Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Draculatura clujeană și povestea unei stagiuni/ de Radu Constantinescu

Teatrul Maghiar de Stat Cluj își inaugurează stagiunea teatrală sub semnul lui…Dracula. Dar înainte de a vorbi despre eroul nostru național, să dăm cuvântul directorului colectivului artistic clujean, regizorul Tompa Gabor, căruia i-am solicitat un mic remember al itinerariului artistic 2010-2011, când au fost atinse mai multe recorduri.

Radu Constantinescu · 15 septembrie 2011 · 2 min de citit

Teatrul Maghiar de Stat Cluj își inaugurează stagiunea teatrală sub semnul lui…Dracula. Dar înainte de a vorbi despre eroul nostru național, să dăm cuvântul directorului colectivului artistic clujean, regizorul Tompa Gabor, căruia i-am solicitat un mic remember al itinerariului artistic 2010-2011, când au fost atinse mai multe recorduri.

– Am avut 11 premiere și am jucat 6 spectacole din stagiunile anterioare. Numărul spectatorilor a crescut datorită (între altele) și Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat toamna trecută la Cluj. Compania a participat la mai multe turnee și festivaluri, dintre care rețin spectacolele din Coreea și participarea la festivalul din Avignon. În Coreea, aproape 5.000 de spectatori au urmărit piesa Richard III, încasările fiind de aproape 200.000 de dolari, mai mult decât planul nostru de venituri pe întreaga stagiune. La Avignon s-a jucat spectacolul Ruins True, coproducție a Teatrului Maghiar de Stat Cluj și Sushi Center for the Urban Arts San Diego, în regia subsemnatului. De altfel, Ruins True a fost primul spectacol de dans contemporan jucat vreodată la Théâtre des Halles.

– Ce va fi în stagiunea care începe în această săptămână ?

– Vom mai îndulci ritmul drăcesc al premierelor și ne vom limita la opt titluri, între care amintesc Ubu rege (Alfred Jarry), Hedda Gabler (Ibsen), Femeia nisipurilor (Kobo Abe), Domnișoara Julie (August Strindberg). Prima premieră a stagiunii va fi Draculatura.

Regizorul acestui spectacol, Róbert Lakatos, este o mai veche cunoștință a noastră, prezent cu un interviu și în paginile Ziarului de duminică, în urma premiului obținut la Festivalul de film de la Karlovy Vary în 2008. Subintitulat Proiectul Bram Stoker, spectacolul face parte din proiectul internațional de teatru Emergency Entrance (Intrare de urgență), cu sprijinul UE, în colaborare cu Uniunea Teatrelor din Europa, la care iau parte colective teatrale din Austria, Cehia, Grecia, Italia, Israel și România. Emigrația, prostituția, vecinătatea europeană – iată mizele acestui teatru-document, minimalist, ale cărui decoruri vor fi doar proiecții cinematografice. Premiera de duminică seara (18 septembrie) are loc în cadrul unui workshop consacrat acestei teme, la care iau parte actori ai Teatrului Garibaldi din Palermo și ai Teatrului Național din Grecia.

Cea de a doua premieră a stagiunii va avea loc la începutul lui octombrie și va fi tot un spectacol-experiment, semnat de Robert Woodruff, unul dintre cei mai importanți regizori americani, fondator al companiei Eureka Theatre Company din San Francisco și fost director al teatrului American Repertory Theater. Woodruff montează adaptarea filmului Aniversarea (Festen) de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov. “La acest spectacol neconvențional, publicul va avea ocazia să ia cina la aceeași masă cu actorii” – a relatat András Visky, dramaturgul piesei. Spectacolul tratează problema violenței domestice, percepută ca un tabu în Europa de Est.

FOTO:

Regizorul Tompa Gabor și Andras Visky (fotografie de István Biro)

Citește și