Versiunea completă
Ziarul de Duminică

După 30 de ani, Pinacoteca București are un sediu/ de Ziarul de Duminică

După mai multe decenii de absență din sfera publică, Pinacoteca București își găsește acum un nou sediu, în încăperile Centrului Cultural ArtSociety. Inaugurarea noului sediu a avut lor miercuri, 8 iunie, în prezența unor invitați speciali, Valentin și Roxana Gheorghiu, care au susținut un recital extraordinar de pian la patru mâini.

Ziarul de Duminica · 8 iunie 2011 · 2 min de citit

După mai multe decenii de absență din sfera publică, Pinacoteca București își găsește acum un nou sediu, în încăperile Centrului Cultural ArtSociety. Inaugurarea noului sediu a avut lor miercuri, 8 iunie, în prezența unor invitați speciali, Valentin și Roxana Gheorghiu, care au susținut un recital extraordinar de pian la patru mâini.

Centrul Cultural ArtSociety este o fundație culturală a cărei activitate este orientată către afirmarea valorilor artei românești de patrimoniu și promovarea artei contemporane și a tinerilor artiști. Galeria ArtSociety este principalul vehicul al Centrului, din care o parte importantă reprezintă expunerea unei părți cât mai mari a moștenirii plastice românești, prin organizarea de expoziții curatoriale de artă aparținând secolelor XIX și XX. Susținerea artiștilor tineri și promovarea artei contemporane necesită un plan elaborat, la înfăptuirea căruia participă impunerea și asumarea valorilor autentice ale artei românești de partimoniu.

Palatul Cesianu-Racoviță, din str. C. A. Rosetti nr. 5, este noul sediu al Centrului Cultural ArtSociety. După ce, începând din 2009, Pinacoteca Municipiului București a fost de două ori “în vizită” la ArtSociety, acum, instituția lipsită de sediu de aproape 30 de ani, expune din nou în cadrul Centrului Cultural. Expoziția actuală prezintă “Capodopere necunoscute ale Pinacotecii București”, peste 50 de lucrări purtând semnătura marilor nume din istoria artei românești, de la Iosif Iser la Marcel Iancu. Toate aceste lucrări, pe nedrept pedepsite să stea ascunse în depozite, văd acum lumina zilei într-un spațiu pe măsura valorii lor, mulțumită colaborării dintre Pinacotecă și ArtSociety.

Pinacoteca Municipiului București, din 1984 devenită Secție de Artă a Muzeului Municipiului București, este unul dintre așezămintele de cultură cu tradiție din capitala României. Pinacoteca a fost înființată la 1 iunie 1933 ca o necesitate de a concentra într-un singur loc operele de artă (lucrări de pictură, sculptură, grafică și artă decorativă) pe care Municipiul le adunase în decursul timpului. Deși patrimoniul Pinacotecii numără astăzi în jur de 5.500 de piese de excepție, el continuă să rămână absent cu desăvârșire din peisajul cultural al Bucureștiului, din lipsa unui spațiu propriu de expunere.

Citește și