Dragoste la nivel înalt/ de Stelian Țurlea

De la început ar trebui să spun că volumul de față, fără să fie formidabil, ar putea interesa deopotrivă cititori dornici să afle cum merg – sau mergeau – treburile politice în America, pe cei care vor să afle dedesubturile istorice din urmă cu trei, patru decenii, dar și pe cei atrași de poveștile de iubire. Pe mine unul, ca jurnalist care am cercetat mai îndeaproape vremurile președinției Kennedy – atât cât se putea din România și în timpul comunismului – și care am scris două cărți despre asasinatele politice ale anilor 60, cartea aceasta m-a uimit. În primul rând, pentru că aflu chiar și eu lucruri pe care nici nu le bănuiam. În al doilea rând, pentru că sunt convins că, în ciuda deschiderilor de care beneficiau, nici americanii nu au cunoscut multe dintre amănuntele aduse acum la lumină. Vor fi fost zvonuri, vor fi apărut informații în presă, dar mai toate au fost grabnic înăbușite.

În mod cert, autorul a depus o muncă enormă, cercetând un număr impresionant de documente, cărți de istorie, memorii, relatări uitate sau fără ecou apărute în cine știe ce publicație și a stat de vorbă cu foarte mulți dintre cei aflați în apropierea familiei Kennedy ori care s-au întâlnit cu aceștia în vreo împrejurare. Rezultatul este o carte care mustește de prospețime și putere de convingere. De ce toate acestea? “Pentru că Bobby a fost întotdeauna discret și a insistat ca partenerele lui să dea dovadă de aceeași discreție. Atitudinea lui față de femei era în totală contradicție cu personalitatea lui. Jack Kennedy era subtil și alunecos, Bobby era plin de forță și direct. Jack se strecura pe la spatele tău, Bobby te înjura fără reținere direct în față. Jack avea un admirabil simț al umorului, Bobby nu avea niciun simț al umorului. Era foarte serios tot timpul. Dar în același timp, Robert Kennedy părea mai sensibil decât fostul președinte, mai blând cu femeile din viața lui.”

Fostul președinte John F. Kenendy a avut multe în comun cu fratele său, Robert F. Kennedy, procurorul general. Între altele, amândoi par să fi avut o poftă insațiabilă de femei, amândoi alergau după fuste, dar vremurile erau în așa fel încât nimeni nu a adus aceste lucruri la cunoștința presei, sau extrem de puțini au făcut-o, “pentru că viața sexuală a președintelui era considerată pe atunci un teritoriu interzis.”. Ceea ce nu s-a mai întâmplat decenii mai târziu.

JFK a fost asasinat la 22 noiembrie 1963, la Dallas, a fost plâns de întreaga Americă, iar soția lui a dorit să pună administrația soțului ei “în cea mai bună lumină istorică cu putință”. Ca atare, orice putea să știrbească această lumină a fost cenzurat. “Istoria aparține eroilor, iar eroii nu trebuie uitați, spunea Jackie. Fie și numai pentru copiii mei, doresc ca Jack să rămână în memoria lor ca un mare erou.” De aceea, orice știre care ar fi murdărit această imagine trebuia înăbușită și așa a și fost foarte multă vreme.

America se emoționează încă și astăzi în fața a două imagini ale acelor zile cumplite: Jackie Kenendy pe scara avionului, în spatele sicriului fostului președinte adus de la Dallas, îmbrăcată în taiorul roz încă pătat de sângele soțului ei și ținându-l de mână pe fratele președintelui; și salutul lui John jr, băiețelul de trei ani îmbrăcat în pardesiu scurt, în momentul în care sicriul tatălui său e ridicat din rotonda Capitoliului în drum spre Cimitirul Arlington. Și Jackie și Bobby Kennedy erau distruși de eveniment și se pare că s-au readus unul pe celălalt la viață. Jackie l-a readus la viață din letargia de după moartea fratelui său, pe Bobby Kennedy spunându-i “Jack ar fi dorit să continuăm opera lui, în care a crezut și pentru care a murit”. Încurajarea a fost reciprocă. “Jackie intrase într-un fel de hibernare, iar Bobby a fost cu ea tot timpul – declara fostul consilier Arthur Schlesinger. Nu știu dacă Bobby s-a îndrăgostit sau nu. Jackie era o femeie fascinantă. Bobby era un bărbat dominant. Dar dacă ea își punea în funcțiune farmecele, era greu să-i reziști.”

