Drăgoiu: E-Boda: Vânzările de tablete s-ar putea tripla în decembrie, la 45.000 de unități
Vânzările de tablete de pe piața românească ar putea atinge un vârf în luna decembrie, când livrările ar putea fi de 45.000 de unități, de trei ori mai mult decât în lunile anterioare, a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă Alexandru Drăgoiu, director general și fondator al Rosal Import-Export, companie care vinde tablete și alte produse electronice sub brandul E-Boda.
Vânzările de tablete de pe piața românească ar putea atinge un vârf în luna decembrie, când livrările ar putea fi de 45.000 de unități, de trei ori mai mult decât în lunile anterioare, a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă Alexandru Drăgoiu, director general și fondator al Rosal Import-Export, companie care vinde tablete și alte produse electronice sub brandul E-Boda.
“În luna august piața de tablete era la 12.000 de unități, iar în octombrie noiembrie va fi la aproximativ 15.000 de unități. În decembrie ar putea fi o explozie, o triplare a pieței până la 45.000 de unități”, a spus Drăgoiu. Ultimele date sigure datează din luna august, când piața a fost de 12.000 de unități, dintre care 1.000 au fost vândute de E-Boda. Cei trei jucători locali de pe piață (E-Boda, Evolio și Allview n. red.) au în prezent 38-40% din piață. Este o performanță, nu sunt multe piețe pe care se întâmplă așa ceva”, a adăugat el.
În ce privește vânzările la nivelul întregului an, fondatorul E-Boda a estimat că piața de tablete din România va crește de patru ori la 160.000 de unități și se va dubla anul viitor.
E-Boda, care a lansat astăzi două noi tablete cu procesoare dual core, estimează că va vinde în acest an 20.000 de tablete, respectiv va încheia anul cu cotă de piață de 12%, față de 8,5% în august.
Tabletele lansate de E-Boda sunt Supreme IPS Dual Core X200 și Supreme X80 Dual Core, care au sistem de operare Google Android 4.0, memorie de 16 GB, ecran capacitiv și conectare la rețele 3G prin modemuri externe. E-Boda își propune să vândă 6.000 de tablete din noua gamă.
E-Boda Supreme IPS Dual Core X200 include un ecran cu tehnologie IPS, de 9,7 inchi, și care recunoaște până la 10 atingeri simultane. Tableta este echipată cu microprocesorul Dual Core Rockchip la 1,5 GHz și cu procesorul grafic MALI Quad Core.
Supreme IPS Dual Core are sistem de operare Android 4.0, urmând ca, în scurt timp, versiunea Android 4.1 – Jelly Bean să fie disponibilă sub formă de update de firmware.
Tableta are o memorie internă de 8 GB, completată cu încă 8 GB care vin pe un card microSD.
Cu Supreme IPS Dual Core conectarea la internet se poate face fie prin wireless-ul 802.11 b/g/n, fie prin conectare 3G, cu ajutorul adaptorului 3G USB (opțional).
Supreme IPS Dual Core are carcasă de aluminiu, două camere video (web și 2 MP), o greutate de 600g și autonomie de 6 ore, fiind echipată cu o baterie de 8000 mA. Prețul tabletei este 1.100 de lei, mai mare decât al altor tablete de pe piață, pentru că gadgetul include un procesor mai puternic și o baterie cu o capacitate mai mare, a spus Alexandru Drăgoiu.
Cealaltă tabletă, E-Boda Supreme X80, cu un preț de 700 de lei, este dotată cu un micoprocesor dual core Amlogic la 1,5 GHz Dual Core și cu procesorul grafic MALI Quad Core. Tableta are ecran HD de 8 inch, cu o rezoluție de 1024×768 și recunoaște până la cinci atingeri simultane.
Supreme X80 are o memorie de 16 GB, cei 8 GB interni fiind completați cu încă 8 GB care vin pe un card microSD.
Și Supreme X80 Dual Core se poate conecta la internet prin modulul wireless 802.11 b/g/n sau prin conectare 3G, cu ajutorul adaptorului 3G USB (opțional).
Tableta are carcasă de aluminiu, două camere video (web și 2 MP), o greutate de 430g și autonomie a bateriei de 5 ore.
Înființată în 2003, firma Rosal Import-Export a încheiat anul trecut cu afaceri de 14,5 milioane de lei (3,4 mil. euro) și, potrivit lui Drăgoiu, ținta pentru acest an un avans de 20-25% al veniturilor.
Datele de la Registrul Comerțului arată că firma este deținută în cote egale, de câte 50%, de Alexandru Drăgoiu și Mihai Darie.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026