Două violuri și două justiții/ de Elisabeta Lăsconi

Un roman scurt, “Violul. O poveste de dragoste” de Joyce Carol Oates, reușește ca în nici 200 de pagini să surprindă lumea americană, în articulațiile răului, ce rezistă schimbărilor aduse de civilizație: orașul, unul din multele pe care s-a construit și consolidat America, familia solidară în fața nenorocirii, apărând pe cel ce ar fi trebuit să meargă la pușcărie, o mulțime de prejudecăți, nelipsite fiecărei vârste.

O femeie tânără, văduvă de câțiva ani buni, Teena Maguire sărbătorește ziua de 4 iulie cu prietenul și cu fiica ei de 12 ani, Bethie. Are ideea să se întoarcă acasă pe jos, așa că traversează parcul și sunt surprinse de un grup de tineri, beți și drogați, care le cunosc, și apoi târâte în debarcaderul de pe malul lacului. Aici mama este violată, bătută crunt, fata scapă din mâinile lor și se ascunde, asistând terorizată la agonia mamei, tot ea reușește să iasă pe șosea și să ceară ajutor.

Eficienți, șocați și ei de starea femeii, polițiștii arestează rapid pe toți suspecții, pe baza mărturiei fetei. Dar până la a pedepsi pe cei vinovați mai este cale lungă. Teena Maguire își revine greu din comă, ajutată de fiica și de mama ei, dar coșmarul abia începe: ea își amintește violul, mai ales figurile violatorilor, tineri din orașe pe care-i cunoștea, cu care și vorbise uneori. Însă familiile lor deja acționează, prin zvonuri și insinuări, sugerează că ea i-a provocat cu ținuta și purtarea ei libertină.

La proces, Teena Maguire are parte de al doilea viol: avocatul apărării face praf capetele de acuzare și demonstrează că femeia a acceptat să facă sex pe bani, iar violul s-a produs după aceea, făptașii au fugit. Ținuta feminină, farmecul și frumusețea Teenei Maguire și plăcerea de a vorbi cu semenii, devin motive de a întoarce pe toți împotriva ei. Cauțiunea substanțială îi lasă în libertate pe violatori, iar Teena începe să se teamă, așa că se retrage în sine. Fata ei are și ea parte de valul antipatiei colegelor, de amenințări și ostilitate.

Mamele tinerilor violatori dau interviuri și o acuză pe Teena Maguire, tații vând ce au sau fac împrumuturi ca să-l plătească pe avocatul care le ține fiii departe de gratiile pușcăriei, deși știu prea bine că sunt vinovați. Iar vinovații au un singur regret, pe care-l împărtășesc și prietenii, și cunoscuții, și membrii familiei – nu le-au omorât pe cele două, mamă și fiică, nu le-au aruncat-o în lac ca să nu mai existe nici urme sau martori care să-i incrimineze.

Joyce Carol Oates atinge punctele nevralgice ale vieții americane: orizontul meschin al orașului de provincie, educația tinerilor sub semnul violenței și al drogurilor, modul de a apăra pe cel din familie, indiferent de vinovație sau nevinovăție, terorizarea victimelor pe termen lung, ticăloșia avocaților care speculează situații ca să câștige, ocolind abil legea și absolut indiferenți față de ideea dreptății, față de bine sau rău.

De la “Onoarea pierdută a Katharinei Blum” de Heinrich Böll nu am citit un rechizitoriu mai dur al unui scriitor la adresa societății în care trăiește. Ca tensiune și nerv, amintește construcția perfectă din “Cronica unei morți anunțate” de Gabriel García Márquez: suită de secvențe și mărturii ce surprind pas cu pas fapte și reacții, într-o succesiune a vocilor, din care constant revine vocea fetei, căreia acea zi de 4 Iulie i-a schimbat viața definitiv.

Dar partea cea mai frumoasă a cărții este povestea de dragoste: o iubire ce se dovedește prin fapte, căci există un om care-i pedepsește pe violatori. A doua justiție este mult mai eficientă decât cea a tribunalului, nu o deconspir ca să nu răpesc plăcerea celor ce vor citi romanul, lovitură de maestru și probă de virtuozitate literară. De altfel, Joyce Carol Oates s-a aflat pe lista favoriților la Nobel și o văd în duzina marilor scriitori contemporani care merită cu prisosință nobelizarea. Până atunci, abia aștept noul roman, “Mândra fecioară”, în curs de apariție la Editura Polirom.

Joyce Carol Oates, Violul. O poveste de dragoste, traducere din limba engleză de Ioana Filat, Editura Polirom, 2011, 184 pag.