Două nave de război americane au ajuns în Marea Neagră
Cele două nave de război americane care au plecat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă din Italia au ajuns în Marea Neagră, a anunțat luni o sursă militară rusă citată de Interfax, cu câteva zile înaintea deschiderii Jocurilor Olimpice de la Soci, oraș situat pe malul Mării Negre, relatează AFP.
“Distrugătorul lansator de rachete Ramage și nava amfibie Mount Whitney se află în prezent în Marea Neagră, având la bord peste 600 de membri ai forțelor speciale ale marinei de război”, a precizat sursa citată.
Pentagonul a anunțat la sfârșitul lui ianuarie că este pregătit să mobilizeze mijloace aeriene și navale care includ, în special, două nave în Marea Neagră, pentru a ajuta Rusia să asigure securitatea Jocurilor Olimpice de la Soci, în perioada 7-23 februarie.
“Mijloace aeriene și navale, care includ două nave ale marinei militare în Marea Neagră, sunt disponibile la cerere pentru orice situație de urgență, ca sprijin și în urma consultării cu Guvernul rus”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026