Dragostea în vremea dictaturii/ de Elisabeta Lăsconi
În anii ’70 - ’80, când proza sud-americană cu realismul ei magic acapara lumea, citeam uluiți romanele despre dictaturi și dictatori, semnate de Gabriel García Márquez, Roa Bastos și Alejo Carpentier.
În anii ’70 – ’80, când proza sud-americană cu realismul ei magic acapara lumea, citeam uluiți romanele despre dictaturi și dictatori, semnate de Gabriel García Márquez, Roa Bastos și Alejo Carpentier. Aproape că se vedea un fel de program în evoluția fiecărui unui mare scriitor sud-american, care se simțea obligat artistic și moral să scrie despre dictatură. Deși era vorba despre dictaturi de dreapta, asemănările cu viața românilor începeau să stârnească fiori, iar ce-a urmat dovedea că dictaturile, fie ele instaurate de junte militare sau de revoluții roșii au puncte de întâlnire.
După aproape jumătate de secol, mulți credeau că formula unui asemenea succes s-a epuizat, în schimb, realismul magic a proliferat pe planetă – Mo Yan, nobelizatul din 2012 a fost prezentat pentru încadrare într-o familie spirituală drept „Gabriel García Márquez al Chinei”. Mai mult, chiar în 1982, când Gabriel García Márquez primea Premiul Nobel pentru literatură, debuta Isabel Allende cu romanul Casa spiritelor ce dădea o strălucire nouă realismului magic.
În 1984, publică Despre dragoste și umbră, iar în 1994, romanul are parte de o ecranizare spectaculoasă, cu Antonio Banderas și Jennifer Connelly în rolurile principale, explorând ce înseamnă dragostea în vremea dictaturii. Ambele romane, și Casa spiritelor și Despre dragoste și umbră, dovedeau ambiția scriitoarei care se încumeta să atace formule consacrate, riscând eșecul sau epigonismul. Șirul de cărți ce au urmat au dovedit că scriitoarea își căuta și alte formule, una fundamental autobiografică și se aventura în zona romanului istoric, ajungând să cocheteze și cu thrillerul.
Romanul relatează o poveste de iubire între doi oameni din lumi diferite: Irene Beltrán provine dintr-o familie burgheză, a cărei prosperitate a parcurs suișuri și coborâșuri, lucrează în presă cu o mare pasiune, pe când Francisco Leal vine dintr-o familie originară din Spania, care a cunoscut drama Războiului Civil, fuga în Franța, exilul pe alt continent. Irene Beltrán are un logodnic cu o carieră spectaculoasă de ofițer, Francisco Leal este angajat în secret în lupta împotriva dictaturii. Cei doi colaborează, căci Francisco Leal este fotograf și o însoțește pe Irene Beltrán, când are un subiect ieșit din comun.
Un asemenea subiect îl oferă cazul Evangelinei Ranquilea, o adolescentă suferind de crize stranii, la ore fixe, asemănătoarea epilepsiei, în jurul căreia încep să se adune toți mai mulți martori, ajungând să creadă că are puteri tămăduitoare. Evangelina însăși are propria ei poveste miraculoasă, căci este copil schimbat la naștere din neglijența medicilor, și rămas așa datorită încăpățânării acelorași medici. Are altă înfățișare față de ceilalți frați, frumusețea ei tulbură tot, provocând o atracție aproape incestuoasă din partea unuia dintre frați.
Dar un episod declanșează drama: când toți așteptau obișnuita criză a Evangelinei de la amiază, își face apariția un pluton militar, din care făcea parte și fratele ei, locotenentul fiind hotărât să rezolve problema care le dădea atâta bătaie de cap tuturor. Doar că fata cu puterile ei neobișnuite îl face zob, umilindu-l în fața soldaților și a sătenilor și a celor doi, jurnalistă și fotograf. De aici începe lanțul de evenimente, căci locotenentul nu poate uita cele îndurate, Evangelina este ridicată de acasă și apoi dispare pentru totdeauna iar Irene Beltrán și Francisco Leal încep o anchetă și căutări care-i duc la locurile unde militarii făceau să dispară victiemele dictaturii. Dragostea lor se confruntă cu tot ce înseamnă un regim represiv.
Cei doi îndrăgostiți pendulează între case și clase diferite: în casa lor, mama Irenei Beltrán a întemeiat un azil „Vrerea Domnului”, în care bătrânii senili își trăiesc ultimele iluzii, casa Leal, de intelectuali cu idei și plini de vervă și de iubire, gospodăria de la țară cu ritmurile muncii și rutina vieții cotidiene. Dar peste toate plutește teroarea instaurată de junta militară a generalului Augusto Pinochet, o lume sufocată, din care cei doi îndrăgostiți reușesc să evadeze. Povestea de iubire și teroarea unei dictaturi dau dimensiune dublă romanului, încântând pe cititorii și mai ales cititoarele de intrigi pasionante, convingând totodată pe cititorii care caută dincolo de poveste o miză profundă că se află în fața unei mărturii zguduitoare despre dictatura lui Augusto Pinochet.
Isabel Allende, Despre dragoste și umbră, traducere din limba spaniolă de Cornelia Rădulescu, Editura Humanitas fiction, 2015, 256 pag.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026