Două companii austriece fac legea PAL, o piață de peste 100 de milioane de euro
Cele două companii mari producătoare de PAL din România, Egger și Kronospan, au strategii diferite pentru 2010 și se pregătesc de concurență, în condițiile în care alți jucători au anunțat investiții.
Pe piața locală au fost dezvoltate în ultimii ani două fabrici
mari de PAL (plăci aglomerate din lemn), deținute de austriecii de
la Egger și Kronospan, care controlează detașat industria. Acestea
au o capacitate cumulată de producție de 1,5 milioane de
metri cubi, ceea ce în valoare înseamnă peste 100-150 de milioane
de euro.
Însă o parte din această producție merge și la export, un business
important pentru companiile din această industrie. Pe lângă aceste
fabrici mari este posibil să mai existe și alți producători însă de
talie mică. Cu toate acestea, piața de PAL este puțin
competitivă.
Dacă analizăm indicatorii financiari ai celor două companii
pe 2009 observăm că cei doi investitori au avut evoluții
diferite ale businessului. Egger spre exemplu, cu o investiție
operațională din 2008, a fost pe creștere, în timp ce principalul
rival Kronospan, cu o istorie de mai mulți ani în România, a avut o
scădere a cifrei de afaceri până la aproximativ 548 de milioane de
lei (130,5 mil. euro).
“În 2009, în aproape toate țările relevante pentru activitatea
Egger, piața plăcilor din material lemnos a cunoscut un trend
descendent. Cele mai abrupte descreșteri au fost în Spania, care a
fost afectată de criza imobiliară, și în România, unde s-a
înregistrat o scădere de 25%”, a spus Ulrich Buhler, director de
marketing și vânzări al grupului Egger.
Astfel, în condițiile unei piețe în scădere, Egger a avut un
rezultat net pozitiv de circa 4,1 milioane de euro, în timp ce
cifra de afaceri de peste 90 de milioane de euro a fost în
creștere. Odată cu anunțarea acestor rezultate Egger a făcut
publice investiții de 58 de milioane de euro într-o instalație de
adezivi, o centrală pe bază de biomasă și o clădire de birouri
pentru a “optimiza costurile de producție”. Cea mai mare sumă de
bani, de 53 de milioane de euro, va merge în adezivi și centrală,
proiecte pentru care vor fi angajați aproximativ 50 de oameni.
Restul banilor vor merge în clădirea de birouri de 3.800 de metri
pătrați.
Pe de altă parte, reprezentanții Kronospan se declară mulțumiți
de faptul că cifra de afaceri a scăzut “numai” cu 20% în condițiile
extraordinar de dificile din piață”.
“Anul 2009 a fost cel în care a trebuit să găsim soluții din mers
ca să putem păstra capacitatea de producție la parametrii
proiectați, în vederea ținerii sub control a costurilor fixe și
variabile, a fost anul în care a trebuit să ne îndreptăm către
alte piețe”, a spus Oana Bodea, manager PR al Kronospan.
Cât despre începutul de an din 2010, ea a afirmat că a continuat să
fie greu, dar compania a avut o creștere cu 25% a cifrei de
afaceri. Businessul Kronospan a simțit din plin scăderea accentuată
a cererii de pe piața românească și opririle de producție cauzate
de lipsa de comenzi, astfel că firma s-a orientat mai mult spre
export.
Și în ceea ce privește prețurile, cele două companii au avut
strategii diferite. Kronospan spune că a fost nevoit să ridice
prețurile în condițiile în care materiile prime și chimicalele s-au
scumpit, în timp ce la Egger prețurile au scăzut pe fondul
implementării unor măsuri interne.
Își revine piața?
Cele două companii active pe piața de PAL văd diferit și evoluția
din acest an a pieței. Pesimiștii sunt cei de la Egger care și-au
croit planurile pe fondul unei piețe în scădere, în timp ce
Kronospan mizează pe creștere.
“Nu ne așteptăm la o îmbunătățire semnificativă pe piața locală din
cauza declinului în segmentul de construcții și a scăderii din
industria de mobilă”, a spus Emanuel Rucăreanu, director de
vânzări al Egger pe România, Ucraina și Republica Moldova.
După ce businessul a crescut cu 25% anul acesta, Kronospan vede o
îmbunătățire semnificativă și la nivel de piață. “Ne așteptăm ca
piața să își revină spre sfârșitul acestui an, dar mai ales în
2011. Există o nevoie pe piață care nu poate să fie neglijată și
credem că odată ce construcțiile și renovările se vor relansa,
acest lucru se va simți vizibil și în industria mobilei”, a mai
spus Oana Bodea.
Piața românească, a continuat ea, este foarte importantă în
regiune, care a avut o creștere “spectaculoasă” în anii precedenți,
dată fiind nevoia acută pentru locuințe noi, respectiv de
reabilitare.
Piața produselor din lemn a crescut în ritmul pieței de mobilă,
dependentă și ea de sectorul imobiliar, în plin avânt până în 2008.
Prăbușirea din construcții a atras și declinul domeniilor conexe,
piața de mobilă și implicit cea de produse din lemn. La momentul
primelor semne de declin, companiile de pe piață păreau că au fost
prinse pe picior greșit pentru că atunci se finalizau investiții de
sute de milioane de euro, însă se pare că au găsit resursele de a
trece de această perioadă.
O scurtă trecere în revistă a banilor aduși de firmele austriece
arată faptul că suma totală a trecut de jumătate de miliard de
euro. Dar se pregătesc noi investiții.
Producătorul Prolemn din Reghin, controlat de compania turcească
Kastamonu Entegre, ar putea finaliza în perioada
octombrie-decembrie anul acesta o investiție de 50-60 de milioane
de euro într-o linie de producție a PAL-ului, urmând ca apoi să fie
instalată și o linie de producție MDF, investițiile urmând să
ajungă la circa 100 de milioane de euro în 2012-2013.
De menționat este faptul că un alt mare jucător pe această piață
este Holzindustrie Schweighofer, care însă se axează mai mult pe
cherestea.
Exporturile, colacul de salvare
Livrările externe se pare că sunt colacul de salvare pentru firmele
din domeniul de prelucrare a lemnului, care văd în principal aici
menținerea lor pe linia de plutire.
“Peste 65% din producția noastră merge la export. Este o cifră în
creștere ținând cont de faptul că industria mobilei din România a
fost grav afectată de criză și a trebuit să ne reorientăm către
piețele externe”, a spus Bodea de la Kronospan.
Pe de altă parte, în cazul Egger procentul exporturilor a sărit de
53% distribuit între 29 de țări străine.
“47% din producția curentă a fabricii Egger din Rădăuți este
distribuită pe piața locală. Restul de 53% este exportat în Europa
de Est și de Sud, Orientul Mijlociu, țările baltice și Comunitatea
Statelor Independente”, a spus Mihai Șandru, directorul comercial
al fabricii Egger din Rădăuți.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026