Deși este greu de stabilit cu exactitate când a început relația celor doi, se poate spune cu toată certitudine că din momentul în care s-au mutat amândoi în Manhattan, la câteva luni după asasinat, relația lor s-a intensificat. În ciuda comportamentului adesea aspru, grosolan și necizelat al lui Bobby Kennedy, Jacqueline Kennnedy a avut întotdeauna multă simpatie și tandrețe pentru el.

Marlon Brando spunea că Jacqueline Kennedy era cochetă și senzuală, dar nu deosebit de ahtiată după sex. Morton Downey jr declara că “Bobby Kennedy nu avea nevoie de sex ca un drog zilnic, precum fratele lui Jack, dar știa cum să-l obțină atunci când dorea. Relația lui cu Jacqueline Kennedy nu se baza totuși numai pe sex. Spre deosebire de multe alte femei din viața lui, Jacky i-a inspirat sentimente profunde.”

Bobby a reușit cumva să se împartă – o iubea pe Ethel, se întorcea întotodeauna acasă la soția lui, chiar dacă aceasta nu era o femeie cu prea multă strălucire, dar avea sentimente la fel de puternice față de Jackie.

Jackie prefera compania bărbaților și a avut multe aventuri, în câteva cazuri era pe punctul să se recăsătorească. Nu o interesa ce spun oamenii care o doreau pe veșnicie “văduvă neconsolată”, simbol al Americii. De Aristoteles Onassis, pe care îl întâlnise cu ani în urmă, s-a apropiat în lunile de după asasinarea lui John. Era încântată de dărnicia acestuia, la un moment dat relația lor a depășit un anume prag. Relația lui Jackie cu Onassis îl umplea de gelozie pe Robert Kennedy, mai ales că era convins că, la un moment dat, ea se culca cu amândoi.

Pe de altă parte, în afara sentimentelor, Bobby o ținea alături de el pe Jackie și pentru politică – Jackie rămăsese cea mai puternică forță politică a familiei, “biletul pentru reluarea tronului” și pentru “a pune țara în mișcare din nou”. Ea a fost cea care l-a îndemnat să candideze la președinție și l-a sprijinit în campanie.

“Dacă ne gândim cât de mult a pătruns ochiul public în viața privată a lui Jacqueline Kennedy în anii care au urmat după asasinarea lui J.F.Kennedy – scrie David Heyman -, pare aproape de neconceput că nu s-a vorbit mai mult în presă despre idila dintre ea și Bobby Kennedy. La fel de derutant este și faptul că erau atât de mulți membri ai cercului intim al familei Kennedy care erau la curent cu situația.” “Cel mai trist lucru, spune Truman Capote, era că idila era condamnată. Legătura lor trebuia să se încheie mai curând sau mai târziu. În același timp, tocmai caracterul imposibil al idilei o făcea să fie și mai sfâșietoare, și mai pătimașă.”

În plină campanie pentru desemnarea candidatului democrat la alegerile prezidențiale, Bobby Kenendy a fost împușcat în California, la 6 iunie 1968. Povestea iubirii cu Jackie a început ca o consecință a durerii lor împărtășite pricinuite de asasinarea președintelui în 1963 și a durat până când Bobby a intrat în cursa prezindențială, cinci ani mai târziu, și a sfârșit și el asasinat.

“Bobby era bărbatul care ar fi putut fi iubitul ei pentru toată viața.”, spune Heyman. Ce s-a întâmplat după aceea, e o altă poveste, banală.

C. David Heyman – Bobby și Jackie. O poveste de dragoste. Editura Paralela 45. Traducere din limba engleză de Anca Irina Ionescu