiului sau, este colectia Slatineanu. Academicianul bacteriolog Alexandru Slatineanu (1873-1939), rector al Academiei Mihailene din Iasi a fost interesat de arheologia Egiptului, a Greciei, de arta decorativa franceza si anatoliana. Barbu Slatineanu (1895-1959), fiul sau, urmeaza o cariera tehnica si are o biografie eroica in primul razboi mondial, ca apoi sa sfarseasca ca dusman al poporului la penitenciarul Jilava, in 1959. Colonel pana in 1946, Barbu Slatineanu devine un nume de referinta in studiile despre ceramica populara si medievala romaneasca, dupa cercetari etnografice pe teren si sapaturi arheologice. A avut darul condeiului si in beletristica. Alexandra Slatineanu, fiica diplomatului Alexandru Lahovary, ca si soacra ei, Irina Slatineanu, si-au incurajat sotii in alcatuirea colectiei Slatineanu. In 1948, colectia devine publica, iar in 1979, la moartea Alexandrei Slatineanu, “colectia de arta comparata” intra in patrimonial Muzeului Colectiilor. Intentia Slatinenilor a fost sa prezinte o mare selectie de arta romaneasca populara si culta in context international. Ceramica, si tesaturi valahe stau langa piese Empire, Secession, Gallé. O neasteptata trasatura de unificare a rusticului european o face Culegatoarea de morcovi, desen de Van Gogh, cumparat de Alexandru Slatineanu de la Ambroise Vollard, celebrul negustor al modernismului parizian.

Din Alep pe Coasta de argint

O alta colectie care a functionat intr-un local propriu s inadecvat reconstituirii de casa bucuresteana cosmopolita, este colectia fratilor Beatrice si Hrandt Avakian . Donatia initiala din 1971 a fost completata dupa1989 pana la 1042 de piese. In multe dintre naturile statice ale lui Pallady, prieten bun cu Hrandt Avakian, apar statuetele indiene din colectia acestuia. Beatrice a colectionat podoabe orientale, broderii, miniaturi din fildes si lemn, cristaluri si pictura. Hrandt era fascinat de Extremul Orient, de unde colectiona sculptura mica japoneza, bronzuri chinezesti Ming si Quing, sculpturi lamaiste. Colectia Avakian, unitara intre national si european (multa argintarie vieneza, ruseasca, franceza, engleza si saxona), ramane memorabila prin profuziunea mestesugurilor orientale, fie ele covoare, broderii, emailuri, monturi de perle si pietre pretioase. Hrandt se nascuse o data cu secolul, la Alep, in Siria unde urmase liceul german. Refugiat la Balcic in 1920, face un mic negot de arta, pana este acceptat de colonia de pictori de pe Coasta de argint. Invata tehnici de restaurare cu Alexandru Satmari si ia lectii de pictura de la Steriadi, dupa stabilirea Avakienilor la Bucuresti, in 1929. Hrandt picteaza pana la sfarsitul vietii, in 1990, cu mare daruire de peisagist si va functiona ca restaurator la Muzeul National de Arta al Romaniei, din 1949 pana in 1960. Pictura de cea mai buna vana romaneasca (Grigorescu, Petrascu, Pallady, Lucian Grigorescu) sta in colectia sa alaturi de excelenti mesteri iconari de veac XIX transilvan, Stefan, Grigorie sau Gheorghe Zugravul.

Muzica si pictura

Varul mai mic al lui Hrandt, profesorul de vioara Garabet (Garbis) Avachian si-a constituit colectia intre anii 1950-1967. La un an de la moartea profesorului, in 1968, sotia sa, Mariana Sabina Avachian, a donat statului impresionanta colectie de 1.103 piese din variate domenii de clasificare ale artei. In miezul pasiunii sale de colectionar stateau patru pictori romani: Pallady, Lucian Grigorescu, Ghiata si Ciucurencu. O alta sectiune importanta a donatiei este colectia de aproape 300 de icoane pe sticla cu localizari bine aspectate pentru toata Transilvania si cu piesa sa de rezistenta, Groaznica Judecata, imaginata de Matei Timforea din Fagaras. Garbis a iubit si orientalismele: bronzuri Ming, vase japoneze in cloisonné, stampe si picturi pe matase. Nu lipsesc cristalurile de Boemia, vasele de cositor si piesele de mobilier frantuzesc, inventarul clasic al colectionarului bucurestean.

