Duminica in Cismigiu

Un instantaneu fotografic aflat candva in colectia generalului Manu si reprodus de Henri Stahl in cunoscuta lucrare Bucurestii ce se duc, infatiseaza un Cismigiu de rand, proletar, chiar rustic.

Pentru aceasta gradina laudata, pentru aspectul ei occidental si pentru atentia acordata intretinerii si curateniei, de toti strainii care au trecut prin Bucuresti, imaginea alaturata surprinde.
Trebuie spus ca, de la Gheoghe Bibescu, initiatorul amenajarii mlastinilor ce margineau Lacul lui Dura, si pana la regina Elisabeta, toti cei aflati in fruntea statului s-au interesat indeaproape de “tinuta” acestei gradini, impunand restrictii de bun simt pentru a nu se altera cumva aspectul occidental.
Era, in ordine cronologica, a doua poarta de intrare in Europa dupa gradina Kiselef, si a doua mare realizare a ahitectului peisagist dr. Wilhelm Mayer, care va desena in acelasi stil “de gradina englezeasca” si parcul Otetelesianu din apropierea Capitalei. Ce sa se fi intamplat in jurul anului 1900?
Presa, exceptand anunturile obisnuite despre concertele fanfarei, tace.
Desigur, intr-o gradina publica oricine are acces, insa fotografia nu a surprins nici un domn, nici o doamna, numai tarani. Si ce tarani: olteni care se ocupau cu negotul ambulant ori stradal!
Pricina “decaderii” Cismigiului trebuie sa fi fost Expozitia Cooperatorilor, organizata in 1894 pe locul unde s-a amenajat “Rotonda scriitorilor” si unde au fost invitate toate breslele mestesugaresti, agricole si comerciale.
Probabil, taranii din fotografie sunt vizitatori, nu ai parcului, ci ai expozitiei amintite.