DUPA 15 ANI/ Zizi in tranzitie (40). A.M.R. 16

La mijlocul anilor ’90, in revista Zig-zag aparea primul serial umoristic din presa romaneasca postdecembrista. Dupa un deceniu si jumatate, am constatat ca a ramas atat de afurisit de actual, incat am decis sa-l republicam. Motto: “Era pe când nu s-a zarit, azi o vedem si nu e” (Dintr-un Raport asupra reformei) Rezumatul rapoartelor precedente: Greva minerilor se incheiase conform graficului si, in mod ordonat, incepuse greva mecanicilor de locomotiva. In Piata Victoriei, liderii sindicali asteptau cuminti, la coada, programarile la viitoarele greve. Cheltuindu-si banii de concediu in primele trei zile, Zizi se intoarse la serviciu. Colegii de birou il primira cu bucurie, cu bancuri proaste (“Vai!, ce te-ai bronzat!”), ii facura mai multe cafele deodata, apoi plecara toti val-vârtej, lasându-i doi metri de dosare care trebuiau rezolvate. Din fericire, Zizi avea o metoda infailibila si rapida: le muta pe loc din fisetul “De rezolvat” in dulapul “Executate”. Cu constiinta impacata, ridica receptorul telefonului si auzi: – …si sa trimiteti odata schimbul… Ce scutece, desteptule!, sa vina “Bursucul”, ca pe mine ma dor urechile! Nu era vocea lui “Pasarica”, asa ca Zizi ofta: unde erau vremurile de odinioara? Tocmai atunci, in birou intra Vasile Vasile, care lua bani de la Directia Plan (onesti, angajatii ministerului cazusera de acord sa inlocuiasca formula “lucrez la…” cu “iau salariu de la…”). – Servus, Zizi! – Buna, stai jos. Un scotch, un Burbon, ceva? – Nu, ca sunt cu troleibuzul. Stii, ma gândeam zilele astea, mai tii minte cum numaram zilele in armata? – Mda, ca la Cape Kennedy. Desi erau si deosebiri… – Ei, isi continua Vasile Vasile ideea, daca a zis Profetul ca ne trebuie doua’j de ani, am putea privi lucrurile optimist: n-au mai ramas decât saispe. Desi soarele facea risipa de gigacalorii subventionate, pe Zizi il trecu un fior. Se uita atent la colegul lui si-l intreba: – De mult ma framânta: Care e numele tau de familie?

tczarojanu@yahoo.com