Drumuri și Prestări Construcții a câștigat un contract de 1,5 mil. lei cu primăria Sibiu
Compania Drumuri și Prestări Construcții, unde este acționar Consiliul local al municipiului Sibiu, a câștigat contractul de execuție pentru lucrările de reabilitare de pe strada Ocnei, în valoare totală de peste 1,5 mil. lei (340.000 de euro), fără TVA.
Compania Drumuri și Prestări Construcții, unde este acționar Consiliul local al municipiului Sibiu, a câștigat contractul de execuție pentru lucrările de reabilitare de pe strada Ocnei, în valoare totală de peste 1,5 mil. lei (340.000 de euro), fără TVA.
Contractul a fost semnat astăzi de reprezentanții companiei Drumuri și Prestări Construcții și cei ai municipalității Sibiu și presupune refacerea structurii rutiere și a îmbrăcăminții carosabilului, amenajarea de locuri de parcare și modernizarea trotuarelor pe o lungime de 360 de metri.
În contract sunt prevăzute de asemenea și lucrări pentru utilitățile publice (reabilitarea rețelei de transport apă potabilă pe o lungime de 258 metri și refacerea racordurilor la rețeaua de canalizare pluvială existentă).
Potrivit reprezentanților primăriei Sibiu, compania Drumuri și Prestări Construcții a fost desemnată câștigătoare în urma unei proceduri de achiziție publică organizată de municipalitate, în cadrul căreia au fost primite cinci oferte.Termenul de execuție al lucrărilor este de 18 luni, iar perioada de garanție stipulată în contract este de 5 ani.
Contractul se derulează în cadrul unui proiect european în valoare totală de circa 3,9 mil. lei (860.000 de euro) câștigat de primăria Sibiu prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 –
”Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor, poli urbani de creștere”, Domeniul de intervenție 1.1 – ”Planuri integrate de dezvoltare urbană, Subdomeniul: Poli de dezvoltare urbană.
Compania Drumuri și Prestări Construcții, executantul lucrărilor de reabilitare și modernizare a străzii Ocnei din Sibiu, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de circa 52 mil. lei (peste 12 mil. euro), cu un număr mediu de 330 de angajați, conform site-lui Ministerului Finanțelor Publice. Compania este deținută de Consiliul local al municipiului Sibiu, dar și de alți acționari.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026