Versiunea completă
Ziarul de Duminică

DUPA 15 ANI/ Zizi in tranziție (45).Se mișcă țara

La mijlocul anilor ’90, in revista Zig-zag apărea primul serial umoristic din presa românească postdecembristă. După un deceniu și jumătate, am constatat că a rămas atât de afurisit de actual, incât am decis să-l republicăm.

Tudor Calin Zarojanu · 24 februarie 2010 · 2 min de citit

La mijlocul anilor ’90, in revista Zig-zag apărea primul serial umoristic din presa românească postdecembristă. După un deceniu și jumătate, am constatat că a rămas atât de afurisit de actual, incât am decis să-l republicăm. Motto: “Try to remembe∕ A kind of september” (baladă din zona folclorică Petroșani) Rezumatul baladelor precedente: Nedescoperind tehnologia fuziunii la rece, liberalii o incinseseră. In cinstea vizitei premierului român, țarul Boris dizolvase parlamentul, așa, ca o sugestie. Intre timp, cetățenii patriei puneau conserve, confirmând opțiunea conservatoare. Intorcându-se din concedii (care pe Coasta de Azur, care in Coasta de Fildeș, care cu sula-n coastă, după posibilități), oamenii iși incepuseră micile activități de toamnă. Unii iși dublau geamurile, alții iși dublau paza. Unii inchideau balcoanele, alții inchideau pe cine prindeau. In fine, unii pregăteau lemne de foc, alții pregăteau focul. Neglijat de stăpâni, Câine devenise lățos ca Rasputin. – Ar trebui să-l tundem, observă Luminița. Zizi, care tocmai studia o hartă, șopti: – Eu mă gândeam s-o tundem noi… – Hai, că ești prea pesimist. Tu nu simți că se mișcă totuși ceva? Speriat, Zizi se uită la lampă, care insă nu se clătina. Avea doar un ușor efect de microfonie. – Vorbesc serios, reluă ea, uite, intrăm in NATO, ne dă FMI bani, intrăm in Consiliul Europei, ne dau americanii Clauza, intrăm in… – Deocamdată intră tu in pat, o intrerupse soțul, cotrobăind după termometru. Ți-am zis să nu mai stai in curent. Supărată, Luminița aprinse televizorul, unde tocmai vorbea președintele dentiștilor. – Dacă tot au inceput președinții să se bage in reclame, aș avea și eu o propunere pentru aia cu “some say he’s a fool, but everybody know the man is cool”… Chiar in acel moment, Câine incepu să se scarpine. Spre stupoarea celor doi, din blana lui țâșniră: un mic reportofon, câteva chitanțe de TVA și un peștișor de aur care le spuse: – Vă indeplinesc trei dorințe. Luminița și Zizi țipară in același timp: – Numai una!! (Va urma dezmințirea)

tczarojanu@yahoo.com

Citește și