Virtutile formative ale artei

Un alt armean colectionar, jurist eminent si detinator al unui atestat de expert in arta, a fost Hurmuz Aznavorian. Refugiat din Trapezunt la Constanta in 1906, Aznavorian face studii de drept la Paris, intrerupte de prizoneratul de doi ani in razboaiele balcanice. Participa la redactarea Codului Penal din 1937 si devine un important deputat liberal. Din 1950 suporta timp de 11 ani prigoana detentiei comuniste, pana la moarte, in inchisoarea din Botosani. Marea sa colectie de pictura, insumand peste 300 de lucrari, stranse cu exigenta, s-a risipit in anii persecutiilor politice. Fiica lui Aznavorian, Rodica Sfintescu a donat 36 de lucrari in anul 2000, cu intentia explicita ca operele sa-si exercite calitatea lor formativa pentru gustul public si sa aminteasca de preocuparile estetice ale eminentului om politic Aznavorian. Colectia exprima prietenia juristului cu Alexandru Ciucurencu, Petrascu si Tonitza. Aznavorian l-a intuit devreme pe Tuculescu si pe Eugen Dragutescu.

Diplomatul imagolog

Printre colectiile cele mai interesante din punct de vedere artistic si documentar se numara “suita levantina” stransa de catre diplomatul, istoricul si literatul Marcu Beza. Nascut la Salonic in 1882, Beza devine studentul lui Maiorescu in filosofie, apoi conferentiar de limba romana la King’s College din Londra. Va fi primul reprezentant roman al PEN Clubului. Fiind secretar de ambasada la Londra, pana in 1929, Marcu Beza va face cercetari istorice in ceea ce numim astazi “imagologie” si va publica, inaintea lui Iorga, volumul Calatori englezi despre romani. In deceniul trei, Beza va fi consul la Ierusalim, de unde face calatorii in nordul Africii, in Asia Mica si in sud-estul European. Istoricul din el urmareste cu acribie urme romanesti in Orientul apropiat. Marcu Beza va fi cel care a semnalat portretele votive ale lui Stefan cel Mare si ale lui Neagoe Basarab la Muntele Athos. Memorialistica sa cuprinde volume precum: Din alte tari, Din viata macedo-romanilor, Pe drumuri . Marcu Beza se stinge din viata in 1949. Fratele sau, Vasile George Beza doneaza colectia, compusa din 373 de piese, care se pot admira public incepand cu 1972. Punctul de atractie al colectiei Beza este “camera araba” cu o multime de obiecte din lumea musulmana, cu mobilier, covoare, saluri, vase niechelate, lampi din metal ajurat etc. Interesat de traditiile stramosilor, Marcu Beza a colectionat si arta macedoneana, reprezentata prin costume populare si podoabe din metal filigranat.

Icoane pe sticla si divinitati budiste

O colectie orientata spre arta decorativa, etnografie romaneasca si orientalisme se datoreza familiei Maria si Dumitru Stefanescu. Ofiter de geniu cu specializari la Paris, Dumitru Stefanescu (1906-1983) a calatorit impreuna cu sotia sa, profesoara de matematica, atat in vetre folclorice autohtone cat si in Orientul Indepartat si Asia Mica. Icoane pe sticla si pe lemn stau alaturi de divinitati budiste, de figurine chinezesti si de saluri indiene. Colectionarii s-au indreptat si spre pictura romaneasca, cu interes pentru numele majore ale veacului XIX: Lecca, Hentia, Tattarescu, Grigorescu. Prieten al familiei Stefanescu, colonelul Gheorghe Preda (n.1928) se hotareste sa faca o donatie comuna cu Maria Stefanescu, insumand 291 de piese. Profesor la Academia Militara, redactor la Editura Militara si, timp de un deceniu, muzeograf la Muzeul Militar, colonelul Preda a adunat o interesanta colectie arheologica, plachete comemorative din bronz, pictura si sculptura de la cumpana veacurilor XIX-XX: Aristide Maillol, Henri Trenk, Carol Popp de Szathmary.

