Duet cu legendă/ de Felix Nicolau

Un experiment formal și editorial pus la cale de Ana Pop Sîrbu și Ilie Gyurcsik, în care prima scrie versurile, cel de-al doilea reversurile, ce constau din parafraze și interpretări. Volumul a apărut la Editura Davis Press Print dinTimișoara și este postfațat de Rodica Bărbat și ilustrat cu tehnici mixte, în alb-negru, de Adriana Lucaciu și Septimiu Sîrbu, fiul artist al autoarei.

Ana Pop Sîrbu a avut o intensă activitate poetică în ultimii ani. În 2012 apărea la Brumar un volum ce semnala din titlu eschiva, introvertirea și forajul sufletesc: Exil interior. Poezia cărții era revigorată precum la optzeciști: „O carte plină de fibră,/ Și tot ea își întoarce capul/ Spre ființa din carte,/ Ca spre o margine” (Ființa din carte). „Armatele de litere și de măști” mărșăluiesc de-a lungul cărții ilustrate cu lumi concentrice și nebuloase de Vlad Corban.

În 2013, autoarea a produs Morfologia nopții, la Editura Davis Press Print. În prefață, Gabriela Benga sublinia apartenența la filonul vechiului „Echinox” al poetei. În acest volum poemele erau concentrate și metaforizate la modul revelatoriu: „Cuvintele cădeau rând pe rând/ Și ochii așteptau pe mal flacăra./[…]/ Ploua și hohotul iertător al îngerilor/ Ținea în palmă unealta singurătății mele” (Flacăra). Geometriile mistice vor rămâne o constantă în creația autoarei („Pagina interioară a cercului” – Bătăliile discrete). O altă reușită era concretizarea abstractului, ca în vechea poezie chineză: „Ocolind înțelesul,/ Acest obiect de ceață,/ Ce se lipește încet/ De spinare” (Obiect de ceață).

Noul volum pare să fie moștenitorul celor două anterioare. Deschizându-se către colaborare, Ana Pop Sîrbu probează depășirea narcisismului și înțelegerea dinamică a creației. În Note introductive, Ilie Gyurcsik face o legătură între această poetică și hermeneutica frazei, în tradiția paradigmei traducerii în hermeneutică, așa cum s-a format ea prin contribuția unor Friedrich Schleiermacher, Wilhelm Dilthey, H. G. Gadamer și Paul Ricouer. Viziunea asupra volumului s-a vrut deopotrivă geometrică și entropică. Un prim ciclu, Sumedenie de fulgi, lucrează cu tușe fine, nervoase, cu efect de sugestie maximă, adică simplificată: „Nimic. Doar acea legănare./ E rochia ta./ Un brânci./ Încet, încet se face mov./ Până la urmă lucioasă” (Vocea îți picură, chiar pe tiv). Din vechea manieră n-a mai rămas decât punctuația, în rest predominând transparența, așa cum explică și reflectorul-parafrazatorul de pe paginile din dreapta, Ilie Gyurcsik: „așa cum transparența este o «cutie neagră» al cărei interior devine temporar vizibil”.

Parafrazele funcționează ca o oglindă cu efect de refracție, nu de reflexie. Uneori ele sunt explicitări, iluminări, alteori pur și simplu noi creații ori variații pe o temă dată. De pildă, în Acele aparențe obișnuite, Ana Pop Sîrbu se manifestă pictural anti-narativ: „Când ai vrea chiar să intri-n pământul umed,/ Să simți roșul englezesc lucindu-ți pe piept,/ Pe gât, pe omoplat, pe jugulară/ Pe degetele singure care mângâie fereastra…”. Ilie Gyurcsik preia senzațiile tactile și le prelucrează în snes psihologizant și vizual: „Clișee comune, chiar parfumate,/ Un fel de sondaje ale sinelui tău./ Acele năluci autohtone./ De-ți vine să intri de vie/ În vreo cutie londoneză de sticlă,/ Cu un roșu străin scurgându-ți-se-n piept./ Și pe tot corpul./ Pe mâna-ntinsă spre rana vitrinei”. Modernitatea poetică se realizează prin pase cu efect sinestezic. Nu spre jam session tind poeții, ci spre adâncire ori deviere a înțelesurilor.

Acest tip de colaborare are conotații cognitive, departe de megalomanii artistice. Cartea câștigă din aceste deschideri și reformulări. Abordarea tip diptic pune față în față vagul subtil cu o aură aproape simbolistă. Cartea de poezie primește valențe de tratat poetic. Când amintirea e o scenă conține un peisaj în plină diluare, cu elemente disparate: „Mișcarea liniștită suspendată pe-o foaie,/ Când cercul devine tot mai strâns./ O pată foșnind pe linia vieții,/ Un cer legănat de un țărm,/ Când palmele apelor îți alină cearcănele/ și-ți apleci inima crezând/ Că Timpul e chiar, chiar în tine”. Parafraza va diminua simbolismul aerat și metaforic „fixând” unele imagini și senzații.

Autotelică și autarhică, cartea încearcă să-și conțină descifrările. Adesea parafrazele sunt acompaniate de interpretări. Dar, cum literatura bună e polisemantică, ne slujim de interpretarea oferită pentru a ne costrui propria înțelegere. Ilie Gyurcsik este un fin descifrator de coduri, trebuie să spun. El remarcă „respingerea unei poetici a sentimentelor” și lansează trimiteri culturale precise.

Uneori, poezia Anei Pop Sîrbu acoperă geografii îndepărtate, conectându-le imediat cultural: Volga și Marea Caspică au rostul dea ne aduce aminte că „existența noastră se varsă în Homer./ Ba în Hesiod” (Spune-mi ceva). Plecând de la titlul poeziei, interpretul descoperă înrudiri cu nuvela lui Anton Cehov, Profesorul de literatură, unde protagonistul nici măcar pe patul de moarte, în delir, nu reușește să emită altceva decât banalități, truisme. Adesea, cum știm, pariul poeziei e să nu spună nimic precis, ci să acumuleze mănunchiuri de posibilități.

Se întâmplă uneori ca interpretările să ia fața poemelor. Poeta posedă o tehnică modernă și cred că mai are puțin până să se dezbare de comparațiile introduse prin „ca”, precum și de încărcătura livrescă ce poate ușor deveni balast. Oricum, poetizarea, reluarea ei și apoi interpretarea constituie pașii unei mini-trilogii preocupate de contur, mișcare și incandescență. Un filon vitalist străbate textele și nu lasă ca rafinamentul lor să devină unul leșinat. Așa că avem în față deplasări poetice ce se mențin suple datorită tehnicii și compoziției inteligente. Fapta ar trebui înfăptuită și pe mai departe.