Un concentrat al picturii interbelice

Doi medici de prestigiu, disparuti in 1988, isi leaga numele de pleiada donatorilor de la Muzeul Colectiilor. Emanoil Romulus Anca (1898-1988) a fost asistentul profesorului Iuliu Hatieganul si, dupa modelul acestuia, incepe sa colectioneze artisti clujeni precum Aurel Ciupe, Catul Bogdan, Ion Sima, Francisc Gall. Dupa Dictatul de la Viena se stabileste la Bucuresti, unde lucreaza la Centrul de gastroenterologie, apoi la Spitalul Coltea. Farmacista Ortansa Dinulescu, sotia sa, a avut si ea preferinte de colectionar. Daca ii apreciau unanim pe Nicolae si Lucian Grigorescu, Tonitza sau Darascu, se deosebeau in materie de Pallady si Petrascu. Familia Anca a avut relatii apropiate cu Ion Tuculescu. Cele 22 de tablouri donate in 1999 exprima un concentrat al scolii romanesti interbelice cu postament in pictura lui Grigorescu.

Arta europeana in racursi

O colectie mare, orientata spre stampe documentare alaturate picturii de secol XIX romanesc, mobilierului, tapiseriei franceze si portelanului japonez a donat in 1989 doctorul Mircea Petrescu si sotia sa, profesoara Artemiza Petrescu. Mama doctorului Petrescu, Lucretia, a scris dramaturgie istorica, fapt care a orientat interesul documentar al fiului aflat, ca asistent universitar, la Paris. Impreuna cu doctorandul in drept Adrian Corbu, Mircea Petrescu va expune la intoarcerea in tara, la Muzeul Toma Stelian, stampele sale cu scene din Tarile Romane vazute de artisti straini. Alte asemenea expozitii, incurajate de catre profesorul George Oprescu, i se vor datora in anii 1939 si 1945. Arta europeana este prinsa intr-un racursi interesant, intre o compozitie de Bernardo Strozzi, din secolul Al XVI-lea , o mare tapiserie franceza de secol XVIII sI mobilier olandez.

“Contimporan” cu vremea

Un alt medic si om de cultura, Sandu Lieblich (1901-1971) si-a constituit in perioada interbelica o fascinanta colectie de pictura si grafica romaneasca. Studentul lui Parhon la Iasi, Lieblich se specializeaza in endocrinologie la Bucuresti, luand si modelul de anvergura culturala a profesorului Alexandru Obregia. Colaboreaza cu articole la “Viata Romaneasca”, “Revista Fundatiilor Regale”, “Facla”. A sustinut indeaproape grupul de la “Contimporanul”, ceea ce se va reflecta si in structura colectiei sale. Donatia de 49 de piese, facuta de catre fratele sau in 1979 si 1982, are drept centru de interes creatia lui Marcel Iancu, grafica si doua uleiuri. Lieblich a mai colectionat cu pasiune pe Iser, Max Arnold , Theodorescu-Sion.

Un grafician indragostit de pictura

O alta colectie, insumand peste o suta de piese, alaturand pictura romaneasca de la Ion Andreescu la Ion Pacea, icoane, mobilier francez si un ansamblu de arta extrem-orientala, i se datoreaza desenatorului Eugen Taru. Dupa moartea acestuia, in 1991, sotia sa Josefina face donatia a 152 de piese, dintre care 38 de lucrari ale graficianului Taru (ilustratii la Pinocchio, Don Quijote, Gargantua). Artistul si-a inceput cariera ca architect dar a ramas cunoscut pentru desenul sau satiric si virulenta publicistica. Ambianta casei Taru se poate reface prin vecinatatile colectiei care a imbracat-o. Intre Anemonele lui Luchian, Turcoaicele lui Iser si Florile in ulcica vazute in maniera Ghiata sau Ciucurencu, se depliaza o divinitate buddhista cu unsprezece capete, pe langa scaune olandeze baroce si un magnific secrétaire cu marchetarie de inspiratie renascentista.

Rabdomantii

Ajunsi in acest punct al scurtei povesti despre donatorii artelor frumoase, cei pe care ii si putem vedea in ambianta impecabila a Muzeului Colectiilor, aripa Grivitei, il invitam pe Eugen Schileru sa defineasca o colectie si un colectionar: “cel care a populat un colt de oras cu prezente auguste, menite sa promoveze necontenit omenescul si frumosul, ca intr-un tempietto al viziunii, sensibilitatii si al minunatei potente creatoare, va depasi nivelul colectionarilor, inscriindu-se printre rabdomanti” (ghicitorii de apa vie, cu nuielusa, s.n.)